Nici nu știu de unde să încep

E posibil să pară un text dezlânat, ori o salată de idei, dar în mintea mea toate se combină frumos și duc spre o inevitabilă concluzie. Dacă simți că e nevoie de ceva în plus te invit să completezi la comentarii.

Acestea fiind zise…

Acum ceva timp discutam cu un prieten despre natalitatea în România. El așteaptă să-i nască jumătatea și ca orice om responsabil (și cu putere financiară) face tot ce poate pentru asta. Printre altele îi spuneam că mă gândesc serios că nu vreau să mi se nască plodul în România. Când o să fie, nu-i pus în Excel pentru anul 2022. Am auzit prea multe povești cu mame/nou născuți ieșiți din spitale cu boli, am cunoscut oameni care au decartat nesimțit pentru o naștere decentă, sunt la o aruncătură de status pe Facebook de o poveste tragică în vreun spital românesc și mi-am luat și eu doza de cuverturi rupte și murdare în spitale, ori carcalaci făcând ture între paturi. 

Da chiar, ce-i cu pauza asta în strategia națională de transformare a spitalelor în focuri de tabără? A trecut prea mult timp de când n-a mai luat foc un spital. 

Printre altele, am remarcat faptul că România știe doar prin cezariană, acolo unde corpul ar putea duce o naștere naturală fiind mereu un doctor absent pentru că are ture la privat, nu se trezește noaptea pentru oricine, ori că cezariana-i mai cool și face postpartumul mai dulce. Asta în timp ce prin alte țări se promovează nașterea natural, în condiții cât mai decente. Dar ăia-s hipster nebuni. Altfel, despre foamea de cezariene la români s-a tot scris și documentat. Pare o afacere bună.

Prietenul menționat mai sus mi-a spus că poți avea parte de o naștere foarte ok în România dacă „știi pe cineva”. Că el când s-a dus cu soția și a spus numele X la poartă spitalului  s-au deschis toate ușile. Doar că eu nu vreau să mă apuc să fac rost de avere socială când ar trebui să mă preocup de alte aspecte ale vieții unui copil. Am pretenția c-o să mi se nască următorul membru funcțional al societății în condiții optime, la un raport calitate-preț demn de o societate care-și dorește cât mai mulți indivizi. A mă ridica din pat după copulare pentru a căuta relații prin spitale nu este o opțiune. 

Iar certitudinea cu care se privatizează Sănătatea în România e absolut deprimantă. Vedeți că urmează Educația.

Dacă practica bagajului social s-a normalizat (și asta s-a întâmplat deja) înseamnă că trăim o cruntă dramă națională. Un prim simptom al unui stat eșuat e nevoia de a cunoaște pe cineva pentru a beneficia de servicii (de bază) care nu te bagă-n groapă. 

În paralel cu cele de mai sus aflu că, în timp ce bula mea se bate pe burta de quinoa că viața-i bună și cu ajutorul misticismului personalizat pe delirul fiecăruia poate nu crește ROBOR-ul astfel încât să ajungem la poligamie pentru că doi indivizi emancipați și joboholici nu pot susține o rată la cutia de chibrit, George Simion și al lui AUR duce una dintre cele mai bune campanii de promovare din istoria online-ului românesc.

Dacă ai moștenit părinți digitalizați recent ai face bine să le ceri telefoanele și să te uiți prin feed-ul lor de Facebook, așa cum trebuia să-ți verifice și ei conținutul online când ți-au cumpărat primul calculator. Acum ceva timp citeam un articol în care se menționa, exagerat de optimist, că George Simion nu-i îndeajuns de deștept și carismatic să fie o reală problem politică. Poate că n-are el o freză frumoasă ca a lui Zelea, dar are o echipă de marketing cum probabil nici nu visează corporații care vând cico, burgeri și trancarici electrici. Iar celelalte partide nici nu cred că-și dau seama cât de cringe sunt în online și cum în Facebook-ul paralel AUR crește precum Făt-Frumos. Alegerile viitoare ne vor șoca de tot, ori deloc. 

Problema principală ține de un alt aspect pe care l-am mai subliniat și cu altă ocazie (și chiar nu vreau să mă repet): generația tânără – digitalizată și crescută în capitalism, nu și-a antrenat părinții în a înțelege cum funcționează online-ul și capitalismul.  

Aoleu? Cum adică?

Stai că aici se impute treaba și devine și mai complicate decât era.

Vă știți părinții? Au peste 50 de ani? Foarte bine. Să fie sănătoși și să vă bucurați de ei. Vedeți că ei au crescut în communism. Asta înseamnă că au crescut în școala comunistă. Da, aia glorificată de unii dintre ei, „când oamenii se respectau, învățau și vorbeau doar cu citate din Socrate” (precum elevii din filmul Liceenii), „nu ca golanii de azi care sug drogul joint prin ganguri pentru TikTok”. 

Ceaușescu&Co. a făcut mega treabă pe rescrierea istoriei și a identității de neam și țară, după ce în prealabil și legionarii au încercat asemenea, iar perioada anterioară a fost un haos la fel de mare, Epoca de Aur interbelică fiind doar în capul celor care se plimbă prin amintiri pe Calea Victoriei și nu intră în mahalale. Adică-n aproape toată țara. 

Nu vreau s-o lungesc senzațional de mult pe asta cu identitatea de neam și țară că mi se pare de bun simț să nu crezi că România e miezul din gogoașă, să nu înghiți delir mistic dacic dimineață/prânz/seară, dar ca orice țară tânără (România încă are teze de dat) simte nevoia de supralivrare identitară și încordare de mușchi adolescentini. 

Revenind la una zisă mai sus, dacă voi nu credeți că e o diferență de percepție a vieții între cei care au copilărit cu poza lui Ceașcă deasupra capului și cei care au crescut cu posterul Coca-Cola… vă doresc ok. Nu-i o întâmplare că mama ta umple congelatorul cu carne la ofertă și tu umpli telefonul cu aplicații și calendarul cu city-break-uri. 

Înapoi la Simion, el și echipa lui știu cum stă treaba cu 50+iștii, așa că în Facebook-ul paralel li se servesc cringe­-uieli emoționale: că le pleacă copiii, că-i țara goală, că-I furată de străini, că… complexul cetății asediate, ori mania persecuției. 

Aoleu, dar e și mai complicat decât atât! (Firește că e!)

În mijlocul tensiunii Ucraina-Rusia ai posture TV (mici și mari) care varsă puroiul ăla cu „de ce să ne băgăm noi în ce e în Ucraina? Lasă, Ucraina a fost nașpa cu românii pentru că la Cernăuți…”. Și așa cum ăla din Mangalia are boală pe ungurii din secuime, despre care știe el că vor să fure țara, se trezește și un cineva din Drobeta-Turnu Severin să plângă de dorul românilor din Cernăuți (de soarta cărora nu s-a interesat niciodată până atunci), dar acum e rost de împărțeală și poate sunt și rușii băieți și dacă ne facem că plouă ne dau și nouă o bucățică din Ucraina („a noastră!”), ungurilor la fel, polonezilor ibidem ș.a.m.d..

Tot posturile astea (TV și online) aruncă placa „patriotismului” în discuție (aia a naționalismului a fost atât de mult tăvălită de deliranți încât nu mai dă bine la marketing să spui „nationalist”, eventual spui „patriot hardcore”). S-au chinuit ani de zile învățați să explice ce înseamnă patriotism, dar n-o spune nimeni la fel de bine ca niște pătimași la o masă rotunda televizată. E posibil să fie un șoc, dar dacă ai vecini ok (și ai grijă de ei) e semn de patriotism. Că-ți e și ție bine. E ca viața în cartier, doar că România nu se poate muta la Residence Vest printre țări mai mișto, așa că trebuie să facă Rai din viața lângă Ucraina, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Rep. Moldova, Marea Neagră. Să vă zic și una mai bună: dacă sunteți unioniști e cu atât mai bine ca Ucraina să fie o țară țiplă, democrată, stabilă, alea-alea. Pentru că Transnistria, corupție la graniță Transnistria-Ucraina… mă-nțelegi?

Oricum, pentru o viață sănătoasă mai bine ți-ai învăța părinții să renunțe la TV și internet. Și apoi ai renunța și tu. Dă pe Mezzo.

Dar hai s-o închei. Cumva. 

Poate că cea mai mare problem (dacă putem spune că una-i mai dodoloață ca alta) e că trăim într-o societate plină de paradoxuri: părinții basculează educație occidentală în plozi, dar apoi sunt șocați să vadă că valorile plodului educat nu se pupă cu alea de acasă. Ce, nu știți părinți care se miră că urmașii educați la standarde își dau ochii peste cap că plozii lor nu-s rasiști, homofobi, antisemiți și nu înghit deliruri istorice (sădite preponderant cu manuale comuniste)? Ai băgat bani în școala copilului și ăsta nu crede că evreii conduc lumea? Ce pierdere de bani.

Iar vorbele care glorifică inteligența bătrânească cimentează și mai mult râca. Degeaba ești școlit, nu știi câte știe ăl bătrân. Păi nu știm noi pe cineva care să spună „bunicu nu știa să scrie și să citească (era analfabet), dar era cel mai deștept om”. În amintirea prea multor români țara asta a fost plină de țărani simpli și analfabeți, dar de o inteligență zdrobitoare (nu știu în ce s-a tradus toată această inteligență). 

Altfel spus, vă doresc ok. Ce altceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.