Printre noi circulă un virus puternic. E mortal în sensul în care te poate îndepărta atât de mult de logică încât poți să mori social. Și cum suntem ființe sociale e clar că mori de tot dacă te-ai rupt de lume.
După 35 de ani cresc șansele să te îmbolnăvești de uitare, dar nu în sensul în care nu mai știi unde ai pus cheile, lecitina și talonul mașinii. E o altă uitare, una arogantă, țintită spre cei mai tineri. Trecut de tinerețea ta fără griji te uiți invidios la tinerețea fără griji a altora și te înveninezi de uitarea propriei prostii. I se mai spune „romantizarea propriei tinereți”, un fel de pana prostului care nu s-a mai alimentat cu memoria sinceră a trecutului. Mie-mi place să-i spun blenoragie memorială, sculamentul trecătorului prin viață.
Bolnavul își pierde busola timpului și consideră, analfabetizat de lipsa de lectură și introspecție, că a trăit în vremuri mai bune. În tinerețea lui, roz, copiii erau de o politețe inimaginabilă. Bătrânii se iubeau și respectau cum nu s-a mai văzut altcândva. Apa era mai limpede, roșia avea un gust mai de roșie, se vorbea mai frumos, româna era română (fără nenorocitele englezisme) și lumea citea atât de mult încât în inteligența ei nu-și poate explica cum a putut să crească o generație, cea de azi, atât de proastă, rea, nerespectuoasă.
Circula zilele trecute pe internet o imagine cu un caz de nesimțire contemporană.
Celor 35+ le place să vadă dovezi palpabile ale faptului că tinerii de azi nu-s ce erau cândva tinerii (în continuare nu se cunoaște sursa acestei lipse de educație). Șoferul unui autocar a pozat mizeria lăsată de copiii plimbați în excursie și se plângea de tineretul din ziua de azi. 35+iștii îi cântau în strună. Eu îmi amintesc, din multele excursii cu clasa, că autocarul sfârșea la fel de murdar. Strângea cine voia și nu voiau prea mulți. Nici subsemnatul nu se dădea de ceasul morții cu igiena spațiului public, doar mă învățase capitalismul de acasă și de la televizor că „există oameni plătiți să strângă”.
Subiectul trebuia să fie că generația 35+ n-a înțeles nici până azi cum să-și educe alimentar odraslele, nu că ăia mici au lăsat ambalaje de chipsuri pe jos. Vorba jurnalistului care a moșit găina care a născut pui vii, „cine le-a dat copiilor bani de chipsuri ca să arunce pungile pe jos?” Astea sunt întrebările care contează.
Îmi pare rău că ne-am concentrat atât de mult să găsim un vaccin pentru Covid, dar nu facem nimic pentru virusul ăsta care face atâtea victime de zeci și sute de ani. Boala asta care îi lipsește pe cei 35+ de capacitatea de a înțelege că nu-i lumea tânără mai rea, că n-au fost ei mai buni și că, oricum, ce naște nesimțiți e un nesimțit. Eu când văd copii prost crescuți, cu gușă, trăgând după ei sticle de suc pe care apoi le aruncă pe jos, văd un munte de prostie parentală. Ăla mic e doar o miniatură a unui mare prost. Și când ăla mic o să fie 35+ o să creadă și el că a trăit vremuri mai bune. Cine știe cum o să-și romantizeze trecutul.
E greu să discuți despre cele de mai sus, mai ales cu ăia care o țin una și bună că buni și bunelu s-au iubit romantic, că oamenii trecutului se ajutau în litera legii biblice, că nu discriminau, bârfeau, huleau. De bine ce a fost unul nu s-ar mai întoarce în epoca aia și tuturor pare că le place nesimțirea contemporană.
O să vorbesc așa cum cred că o fac tinerii de azi: nu mai fiți așa ranchiunoși că sunteți lame și stupid.
Sursa foto: Ziare.com, țidulă care titra imaginea ca fiind „dezastru”. Mult „dezastru” au mai văzut jurnaliștii ăia la viața lor dacă ăsta e dezastru.
3 răspunsuri
Toate ca toate, dar înainte chiar nu se vorbea „nenorocita asta de romgleză”. În rest, eu consider că cei din generația părinților erau mult mai proști. Și mai bețivi.
Sa nu-i judecam pe cei de dinaintea noastra, au avut destule pe cap – dezastrul ultimilor ani de comunism, apoi loviti in figura de orbecaiala capitalismului cu fata inumana din anii 90. Ma mir ca au iesit oameni din evenimentele alea.
Nu-i judecăm, îi oglindim cel mult.