Zilele trecute am auzit la știri că muncim pentru statul român vreo 5-6 luni din an.
Apoi restul e pentru noi, să ne permitem o plombă, o vacanță, un televizor mai îngust ca mintea. Nu cred c-am mai trăit o țeapă romantică precum dragostea de țară românească de când m-am amorezat acum mulți ani de o maniacă mitomană cu nițel borderline. N-am dat eu diagnosticul. Specialistul.
Dacă de oameni cu probleme scapi relativ ușor, despărțirea romantică de țară e grea.
Nu spun să pleci din ea, ci s-o vezi așa cum e.
E și greu să-ți privești rațional țara când periodic ești bombardat, din copilărie, cu ode la adresa vrednicului popor și-a frumuseților din interiorul dungilor roșii de pe hartă.
Personal nu prea-i mai înțeleg pe compatrioții care-și iubesc țara necondiționat, scuza cu „munți, râuri și coline” fiind puerilă. Au și alte popoare „munți, râuri și coline”. Altele mai frumoase și mai bine întreținute.
Crescând și învățând una alta despre relații și ce-ți face bine în viață realizezi că-i destul de toxic să iubești pe cineva care periodic te trage-n piept, îți cheltuie banii pe prostii, se aliază mereu împotriva ta și apelează la tine doar când are nevoie de ajutor sau bani. Sincer. Vă vedeți într-o relație cu cineva care se comportă cu voi precum România? Dacă da… câta Stockholmu` e pe voi?
Și apoi, dacă e să fim visători și să credem că toate relele se rezolvă doar prin alegeri anticipate și scoaterea PSD-ului de la guvernare, sunteți conștiență că o relaxată majoritate are cel puțin una din bubele alea nasoale care ne provoacă mâncărimi tuturor? Estimez că undeva la două treimi.
Două treimi din români n-ar trebui să se înmulțească. Nu-s capabili să crească cetățeni funcționali, să-i educe frumos și civilizat. Încep cu „dă-i vecinului să-ți pape puța dacă te supără” și termină procesul educațional cu „dă și tu o șpagă și rezolvi”.
Două treimi din români n-ar trebui să voteze. Dacă nu-s capabili să-și dezbată alegerea e clar că nu gândesc votul cu organul care trebuie.
Două treimi din români n-ar trebui să conducă. Dacă am da din nou cu toții de carnet, și am face totul pe bune, am avea șosele mai goale ca-n Siberia.
Două treimi din români n-ar trebui să aibă voie să iasă din casă, fiind incapabili să se comporte în societate. De la flegmă la înjurături și bătaie nu-i decât un pas. Fizic, un pas.
Două treimi din români n-ar trebui să dețină hârtia pe care o numesc diplomă de bacaloreat sau dă facultate.
Două treimi n-ar trebui să fie șefi. Nu știu să le vorbească angajaților, nu știu să fie drăguți cu clienții, visează profituri uriașe la două ore după ce deschid prăvălia și se plâng constant.
Două treimi n-ar trebui să fie lăsați să ajungă la munte sau la mare. N-au înțeles nici până ziua de azi că natura nu se hrănește cu chiștoace și muzică la maxim.
Două treimi n-ar trebui să fie lăsați să bea. Că-s incapabili să se oprească. Unii din calicie, prostie, masculinitate prost înțeleasă.
Două treimi n-ar trebui să primească credite bancare pentru obiecte de care n-au nevoie și care nu le schimbă cu nimic în bine viața.
Și tot așa până ar rămâne România cu o populație idilică de câteva (zeci de?) mii de persoane.
Momentan sunt în procesul constant de a conștientiza în care treime sunt și caut să am o relație de bunăvoință cu România. O plac. Ca țară. N-o laud că i se urcă la cap și nu merită.
