Nu emit pretenții că știu de ce a câștigat Trump alegerile și nici nu o să mă apuc să fac o analiză a ceva ce nu stăpânesc. Sunt sigur că găsiți sute de analize pertinente online. O posibilă explicația găsiți la Musa Al-Gharbi, un sociolog pe care îl urmăresc pe Substack și a cărui explicație vizavi de Trump și votanții lui mi se pare foarte interesantă și demnă de luat în considerare.
Înainte de alegeri n-am simțit c-o să câștige vreunul dintre candidați, n-am avut certitudini, dar m-a pus pe gânduri asocierea din Elon Musk și Trump. Comica legătură dintre cei doi, cu un Musk care se comporta precum un Dobby pentru un Harry Potter portocaliu, trebuia să fie un indiciu.
Din lecturile istorice pe care le-am avut am observat că a existat mereu un moment t0 când elita financiară s-a luat de gât cu cei mai discutabili lideri politici (ori cu doctrine sinistre).
Cei interesați exclusiv de profit au fost întotdeauna mai preocupați de cum să-și consolideze viitorul, decât să lupte pentru o (potențială) cauză dreaptă. Am putea face un exercițiu colectiv și să pregătim o (frumoasă?) listă cu cele mai toxice relații business-politică, acolo unde cinismul/oportunismul omului de afaceri s-a întâlnit cu politicul și s-a suferit „pe ici-colo”, dar s-au făcut și bani frumoși.
Acum vreun an scriam despre cum mă sperie faptul că o emisiune precum „Românii au Talent”, un etalon în divertisment autohton, începe să călărească tot mai des și insistent calul naționalismului. Prea des vin copii care spun poezii patriotice, prea des momente despre „străinii care ne fură țara” și îi provoacă piele de găină Andrei. Argumentam că nu cred într-un hazard al tele-divertismentului și oricât de pe bune e concursul (și are multe elemente pe bune), manipularea se poate face prin multe alte metode (montaj, sunet, cum sunt așezate momentele artistice, câte figuri plânse surprinde camera în timpul poeziei patriotice, jurații pătrunși de moment dar și de teama că n-ar putea spune ce cred despre niște spălături pe creier ș.a.m.d..). Puțin din spiritul lui Leni Riefenstahl e în fiecare televiziune.
Ce voiam să spun (atunci și acum) e că posturile TV (mai ales cele potente, precum Pro TV) sunt o oglindă a societății în multe privințe. Posturile de știri sunt altceva. Acolo e altă mâncare de pește, ele proiectează agende și speră să le impună (Digi agenda ei, Antena 3 agenda ei etc.). Societatea se proiectează mai bine în divertisment, în show-urile de masă. Și când posturile consideră că o agendă politică merită tot mai mult timp înseamnă că niște date interne arată că sunt niște bani de făcut de pe urma unei categorii tot mai mari, mai active și mai dornice de afirmare. Poate că dacă datele interne ale televiziunii ar arăta că e vreun ban de făcut de pe urma comunității LGBTQ+ am avea cel puțin 5 minute de show TV dedicat lor.
Și acum ne întoarcem la cuplul Trump-Musk.
Nu s-au dat toți bogații cu Trump. Nici nu trebuie s-o facă, ori s-o facă pe față. Sunt sponsori care nu vor să țopăie ridicol pe lângă președintele american, dar Musk e un copil mic cu visuri mari. Poate că Musk e și disperat pentru că afacerile lui se dau constant în roller-coaster, ori se regăsește în povestea de viață a lui Trump (aia cu „pornitul de jos”), dar când văd elită economică transformată în mascote politice încep să-mi pun probleme. Că poate ei știu ceva, poate miros tendințe, poate intuiesc o schimbare. Și de cele mai multe ori au nasul fin, oportunitățile alea de business nu apar stând în banca ta. Unde mai pui că nu există succes economic fără să afecteze pe cineva, iar în unele cazuri mai mult succes înseamnă mai mulți oameni afectați. Doamne ajută să fie la mii de kilometri distanță și să-i putem salva doar cu un #.
E posibil să ne dăm seama de cine o să fie președinte în România doar dacă ne uităm la asocierile cu elita financiară. Cu cine se bat pe umăr candidații? Copiii de aur ai tranziție pupă care condidați? Are vreun candidat un proiect politic care poate interfera cu dezvoltarea elitei financiar?
Acestea fiind zise, hai să vedem unde ne duc banii altora. Banii nu se fac ușor, e treabă riscantă, dar e un risc pentru care unii sunt dispuși să te sacrifice.
Și în final, o altă părere pertinentă pe subiect, de data asta de la un antropolog:
Un răspuns
Hai plângi, măi, commie! Te așteptai să vezi visul ăla „altfel” al lui Marx. Na ca adevărul mai și câștigă din când în când! ^^