Se făcuse o coadă mare la semafor. Practic era ceea ce numim cu toții „trafic de rahat”. Se stătea la roșu, apoi se stătea la verde. Ne deplasam încet și sigur spre o moarte favorizată de stres.
Deodată din spate se aude o salvare.
Începe procedura de eliberare a benzii. Trag de covrig și încerc să proptesc mașina cât mai aproape de trotuar, atent să nu-l lovesc pe cel din față, din spate, ori mașinile parcate. Misiune îndeplinită. Salvarea trece cu ușurință și viteză. După ea, la doi metri, un Peugeot gri, B-Ceva-UBY. Șoferul mașinii din urmă conduce repede și încearcă să se țină după ambulanță. Deodată în mintea mea apare un gând:
„Tragic domnule! Știu cum e să vină salvarea după cineva drag și să nu poți pleca la spital cu el în ambulanță. Stres, trafic, te înjură toți… sper să ajungă mai repede la spital…”
Câțiva metri mai în față, la următorul semafor, salvarea face stânga și Peugeot-ul se duce în dreapta. Încep să-mi pun următoarele două probleme:
- Ăla din Peugeot-ul gri, B-Ceva-UBY, știe un drum mai scurt către spital și vrea să ajungă mai repede;
- E un jeg uman care se folosește de drama cuiva pentru a scăpa de trafic și-mi doresc din suflet ca următorul apel la 112 să fie pentru un Peugeot gri, B-Ceva-UBY, făcut acordeon într-un stâlp de pe marginea drumului.
E posibilă prima variantă, dar șansele sunt destul de mari să câștig la Loto Horror mizând pe a doua situație. Cred că la volanul acelui Peugeot gri, B-Ceva-UBY, era o balegă umană, genul căruia dacă îi moare mama se întreabă „și mie ce-mi rămâne?”.
