Cu mici excepții, muzica bună se definește prin faptul că-i ascultabilă și la ani lumină de la apariție. Dacă sună bine și la 20-30-300 de ani de la lansare înseamnă că e o piesă desăvârșită. Dacă are însemnătate pentru generații diferite înseamnă că piesa/trupa e de o calitate inestimabilă.
Excepții?
Există acest cult al memorabilității la mișto. O nostalgie bășcălioasă. Ascultăm „hit-urile copilăriei” chiar dacă ele sună astăzi la fel de prost ca atunci și audiția nu se produce pentru valoarea muzicală, ci pentru o rememorare a unor contexte. Muzica pop românească din anii `90 a produs sute de gigabiți de balast pe care astăzi îl punem la petreceri și evenimente pentru că-i caterincă și atât.
Peste 30-40 ani o să auzim de party-uri cu 5Gang. Din plăcere? Nu. La mijto.
Și da, mai există o excepție pentru piesele care străbat bariera timpului: realizările celor proaspăt decedați care sunt lingușiți post-mortem. Nu-i difuza/asculta nimeni cât trăiau, dar la catafalc se tot repetă „maestru”, „mare artist” și „piesa mea preferată…”. Operele acestor artiști mai sunt ocazional dezgropate pentru câte o pomană publicitară.
Dar acum să revenim la muzică și noțiunea de „muzică homeopată”.
Frumusețea profundă a unor piese constă în faptul că ele au definit/reprezentat gândirea interpretului. Cum face, de exemplu, Stromae. Instrumental modern, mesaj atemporal, 100% simțire. Și ca el mulți alții, indiferent de generație.
Ce este muzica homeopată?
Precum pastilele homeopate, care nu ajută la nimic, așa-i și muzica homeopată. Umplutură, scurt paliativ auditiv până ajungi la ceva care te ajută cu adevărat. Cum devine muzica homeopată? În multe feluri, dar noi astăzi discutăm doar despre momentul în care artistul livrează fast-food-muzical și fundal sonor dezirabil, în contradicție cu alte aspecte personale.
Ieri eram într-un UBER și citeam una alta pe net. De peste tot eram asaltat cu reclame la Casa Pariurilor, imaginea lor fiind Grasu XXL. Ciulesc urechile și ce-mi aud de la radioul mașinii? Grasu XXL vorbea în cea mai nouă piesă despre cum „banii n-aduce fericirea”.
Mă uitam iar în telefon la omul care-mi spunea că pot face bani ușor la pariuri și apoi ridicam privirea spre radio. Același om, opinii diferite. Curios, nu?
Apoi am început să caut versurile piesei. Și ele intră perfect la categoria de homeopatie muzicală.
Sunt versuri dezirabile. Simple. Pozitive. Motivaționale. Ce să nu-ți placă?
Daca-i știi și tu,
Că banii n-aduc fericirea
Daca-i știi și tu,
Mai de preț este iubirea…
Ai zâmbi, zi de zi
Soarele te-ar urmări
Daca-i știi și tu
Că banii n-aduc fericirea
În „Zbor cu parapanta” (același Grasu XXL) aveai o poveste. O trăire personală, un parcurs de viață în care puteai să te regăsești și să-ți spui și peste 30-40 ani „doamne, ce mă reprezintă piesa asta!”. În „banii n-aduc fericirea” ai un truism obosit, un motto demn de pliculețele de zahăr primite la o crâșmă de cartier. E ce și-ar pune o pițipoancă la descrierea unei poze cu ea la volanul unei mașini scumpe.
Văzând că omul care-ți spune că „banii n-aduc fericirea”, în timp ce în reclame te încurajează să faci bani din dependență, mă gândesc la ce spunea Eistein (citând din Kazi Ploae): „Mă situez în dimensiune, în starea mea de plastic”.
4 răspunsuri
Da, Grasul a stricat-o cu piesa asta. Mie unul nu-mi place. Toate celelalte melodii ale lui, le ascult cu placere.
Musica homeopata ca si pastilele homeopate sunt precum autosugestia.Si daca ai scris de Stromae,tipul imi place ,musica lui pe care am ascultat-o cu placere .Pacat ca s-a oprit,din ce am inteles.Eu sunt un pic pe stil vechi,am ramas la muzica aia buna de altadata.Uneori alternez.Dar nu ma pot lipsi de Vangelis,J.M.Jarre,Pink Floyd…pt ca e muzica tineretii mele.Si pt ca nu mai pot dansa,prefer muzica psihedelica.
E și un pic de caterincă postmodernă. Versurile îi aparțin, de fapt, lui Dan Ciotoi / Generic (am dat linkul la secundă):
https://youtu.be/DI0cVALj14s?t=50
E mai complexă și nuanțată discuția despre funcția și profunzimea muzicii, dar am vrut să punctez asta cu versiurile și proveniența lor, mi s-a parut important. 😀
„Dac-ai” … de la „dacă ai” 🙂
Numa bine.