Nici nu știm cum e mai bine…

Recent am aflat că e o întreagă dezbatere în mediul academic, și-s cercetări care se bat cap în cap, în încercarea de a se ajunge la un răspuns pentru întrebarea „cum poți să-i ajuți pe ignoranți să nu mai fie ignoranți?”

Unele studii spun că e bine să le arăți constant dovezi și să le explici că greșesc, inevitabil înțelegând adevărul, alte studii spun că ignorantul nu poate accepta că greșește așa că orice demonstrație împotriva credinței personale o să-l facă să fie și mai rezistent la adevăr. Costul de a accepta că ai greșit e mai mare față de potențialul câștig că ai aflat adevărul.

E nasol, ce să mai…

Mi-a luat câteva ore să ajung la capătul problemei cu începutul Jocurilor Olimpice de la Paris, după ce am văzut mai mulți creștini lezați de ceremonia de începere. 

Întărâtați de formatorii de opinie ai propriei credințe au ajuns să creadă că asta…

… e o ironie la adresa asta:

De fapt, cu puțintică răbdare se putea afla repejor că organizatorii JO n-au vrut să parodieze/imite „Cina cea de taină” (așa cum a fost pictată de da Vinci), ci se refereau la pictura „Ospățul Zeilor”, de Jan van Bijlert. Nu era vorba de Iisus și gașca lui, ci de zeii greci. Ceea ce are mai mult sens din moment ce Jocurile Olimpice au mult mai multe în comun cu Grecia Antică decât cu lumea creștină. Nu?

De exemplu, în centrul imaginii nu e Iisus, ci Apollo. Dacă ți se pare că Iisus și Apollo seamănă… e, dragii moșului…

Acum, eu nu știu ce vor face persoanele religioase cu informația asta. Pentru că foarte mulți s-au lezat ca niște snowfleicși spirituali și nu cred că le pică bine să afle că-s analfabeți mitologic (ceea ce nu e o rușine că nu toată lumea știa de van Bijlert, la școală nu studiem prea mult zeii ieșiți din trending și oameni suntem – mai greșim). Dar cu toate astea rușinea tot o să persiste, mai ales că intervine un alt efect psihologic: cu cât ai fost mai isteric în încercarea de a apăra creștinismul de batjocura de la Paris cu atât e cringe-ul personal mai mare în încercarea de a spune „bă, scuze, n-am știut, am fost coleric, scuze”. 

Altfel spus, tot mai mulți oameni religioși devin prea iuți de mânie și impulsivi când văd o ofensă adusă credinței. Și încep să vadă tot mai multe insulte, multe acolo unde nu sunt. Nu-mi dau seama de ce se întâmplă asta, poate e sindromul cetății asediate, poate suntem în prag de radicalizare creștină, poate e lingușeală spirituală și mulți fac orice să se pună bine cu Dumnezeu (cu toate că știm deja din filmele cu boși că liderilor nu le plac pupincuriștii fără coloană vertebrală și-s primii pe care-i sacrifică). 

Cert e că se înmulțesc cazurile de istericale spirituale și cei care cândva urlau că zoomerii/LGBTQiștii/„tinerii ăștia” sunt snowfleicși sensibili au ajuns să fie snowfleicși. Nu mai spun că cei care se identifică cu Biserica Ortodoxă Română apără o pictură metamorfozată în icoană catolică, realizată de un homosexual/bisexual, un om care nu era religios ci picta tablouri religioase la comandă (un fel de pictor-lăutar), iar așa cum puteți vedea și în argumentarea lui Vali Albinetz, pictura „Cina cea de taină” a avut cu totul alt scop la început: să justifice averea unui nobil. 

Acum rămâne de văzut ce fac persoanele lezate cu toate aceste informații. Ca și-n religie există liber arbitru: poți crede în adevăr, ori ești liber să rămâi ignorant și să suporți consecințele. 

…

Update trei ore mai târziu:

Îmi pare rău, dar de la un punct devine imposibil să nu par arogant. E de bun simț să mai mimăm modestie intelectuală din când în când, dar în cazul ăsta nu-și are rostul.
Dragi prieteni care ați citit articolele din presă (inclusiv aia „altfel”, internațională) precum ăia 44% care știți voi ce, știți voi cum: cei care au gândit momentul de la JO nu și-au cerut scuze pentru că au parodiat „Cina cea de taină”, cum idiotic lasă presa să se înțeleagă, ci au spus că le pare rău/și-au cerut scuze că oamenii s-au simțit jigniți. Atât. Nu se menționează nicăieri, din gura vreunui organizator că „bă, am vrut să râdem de creștini și ne pare rău, nu credeam că vă dați seama”.

Uneori în crizele de PR ajungi să-ți ceri scuze pentru nimic, un fel de „ne cerem scuze (că sunteți proști)”. Nu spui și bucata din paranteză, dar speri ca lumea să se liniștească după prima parte a frazei. Uneori ajută doar să taci, dar acum lucrurile s-au inflamat prea tare pentru că buba e globală și oameni au zis „fie, ne pare rău, scz la voi și interpretarea voastră”. Tot ce au spus cei de la JO a fost „n-am vrut să fiți jigniți”. Ceea ce e greu cu snowfleicsismul religios. 

Mna, cred că e patosul prea mare din moment ce inclusiv oameni care lucrează/sunt specialiști în comunicare s-au dus pe fenta titlului jenant din Reuters.

Altfel, rămâne cum s-a stabilit deja: nu s-a râs de creștini, s-a încercat niște mitologie greacă pe Sena. Citiți mai atenți presa pentru că rolul ei e să fie ațâțătoare nu informativă.