Voia ăl bătrân să mai mergem la un meci de fotbal, pe stadion. În amintirea vremurilor când mă ducea pe Ghencea. Ultimul meci la care am fost împreună a fost Steaua – Rapid, în Liga a IV-a, și după experiența aia am zis că mai bine ne ducem să vedem altceva: rugby, handbal, clarinet viteză.
Pur și simplu nu-mi place să combin fotbalul cu gazele jandarmeriei și luptele dintre galerii. „Panseluță”, ce să-i faci…
De câteva ori am mers la meciurile de fotbal susținute de echipa satului de unde-i tata. Fotbal adevărat, cu presiunea galeriei în ceafă, înjurături venite de la vecinii de gard, trimiteri la defuncții mamei (pe care jumătate din galieri îi cunoaște personal) și tot așa. Fotbal frumos, goluri multe, dar lipsea grandoarea stadionului mare.
Am zis că poate mergem la un meci susținut de națională.
Unul din Liga Europa, sau cum îi spune acum la Cupa Intertoto pentru țări.
Dar nu mai poți. Se joacă cu tribunele închise pentru că unii suporteri au considerat la precedentele meciuri că stadionul de fotbal e locul perfect unde să predai (o versiune) a istoriei. Unde poți da lecții de geopolitică și etnicitate? Pe stadion.
Nu mă mir să văd că fotbalul românesc moare. Toată lumea îi cară șuturi.
Patronii care-și dau arama de cârciumari pe față și au transformat totul într-o afacere, fotbaliștii care se comportă precum o marfă și o parte din suporteri.
Poate că sunt eu prea sensibil, dar uite că stadioanele se golesc și tocmai ăia care pun osul la treabă pentru îndepărtarea oamenilor din arene se plâng că le moare feblețea.
Sunt multe de spus despre fenomenul din tribune, dar trebuie să vorbești cu perdea pentru că unele minți se înfierbântă și, până la urmă, de ce să-ți pui pe urme o întreagă armată care nu înțelege că în esență vrei același lucru pe care îl doresc și ei: fotbal pe stadion.
La cum merg lucrurile în 15-20 de ani stadioanele se vor umple doar la cântări de partid. Fotbalul nu mai e atrăgător, ba chiar periculos. O activitate recreațională a devenit front de luptă, spațiu de copulat verbal cu mame și rude defuncte, foarte scurte teze istorice, orgolii mari ale caractere mici.
Nu știu cât de importantă e prezența mea pe stadion, dar în momentul ăsta fotbalul românesc nu-și permite să piardă nici măcar un suporter.
Altfel spus, poate-l obișnuiesc pe tata cu eSports-urile și ne uităm împreună la meciurile de FIFA de pe Youtube. E pasiune și acolo. Și-n curând pe sume cu mult peste fotbalul real.