Am mai spus și cu altă ocazie că de curând am descoperit emisiunea „Insula Iubirii”. Mai exact, de sezonul trecut (sezonul 8). Am argumentat aici de ce o consider o emisiune cât de cât utilă în marea de Nimic de la TV (dacă e „bună” sau nu rămâne să decidă fiecare).
Pentru cine n-are chef să citească argumentarea menționată mai devreme, pot lăsa cu liniuță câteva idei de bază:
- în ciuda montajului care pe alocuri este părtinitor/manipulator, emisiunea are meritul de a arăta o serie de realități normalizate/ignorate din societatea românească, mai ales în ceea ce ține de relațiile de cuplu (de exemplu: înșelat, misoginism, gashlight, „mai dă cu pumnul în masă” ș.a.m.d.);
- cine se ocupă de coloana sonoră a emisiunii face o treabă foarte bună. Playlistul este impecabil, de la manele la rock, iar pentru cei mai pretențioși s-a pus și „Boléro” de Maurice Ravel (chiar de mai multe ori, fiind piesa de bună dimineața);
- este o emisiune care încurajează lectura (cadre multe cu o concurentă din acest sezon care citea de zor „Inteligența socială” de Daniel Goleman, ori își lua notițe din carte), ceea ce rar mai vezi la posturile TV românești – DAR, uneori zoom-urile cameramanilor sunt cam de neam prost, precum situația în care o concurentă vorbea tristă de dependența de jocuri de noroc a partenerului (cea care și citește), iar imaginile se adânceau în decolteul ei. Ghiorțeală, dar dacă vă uitați la fotbal românesc la TV o să vedeți multe zoom-uri claustrofobe cu fete din tribune, o adevărată risipă de spațiu de emisie în care ai putea difuza o reclamă la pariuri;
- este un experiment social cu mai multe variabile. România nu investește în cercetare, așa că ne mulțumim cu ce primim de la familia Voiculescu.
Sunt nasoale în emisiune? Firește.
- prima bubă este că vorbim de un produs media al trustului Intact, și privind cu pasiune la ecran contribuim la portofelul familiei Voiculescu. Ceea ce e oribil, dar e o durere pe care simt că pot să o duc o perioadă. Alții au făcut mai rele, au avut și contribuit la show-uri cu mult mai inutile în Intact. iUmor, defunctul proiect, a fost cu mult mai mizerabil etic și moral, vorbind totuși de un show în care oameni open-mind acceptau să le fie jurizat umorul de unul cu svastica pe ceafă. Unde Bendeac era tovarăș de platou cu unul cu svastica pe ceafă. Unde Delia avea discursuri feministe la glume meh, pe picior de egalitate cu unul cu svastica pe ceafă. Ca să nu mai spun că Cheloo are svastica pe ceafă;
- poziția femeilor în rol de Ispite în emisiune este foarte discutabilă. Cu toate că sunt plătite (venitul e dinamic în funcție de cât de implicate sunt), acestea riscă să fie abuzate (fizic și psihic) de concurenți. E nevoie de un consens feminist cu privire la aspectul dacă inspitele sunt libere să facă ghiolbanii ce vor cu corpurile lor (contra cost), ori nu;
- emisiunea vânează oameni (în special cupluri) cu vulnerabilități și le ține într-un roller-coaster emoțional (de multe ori manipulat din montaj), încercând să scoată cele mai show reacții. Nu e ok, vorbim de experimente pe oameni demne de anii 50-60.
De asemenea, emisiunea ratează de multe ori misiunea civică rezultată din disfuncționalitatea unor cupluri.
Nici nu cred că-și propune să facă asta, dar mi s-a părut șocant să aflu abia acum că a existat cândva cuplul Cati și Răzvan, unde el o bătea, că așa e „normal”, ea accepta, că așa e „bărbătește” să facă partenerul. Asta se vorbea acum vreo șase ani la emisiune. Nu spun că valul de femincid din 2025 are legătură, dar dacă se vorbea mai mult despre cuplurile de tip Cati&Răzvan de acum șase ani, de când tipul ăsta de dinamică stârnea râs/milă la TV… poate… eu știu?!
Nu-mi e așa greu să văd partea plină din paharul spart numit „Insula Iubirii”. Uneori e chiar comic, dacă-ți place umorul negru. E o emisiune (la o televiziune) sponsorizată masiv de pariuri, dar foarte multe cupluri se confruntă cu probleme datorită jocurilor de noroc.
Totuși, ceva anume mi-a atras atenția în ediția de anul acesta.
Frica, stânjeneala, stresul participantelor că partenerii lor vor bea alcool. Concurenții sunt aproape în unanimitate millenniali (generația născută în 1981 și 1996). E foarte trist și dezarmant să vezi că în anumite bule socio-economice, printre millenniale, domnește încă acea jenă boomeristică că mergi cu partenerul la o chermeză și se îmbată ca prostul, vorbește prostii, e incontrolabil.
Probabil unde nu mai beau alcool, în bula mea nu prea se mai bea, iar tinerii despre care citesc devin dezinteresați de acest viciu (și efectul lui), dar am simțit close to home (cum s-ar zice) să văd femei stresate că masculul din dotare nu se va abține să nu bea până va spune/face rahaturi. Mai ales după ce „a promis că nu mai bea”.
Despre alcoolism am tot citit, căutat studii și articole, ori am scris („Programul <<Prima Bere>>: Publicitatea și minorii”), dar continuă să mă descurajeze – și surprindă – modul în care societatea noastră se raportează la alcool ca act performativ, masculin, masculinizant, sinonim cu distracția.
„Insula Iubirii” e foarte perfidă ca structură (mizerabilitate organizatorică), pentru că ei știu din faza incipientă că au în față persoane vulnerabile (unii recunosc încă de la înscriere că au o problemă cu alcoolul, ori partenerul subliniază asta), dar cu toate astea tot sunt aruncați în 21 de zile de băut, băut și băut (liantul unei perpetue distracții care să rezulte în atingeri nepotrivite și inevitabile infidelități).
O parte dintre angajații emisiuni, dar și spectatori, ar putea îmbrățișa o viziune neoliberală considerând că fiecare concurent e liber și responsabil de ce decizii ia și cum se comportă în emisiune (dacă bea sau nu). Dar bunul simț, studii și logica, ne-au demonstrat că dacă pui un alcoolic în context de alcool o să-ți bea, ba chiar o să se simtă încurajat și susținut de mediu (numărați câte invitații la shot-uri sunt într-o emisiune). Și dacă nu o facă e plictisitor și trimis acasă că nu produce rating.
Dincolo de modul în care emisiunea alege să-și trateze participanții, în groapa de intrigi puerile (unele demne de anii de liceu), cadre pornografice de dragul unei lubricități sufocante – știu cuvinte!, și mânuiri de montaj, emisiunea are un plus: eșantionează bine categorii pe care (greșit) le considerăm insignifiante, excepții de la regulă, comice și ușor de „îndreptat”.
Realitatea este cu totul alta, suficiente cupluri au conservat dinamici învechite, iar femeile pierd întotdeauna – într-o proporție covârșitoare – în aceste relații pe care apoi „Insula Iubirii” le reduce la spectacol bahic și erotic.
Așa că dacă tot avem ghinionul să existe „Insula iubirii” (și nu o emisiune culturală cum simțim că ne-ar reprezenta mai bine ca popor), măcar să ne folosim de tot ce aflăm din ea pentru a repara potențiale probleme. Din (ne)fericire emisiunea subliniază multe, trebuie doar să ne alegem bătălia.
P.S. – din păcate nu găsesc cadrul în care concurenții citesc „Niște animale”.
8 răspunsuri
,,„Insula Iubirii” e foarte perfidă ca structură (mizerabilitate organizatorică), pentru că ei știu din faza incipientă că au în față persoane vulnerabile (unii recunosc încă de la înscriere că au o problemă cu alcoolul, ori partenerul subliniază asta), dar cu toate astea tot sunt aruncați în 21 de zile de băut”
Aceste persoane ,,vulnerabile” cunosc foarte bine formatul emisiunii. Au vazut episoadele. Ei au dorit sa vina, nu au fost ,,aruncati” undeva. De ce ar fi vina organizatorilor ca le ofera alcool la discretie? Asta e schema. Bautura te dezinhiba, in combinatie cu atmosfera festiva. Se da o lupta intre ratiune si instincte animalice (care sunt starnite la maximum) si asa realizam cine are principii mai puternice. Eu cred ca e chiar benefic, partenerii vor intelege cu adevarat nivelul de autocontrol pe care il au oamenii, chiar si la o emisiune televizata, unde se presupune ca te autocenzurezi putin…
Prin natura lor, aceste show-uri sunt facute sa profite de traumele si problemele participantilor, oferindu-le la schimb o oarecare notorietate (cu care unii pot face chestii chiar faine, daca sunt destepti), iar noi, consumatorii, avem parte de un produs care ofera doar o satisfactie escapista. Cu cat e mai troubled participantul, cu atat mai bun va fi rating-ul.
Cat despre rusinea femeilor ca ar bea barbatii, da, cred ca e o chestie pur si simplu de imagine. Multe de acolo viseaza la cariere in mediul online. Tipa blonda, Ela, a renuntat la meseria de manager de restaurant ca sa inceapa ,,capitolul managerului social media”. Fix acum. :))
Suntem atat de contorsionati in narcisismul nostru, incat nu ne putem abtine din a fi ipocriti.
Cel putin la Ela se vede/simte ca e foarte rusinata de prietenul ei cu totul… Asa se intampla cand ne alegem parteneri din frica de singuratate, cand nu avem o parere buna despre noi si ne multumim cu cineva mai ,,slab” intelectual/emotional decat noi. Moartea ego-ului e delicioasa!
E un căcat de emisiune, nu mă pot uita nici măcar 5 minute. Nu știu cum ai reușit să te uiți, pot doar avea câteva bănuieli.
Uneori în viață facem și lucruri care nu le plac altora.
Păi tu nu ai nevoie de subiecte pentru blog.
E totuși ok, că se înțelege să bei bere fara alcool când ești cu mașina. Mai sunt și replicile: berea e aliment și lasă ba, că iese până pleci cu mașina, că n-are mult alcool
Valid. As adăuga și că m-a deranjat părerea ispitei Naba despre decizia unui concurent de a nu bea in anumite momente. Naba a avut de doua ori testimoniale în care râdea cu un ușor dispreț de alegerea lui Marian de a nu bea. Totodată, din cum vorbea, ea trata alegerea lui Marian ca pe ceva neserios, ca și cum el se ascunde de dorințele sale reale, și Naba spune că ea va mai „lucra” să îl convingă. Decizia lui Marian nu este luată în serios niciodată. Și mi se pare chiar revelator și pentru viața off show, in care adesea peer pressure sa bei este la fel de mare. In anumite medii sau situații sociale, trebuie sa te justifici/explici de ce nu bei, sa refuzi multiple insistențe, și asta e trist.
Nu văzusem faza la care te referi, dar da. Și eu trebuie uneori să mă justific pentru că nu mai beau alcool. În funcție de stare optez pentru „m-am pocăit”, ori „sunt grav bolnav”. Dar aproape mereu trebuie să justific de ce beau bere fără alcool dacă nu sunt cu mașina.
Cu riscul de a deraia subiectul inspre alcool, în ediția aceasta de insulă am observat și eu tratamentul celor din jur când o persoana refuza să bea alcool (faimosul peer pressure). Dar dacă îmi amintesc bine, pe insula fetelor observasem una sau două ispite care au au stat mai mult pe ‘apă’, fară probleme.
Acum, daca mă uit în spate și la mine, cel puțin primul an când m-am lăsat de alcool, m-am simțit ca într-o ‘bătălie’ constantă de a argumenta celor apropiați motivele. În timp, practic am obosit și nici nu mai observ cand câte o cunostiinta nouă sau din bulă e ‘lovita’ de această veste cutremurătoare.
Am înțeles în timp că nu este deloc despre mine, ci de cum se raportează fiecare la această adicție și în stadiul în care se afla cu acesta.