Bucureștiul, sincer vorbind, e un gunoi de oraș. Și nici nu dă semne că se chinuie să fie altfel, în comparație cu alte orașe.
În calitate de bucureștean, născut și crescut aici, mă simt îndreptățit s-o spun, cu toate că poate remarca oricine evidentul. Asta ca să ne scuturăm repede de cei care își apără mândria urbană (zadarnic orgoliu) făcând apel la faptul că doar cine s-a născut aici poate reproșa ceva (seamănă cu ăia care-ți spun că nu poți să vorbești despre copii dacă n-ai).
Hai s-o spunem p-aia corectă: Bucureștiul nu atrage prin vreun mixt magnetic dintre artă-cultură-arhitectură-cizelare socială-siguranță (cum auzi că mai găsești prin Berlin, Barcelona, Madrid sau Londra, orașe care în ciuda bubelor tot sunt la secole distanță). Cine vrea ceva mai complex în România (ori care măcar încearcă) se mută/rămâne la Cluj, Sibiu, Timișoara, Oradea, Brașov ș.a.m.d..
Capitala-i o ciorbă de resturi. Unele-s bune, altele…
Bucureștiul e funcțional, atât cât se poate în petecul ăsta de lume. E mare și lasă impresia provincialilor și băștinașilor că, dacă-l scărmăni destul, poate poate. Nu-i Vegas, nu-i New York. E o haltă cu fațadă mincinoasă.
De ce se rămâne-n București?
Multe motive. Putem invoca de la sindromul Stockholm, fiind un oraș care te bate până-l iubești de frică, până la plafonare, atașament de diverse sau contexte. Nu pleci ușor din relații toxice, dar dintr-un oraș care se prinde ca o caracatiță de tine, fiecare tentacul reprezentând ceva (familie, relație, prieteni, muncă). Dezlipirea nu-i ușoară, nu bravați aiurea.
Bucureștiul se vede (și simte) c-a apărut din legenda cu Bucur, ciobanul. Crește și atrage periodic oi, turma fiind ca la ea acasă, comprimată-n trafic, blocuri, parcări. Alea mai răsărite dintre mioare nu știu cum rezistă. Probabil e blana mai groasă, scutul mai puternic.
Ciobanul de astăzi, cel care mână lucrurile în cea mai împuțită capitală din UE (conform unor date de acum ceva timp), e o doamnă care în fața nemulțumirii îi gonește pe supărați, nu-și strange neputința. Pare tipul de om căruia dacă-i spui că și-a făcut nevoile și n-a curățat vasul după o să te gonească din propria casă.
Pe ea oricum o doare la brâul Maicii Domnului, nu stă-n cocină, ci la margine.
Să stea liniștită, inevitabil se vor căra toți oamenii care au respect de sine. Nu poți sta într-un oraș poluat mai rău ca unul înconjurat de incendii (cică nici în Sidney printre focuri nu ca-n București). Aproape că-i inacceptabil să-ți crești copiii în bomba asta în care, dacă nu te calcă mașina pe șosea, te calcă pe trotuar.
Îmi e și greu să cred că Firea n-o să câștige un alt mandat la câți năuci (din toate bulele) se bucură la chermezele ei moca și cum opoziția se prostește orgolioasă.
Firea nu s-a enervate că trăitul în București îți mănâncă 22 de luni din viață, ci că sora ei și-a pierdut locul de muncă de la Garda de Mediu. Asta o enervează, asta o face să-și iasă din pepeni. Mi s-a părut mie că s-a îmbâcsit mai rău aerul. Și brusc… era de la plecarea surorii ei.
Nepotismul PNL o supără, nu cel PSD, ce să mai vorbesc de faptul că alegătorii ei inspiră otravă. Rudele contează. Atât.
Să stea liniștită. Ba chiar fericită.
Poate că sor-sa va avea parte de ceva mai bun în viață. Poate se mută din București, undeva unde-i mai bine de trăit, unde-i aer și primarul face spume la gură de nervi că orașul e lipsit de oxigen, nu de rude cu funcții.
