HoReCari neplecați de acasă

Eu am mai zis una alta cu alte ocazii despre HoReCa. N-am fost patron de cârciumă, dar mergând prin țară cu stand up, vacanțe și foame am întâlnit tot felul de oameni, de la cârciumari care vor profit ieri după o investiție de mâine până la ghinioniști care au investit la standarde de Paris în πzderia. Aia e, au avut și ei un vis.

O să recapitulez câteva aspecte care te discalifică ca patron de cârciumă:

• Dacă ai pus televizoare peste tot (dar mai ales în gura clienților) ești un om care n-are treabă cu industria, o proiecție fidelă a balcanicului care n-a avut jucării când era mic și acum dă pe afară de frustrare infantilă;
• Dacă ai impresia că într-un local unde se servește mâncare muzica trebuie să fie la standarde de Untold ești complet idiot. Frica horecarului de a-i lăsa pe oamenii să-și audă murmurul conversației este hapciupalitică. Din contră, dacă oamenii țipă unii la alții (încercând să acopere muzica) sunt șanse mai mari să se audă între ei;
• Unii horecari au cumpărat mobilierul (scaunele/mesele) cu ochii legați la spate. Altfel nu-mi explic cum de nu și-au dat seama că scaunele alea provoacă toate bolile de coloană după 5 minute, raportul înălțime scaun-masă îți aduce coatele la nivelul urechilor când mănânci și multe alte greșeli demne de un om cu handicap estetic și practic;
• Dacă ai internet la manivelă (eventual de la Zapp Mobile) poți să pui lacătul pe ușă. A, ți-ai făcut mantră din faptul că ești local unde oamenii vin să socializeze (eventual în muzică de festival) – „haha, la noi parola de Wi-Fi e <<vorbiți_între_voi>>? Fie, scăparea ta. Dar dacă inviți oameni să-ți șadă prin local (poate să și lucreze) oferă o mână de internet la care să nu te rogi ca la moaște.

Pe cele de mai sus o să le repet câte zile o să mai intru în localuri care visează să nu dea faliment după 365 de zile.

Dar acum vreau să discut despre latura locativă a industriei.

Am zis să fug de poluarea din București pentru poluarea din Brașov. Și am dat o căutare de cazare. Eu, fiind influencer, m-am scos că mi-am luat cazare scumpă la preț de sejur în Maldive/noapte, dar m-am uitat și la opțiunile de amărășteni ca să văd ce le oferă turismul celor care nu întorc banii cu lopățica de nisip.

Nasol.

Și nu-i nasol din neputință, e nasol din prostie. Și prostie în care s-a investit.

Am văzut, pe Booking sau AirBNB, niște case și cazări în care în mod normal n-ai sta nici dacă ți-ar da ei bani. Cine vreodată ar vrea să doarmă într-o cameră cu pereți neon? Cine întreg la cap vrea să se culce în ăl mai dătător de epilepsie dormitor? Ori cu plasma de 3 metri la 1 metru de pernă?

O să vedeți mii de manifestări ale vorbei „e urâtă, dar uite ce frumos atârnă”.

Să nu fiu înțeles greșit, am văzut și cazări unde s-a văzut bugetul redus, dar proporționat cu cap. Dar multe (prea multe) cazări sunt o colecție de kitsch scump. Băi sinistre unde n-ai spăla nici cazane de țuică, dar decorate compensatoriu. Acolo unde mintea n-a mai știut ce să facă a spoit cu un accesoriu scump și nepotrivit (de cele mai multe ori un televizor mare).

De departe cele mai flagrante motive de cancer ocular sunt discrepanțele de stil dintre mobilă, pereți, accesorii. Te duci să stai în vacanță în casa/camera unei „bunici” care a rupt cardul după ce a spart ușa penuriei comuniste. Eventual te cazezi într-o replică 1:1 după un magazin Ikea. Ori în decor „țărănesc”/„tradițional”, dar cu inserție de plasmă și ce mai avea mamaie în hrubă. Asta pățești când îl inviți pe Grigore Leșe să-ți decoreze pensiunea.

Altfel spus, unii HoReCari sunt precum primarii ăia care fac piste de bicicletă după cum își imaginează ei că trebuie să arate una, dar n-o folosesc (vezi cazul Negoiță). Cârciumarii nu mănâncă în bodega lor, patronii de pereți nu dorm în coșmelia lor. În concluzie, par neieșiți din propriul cap și neintrați în propriul disconfort.

Jur că nu știu de unde atâta lipsă de gust pe unii compatrioți. Zici că abia au ieșit din bordeiul existenței, neo-țărani îmbogățiți cu aură antreprenorială.