Femeia bărbatului de rahat

Încă n-am citit destul, ori n-am capacitatea să accept o serie de adevăruri triste despre alegerile parteneriale pe care le facem în viață. D-aia sunt în continuare surprins și nervos când văd doamne și domnișoare bine, cu un aparent cap pe umeri, care aleg să îmbătrânească alături de niște erori cu penis.

Știu că același lucru e valabil și pentru bărbații care aleg să se lege la cap cu vreo poamă, dar cred că suntem cu toții de acord că mult mai des (încă) femeile cad pradă în mrejele unui Gogu.

Cu toții știm cel puțin o femeie care are acasă un distrus, ea fiind aproape antiteza parazitului care-i face rădăcini în canapea. Nu de puține ori am fost martor la episoade tragi-comice, în public, IubireaOchilor făcând un circ teribil după câteva păhărele. Și de fiecare dată femeia-i jenată și rușinată.

De curând am fost martor la un astfel de eveniment și am stat ore întregi să mă gândesc la tragismul faptului că un penibil reușește să-și dea genele mai departe.

Se făcea că eram la un eveniment și un tânăr s-a îmbătat muci. Cracă. Balegă.

A intrat în alcoolul gratuit ca vaca-n lucernă și-a dărâmat bariera bunului simț pahar cu pahar. Nu l-a interesat că are cunoscuți în preajmă, ba chiar că-i cu femeia alături. O făptură plăpândă care nu-ți lăsa impresia că-i vreo erudită, dar avea două calități: se simțea jenată de comportamentul prostului ei (ceea ce simbolizează o conștientizare a situației, un prim pas sănătos) și avea un fizic care o recomanda pentru ceva cu mult mai bun (de la un patron de business local la un fotbalist de Liga I).

Fără să dau nume sau funcții, dar bărbatul ei era echivalentul unui muncitor cu ziua prin sat.

Grozavul a început să se dea în spectacol. A fost absolut jenant. Dar îți era și mai mare sila de faptul că omul ăla a reușit să procreeze, „băgând” un copil în partenera lui care acum stătea rușinată într-un colț al sălii.

Și da, putem da sute de motive, psihologice, sociologice, să vorbim despre educație, mediu și horoscop, totul pentru a explica cum de o fătucă cu oareșce potențial de o viață mai bună a ales să îmbătrânească lângă viitorul sponsor al crâșmelor de cartier.

Și ăsta nu-i un caz singular.

Cunoaștem bărbați din 1800 care au reușit (incredibil!) să-și transfere sămânța până în 2018. D-aia încă mai avem masculi care preaslăvesc „vinișorul de țară” până cad cu botul în vasul de ciorbă, ăia care cred că „e bărbătește să bei” până micționezi în ficus și bețivii care-ți vorbesc la 10 centimetri de față și nu tac niciodată. Și te uiți la cele care au ales astfel de specimene și te întrebi „ce ai greșit într-o altă viață? Ce pariu oribil ai pierdut? Cât de ciudată-ți este anatomia de ai umectat la ăsta?”. Și nu vorbesc de femei venite de la coada vacii, ci de ființe cu studii, alături de care poți avea o conversație interesantă. Până nu se bagă boul bălții, duhnind a alcool și atrăgând atenția că „abia bei țuiculița din halbă!”.

Dar am aflat că există și un avantaj când societatea îți dă femei dornice să stea cu astfel de bărbați.

Am aflat de acest avantaj dintr-o teorie care pare destul de plauzibilă și am să încerc să parafrazez cât mai mult din ea: „e bine că există femei care-și dau viața unor astfel de bărbați. Imaginează-ți o lume în care toți proștii hormonali n-ar avea parte de o parteneră? Ca femeie n-ai putea să mergi pe stradă. E bine că unele se sacrifică. O fac și pentru celelalte. Că acum boul bălții te fluieră și face glume proaste, dar rar sare calul știind că, totuși, are acasă o femeie. Păi dacă acasă n-avea nimic…”.

Hai că nu sună așa de improbabil.

Ce mai poți spune? Închin un pahar de apă plată în cinstea femeilor care acceptă să îmbătrânească lângă un distrus. Și repet, vorbesc despre tinere. Femei care se uită la Instagram la vieți mai bune în damf de „vinișor de țară”.