Acum ceva timp am fost la un eveniment pe o problematică de interes pentru mine. Mi-a plăcut că la eveniment n-a venit nimeni din tabăra opusă. Ce să caute acolo? Am stat între noi, ăștia cu părerea asta, și ne-am bătut pe spate despre cât de mișto gândim, ce lucruri mișto am face dacă am putea, ce rea și dușmănoasă e lumea pe care n-o chemăm la discuții. „Oricum, dacă o chemăm nu vine, așa că mai bine nici să nu le spunem că ne vedem să discutăm despre noi și ei”.
Îmi plac evenimentele cu circuit închis, despre viața cetății, evenimente la care plebeii n-au cum să vină pentru că nu știu nimic despre ele, nu li se comunică nimic, ori se folosește un limbaj de lemn care atrage doar hipsterii prin hipstereala limbajului, miezul subiectului fiind lăsat să fie ignorant dincolo de terminologia pe care nu vrea s-o înțeleagă pentru că preferă să fie mundan, „să stea pe TikTok dacă atâta știu”.
Mama lor de proști care nu mai vor să fie proști.
La cercurile astea îmi place că inevitabil apare unul care monopolizează discuția și dacă nu-i face nimeni statuie începe să-și ridice singurel, acolo, în fața tuturor. „Eu am făcut…”, „eu am inițiat…”, „eu am demarat…”. Firește, o parte din inițieri sunt niște micuțenii, eroisme într-o bulă restrânsă, activism de casa scării, dar demarajul timid emoționează și suntem cu toții pătrunși de puterea inițiativei. Nu-i mult, nu-i perfect, e chiar penibil pe alocuri, „dar măcar a făcut ceva”.
Proștii-s tot afară, sparg semințe și ne alimentează certitudinea că n-avem cu cine.
Nu e plictisitor să stăm între noi, suntem o familie, vorbim aceeași limbă, suferim la fel. Ce să nu ne placă?
Și în ciuda nivelului (aparent) mare de inteligență, cărți și studii, suntem destul de simpliști și câinoși în fața unor derapaje. Viciați de dorința de a ne arăta virtuoși până la extrem găsim simplu și util să-i spunem prostului că-i prost și nemernic până ăla ajunge să se comporte și mai prost și mai nemernic. Apoi prostul e încercuit de alți proști nemernici și devine un mic ambasador pentru o cauză în care cel mai probabil nici nu voia să intre, dar când nimeni nu te vrea te faci frate cu oricine pare că-ți întinde o mână. Cred că-i lumea plină de proști care au ajuns puternici doar pentru că lumea bună a cercului a considerat că educația nu se mai face prin bătaie cu cureaua, ci bătaia cu urlete și metodele online-moderne. Fie, cine are timp să schimbe păreri greșite când avem atât de puțin timp să stăm în cerculețele noastre și să ne spunem că suntem minunați și că afară e atât de rău. Firește, prostia unora e colosală, dar cu cât e mai mare cu atât e mai provocator de schimbat. De ce trăim pe bucata asta de planetă plată, nu?
Bine că se întâmplă nasoale din 10 în 10 minute și că mulți oameni greșesc, altfel am ajunge să ne plictisim de aceleași victime și pietre.
Am găsit și soundtrack pentru cele de mai sus:
