Empatie bugetară

Mă simt nevoit să spun cele de mai jos pentru că din când în când mă asediază câte unii cu un entuziasm copleșitor despre „cât de bine încep să meargă lucrurile în România” și această iluzie mă doare. N-are a face cu faptul că super-eroul meu preferat e BacoviaMan.

Doar pentru că ocazional niște ONG-uri și nițică societate civilă mai repară una alta nu înseamnă că lucrurile merg. Uneori nici peticeala celor puțini cu intenții bune nu ajută pentru că îngreunează procesul de resetare prin autodistrugere. 

Dacă aruncăm un borcan de zacuscă în văzduh sunt mari șanse să cadă în capul unui bugetar, ori al cuiva care are o rudă/un apropiat angajat la stat. De fapt, frumusețea sistemului bugetar e că s-a prelins atât de mult și în atât de multe familii încât e imposibil să-l reformezi (adică reduci la un nivel profesionist) fără să pari – ca politician – un Baubau cu sânge rece care lasă oamenii fără loc de muncă. Și cum cariera de bugetar e omniprezentă înseamnă că inevitabil lovești în cineva apropiat reformând sistemul. Mulți bugetari, mulți protestatari.

Poate știați… poate nu știați… dar cam în orice companie de stat, undeva într-un birou, ori la un ghișeu, se află cel puțin un angajat care are ceva probleme. E ori necalificat, deci neproductiv, ori are probleme psihice. Evident, nedocumentate pă corectelea (nici psihologicul auto nu-i 100% pe bune), dar undeva într-o românească există cel puțin o persoană cu probleme atât de tulburătoare și grave de conduită încât la privat ar zbura din doi timp și trei meeting-uri. Dar privatul e rău, are standarde (a nu se înțelege că brusc ridic privatul în slăvi).

Dar ești la Stat… să dai afară de la stat înseamnă, ca director pus politic, să-ți pui partidul și poporul în cap. Că lumea vorbește. 

De ce vorbește lumea? 

Trebuie să fac un arc peste timp pentru a explica mai bine intriga textului și titlul.

Există această iluzie în rândul generației părinților noștri că pe vremea lui Ceaușescu TOȚI au fost productivi. Toate fabricile au fost productive, tot ce s-a scos din uzine a fost la standard intergalactic ș.a.m.d.. Realitatea datelor e puțin altfel. Da, au existat domenii de producție în care România comunistă a excelat, dar alea erau în unele cazuri de domeniul olimpicilor de azi pe care îi folosim ca locomotive pentru numeroasele vagoane de analfabeți funcțional. 

România comunistă a produs și job-uri de dragul job-urilor. Zece oameni verificau o mână de șuruburi. Eventual unul mai și fura din ele. E chiar caterincă să discuți cu un vrednic muncitor al vremurilor de aur și să-l auzi cum se contrazice în 5 minute, trecând relaxat și indiferent de la discursul de tipul „pe vremea aia se producea” la „mai luam și acasă de pe la fabrică”, iar la final să admită că „se umflau și cifrele de producție”. Dar apoi face o piruetă și se întoarce, delirant, la „dar se făcea treabă”. E vorba de epoca în care automobilul produs de stat se repara cu ciorap de damă. Și se fura de la muncă.

Eh, ce s-a clădit strașnic în sistemul de muncă pre-1989 e o legătură între oamenii muncii. Productivi/neproductivi, ei se ajutau și susțineau (atâta timp cât nu se turnau). Nu conta că furi, că ești inapt, că încurci productivitatea. Om ești, trebuie să mănânci și tu o pâine. Măcar nu ești turnător (poate?!). 

Și așa ajungem în zilele noastre, unde în aparatul bugetar încă lucrează oameni crescuți și școliți de sistemul care a zis „hai că n-a omorât pe nimeni”. E nebun, plimbă o foaie 4 zile din 5, dar oameni suntem…

Corect, ipoteza lansată de mine mai sus pune în lumina felinarelor și niște persoane cu evidente probleme psihice pe care nu spun să le aruncăm în afara muncii și să le izolăm. Dar a permite cu indiferență orice tip de comportament (pe cât mai delirant și deviant) doar pentru că „oameni suntem” e semn de faliment în formă continuată. Mai ales la Stat unde oricât de incapabil/nebun ești poți să-ți bagi o rudă, un fiu, un nepot. În unele instituții e nițică monarhie pe poziții medii-mici. 

Sunt instituții care sunt în epoca mIRC a tehnologiei.

Sunt instituții de stat care de 2-3 ani au băgat Excelul în metoda de muncă. Da, tot din foaie și pix fac calcule și tabele, dar apoi dublează munca prin trecerea datelor scrise de mână… într-un Excel. Da, realitate dintr-o instituție de stat în 2023. Nu mai spun că-s prea mulți angajați pentru prea puțină muncă (15-20 de oameni pentru o treabă de 3-4). 

Îți dai seama ce înseamnă pentru directorul ăla (pus politic) să concedieze 15 oameni neproductivi? Televiziune la poartă, urlete pe net, George Simion călare pe un cal alb… Horror. 

Mai bine lasă. 

Și cu acest „lasă” vă reamintesc faptul că nu e bine. Pare bine, dar nu e bine. E doar puțin mai frumix. Asta pentru că în Instituția de Stat e băiatul doamnei Geta care știe Paint și a făcut un afiș frumos.

P.S. – ce spun mai sus e doar antiteza cazului de zilele astea cu Auchan care „recalifică” vânzătorii de la casă.