Handbalul de performanță și dușul la lighean

O să-mi spui că titlul e tendențios, părtinitor, malițios. Nu zic, poate că e. În cele ce urmează să spun e posibil să greșesc (să nu uităm niciodată că e posibil să fiu și foarte prost).

Bucureștiul are echipă de handbal.

Una foarte bună, cu rezultate notabile, în care joacă cea mai bună jucătoare din lume (parcă așa era acum ceva timp).

Cea mai bună jucătoare de handbal din lume e bugetară. Primește 17.500 euro/lună.

Duamna Firea iubea chestia asta pentru că-n filmul ei populist credea că promovează sportul dacă dă din bugetul primăriei salarii competitive sportivilor. Din păcate lucrurile nu merg așa frumos și simplu când orașul pe care-l patronezi e pe butuci. E semn de BMW ultimul tip + chirie la garsonieră să ai bugetari de lux și cetățeni care dacă nu îngheață în trafic (pandemia nu-i sperie pe toți posesorii de mașini) sigur vor face țurțuri în case pentru că rețeaua e șvaițer.

Unii îmi veți spune că întotdeauna se găsesc bani și pentru lucrurile de suflet: sport, artă ș.a.m.d.. Da, dar de astea te poți bucura când ai lucrurile de bază asigurate. Să mă uit la performanțele handbalului românesc la aerotermă nu-i o plăcere. E ca și cum m-aș bucura că e Gioconda expusă în mijlocul celei mai poluate capitale din UE.

Bucureștiul, pentru cine nu stă în el (ori o face cu ochii închiși), e un container decorat cu „stil”, umplut cu plasme și bibelouri, din care curge apă, ies cabluri și sub fundație a murit ceva acum mult timp și nu se poate scăpa de miros.

Peste astea s-a dat mereu cu un strat de vopsea. Să țină până la prima ploaie.

Festivaluri, premii, decernări și salarii date sportivilor de performanță ca să vadă plebea că partidul ține cu personalitățile de vază și face treabă.

Dar politicul nu ține cu sportul. Investiția în echipa locală de handbal n-a adus vreun beneficiu real (aproape) nimănui. Aștept cifrele alea care să spună că s-au apucat mai mulți copii de handbal, că-i orașul plin de sportivi (nici nu ai prea multe locuri pe unde să faci mișcare liniștit și să nu-ți umpli plămânii de gunoi).

Știu că nu-i vina Cristinei Neagu că n-avem noi semaforizare, piste de biciclete și apă caldă, dar…

Nici nu știu cum să asimilez succesele handbalistelor după un duș la lighean.

Și dacă tot vrea politicul să se unească cu sportivii mi-ar plăcea s-o văd pe Cristina Neagu ambasadoare de oraș. Costă? Plătim, aia e, dar când se duce să kick ass prin alte locuri să spună și de orașul care o plătește. Să vină lumea să-și facă un selfie în satul ăsta. Să fie #influenkăr. Că dacă-i merge orașul îi merge și salariul.

Atâta „mândrie” pe bucureșteanul iubitor de handbal că n-am văzut un panou cu Cristina Neagu prin tot orașul, un mesaj de „hai să facem sport”, „hai să handbal”.

Cristina Neagu mi-a apărut în față doar în reclame. Din nou, să nu fiu interpretat că n-am suflet, dar uite o părere nepopulară: statul îți dă bani să faci performanță – tu faci performanță – performanța îți aduce sponsorizări pe persoană fizică. Cu ce se alege comunitatea? Bucuria handbalului? Păi să ne bucurăm, nu? Lidl se mândrește cu angajații. Primăria nu. Lidl a umplut orașul cu afișe cu cei care pun marfă pe raft pe 2-3.000 de lei (nu știu ce salariu au, îmi imaginez). Bucureștiul o ține ascunsă pe bugetara de 17.500 de euro.

Să nu fiu înțeles greșit (cu toate că dacă-s citit pe diagonală orice prost o să creadă că am ceva cu handbalista), să câștige. Își merită toți banii. Poate și mai mult. Dar să fie bine pentru toată lumea. Dacă se umple orașul de turiști că vin oamenii s-o vadă pe Messi handbalului mondial sunt de acord să-i punem numele și la intrarea în oraș. „București. Gropi, trafic, apă rece, Cristina Neagu și o mână de parcuri. Bine ați venit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: