Din nou despre hipersexualizare și puțin fumat

Un fan al podcastului pe care-l fac (AcumFacAsta) mi-a lăsat un mesaj pe grupul de pe Facebook unde ne-am adunat cei preocupați de această nouă activitate internautică la care m-am ancorat (grupul se numește „AcumFacemAsta”).

Mesajul zice cam așa:

Apoi eu am răspuns:

Viorel a revenit:

Și…

Așa cum am promis pe grup, am revenit cu o părere personală mai amplă (sper) pentru că simt că-s mai mulți oameni care gândesc precum Viorel și mi-ar plăcea să n-o mai facă. De ce? Din următoarele motive:

Punctul 1. Fumatul.

Am ajuns să urăsc fumatul doar pentru că unii vor să-l transforme în ce nu e, ori să-i reducă (intenționat?) efectul și percepția. Dacă eram cu toții sinceri („e cancer, tată!”) nu mă mai ariceam atât de des.

Dacă am stabilit că fumatul e rău nu văd de ce trebuie să aducem în discuție și alte vicii. E un sofism des întâlnit (n-o să spun românesc). „Da, X face nasol, dar Y nu?”. Ba da, dar discuția e despre X, nu recensământul motivelor pentru care murim cu zile.

Și așa cum spunea și o invitată de la podcast (Ramona Brad) alcoolul mai are și niscaiva beneficii. Un păhărel la vremea lui face bine la interior. Dependența e un alt subiect și pentru asta recomand ce citesc acum (Gabor Mate – Pe tărâmul fantomelor înfometate).

Fumatul nu te îmbogățește cu nimic. Exceptând impresia de barosăneală. Percepția că te liniștește/relaxează are o altă explicație (chimică) și nu e ca și cum fumătorii bagă o țigară doar în momente de maxim stres. Și relaxarea aia are un preț.

Acum sper că am răspuns la punctul 1 și sper ca pe viitor, indiferent de subiect, să nu mai picăm în plasa „da, dar…”-urilor, cu excepția momentelor când vorbim de corelații (ex: „fumează că-i alcoolic”).

Punctul 2. Hipersexualizarea.

Aproape că nu-mi vine să cred că încă se discută în anumite medii de ce hipersexualizarea e nocivă. Asta suflă în continuare în pânzele feministelor radicale (pe care nu le mai pot judeca de patos).

Când hipersexualizezi o categorie (femeile) înseamnă că o reduci doar la atât (că-i sexy, obiect, recipient în care faci sex). Cam așa se scrie șablonul, mai ales în mintea celor mici.

Da, firește că e greșit să folosești sexul pentru a atrage în reclame. Dintr-un motiv evident: ascunzi calitatea produsului (dacă are) după craci/sâni/fese. Ce câștig are consumatorul de X produs dacă e ațâțat sexual, nu funcțional?

Scuza că „e din totdeauna” e un sofism. Altul foarte uzitat.

Apelul la cutume nu conferă valoare. Mii de ani oamenii nu și-au făcut duș. De ce facem noi azi? Că-i mai sănătos și bine? Da, dar…

A, dacă suntem cinici și gândim de marketing și vânzări e normal să pui sâni lângă pariuri sportive, ciocolată, mașini ș.a.m.d.. Dar credeam că vorbim așa, ca oamenii.

„Seducția sexuală nu înseamnă raport sexual și invers”. Corect și nu. Până n-o să ai o societate asexuală (interesată de orice, dar nu de sex) sau educată n-o să-ți permiți luxul de a arăta sâni fără să stârnești. Bine, intrăm pe teritoriul „deci nu pot să mă îmbrac provocator fără să transmit că vreau sex?”. Ba da, poți, dar unii nu vor înțelege mesajul. Că-s needucați. Și pentru că probabil reclamele le-au lăsat impresia (pe fondul faptului că-s bătuți în cap) că ești pusă pe treabă din moment ce ținuta ta e în mentalul colectiv (grație promovării agresive a unui șablon comportamental) un semn de „da, vreau sex acum, cu oricine, sunt crazy!”.

Repet, vorbim de copii, oameni foarte imaturi sau ușor de influențat. Ce, nu-ți sună fezabil „stătea ca-n reclame și-am crezut c-o vrea”? Să nu subestimăm.

Imaginea și simbolistica ațâțătoare (folosită artistic în business) are pentru unii (mulți, puțini, contează?) o legătură puternică cu sexul.

Bine, și chiar dacă evoluăm până în punctul în care hipersexualizarea e normalizată trebuie să ne aplecăm urechea și asupra specialiștilor care vorbesc timid despre impactul pe care-l are asta asupra copiilor și cum se percep ei într-o lume în care sexul vinde.

Ne plac fetițele de liceu îmbrăcate ca-n filme porno? Ca-n reclame la săli de păcănele? Dacă asta-i proiecția succesului…

Să fie vreo legătură între hipersexualizare și faptul că din ce în ce mai multe copile vor operații estetice de ziua lor, la vârste fragede? Hm… să fie?

Să fie vreo legătură între hipersexualizare și fuga a tot mai multor oameni după o aparentă perfecțiune fizică, obicei anxietant și deprimant? Hm… să fie?

Nu cred că hipersexualizarea e o „valoarea vestică”, așa cum le place unora să spună când înfierează răul venit din occident. Cred că hipersexualizarea e o dovadă de sânge rece în business și n-are a face cu vreo „valoare străină” care ne este băgată pe gât de nemernicii de engleji, franceji, olandeji ș.a.m.d.. Nu stă van der McGregor din fundul cartierului lui occidental să se gândească la cum să carieze frumusețe de societate creștină dacică.

Acestea fiind zise, dacă mă întrebați pe mine rămân la părerea că hipersexualizarea e ceva rău. Nu face bine nimănui. Oricât de cool, trendy și „de când lumea și pământul” e. Nu tot ce e atacat de religie trebuie luat în brațe.

…

P.S. – dacă aveți sugestii de invitați pentru podcast pe subiectele de mai sus vă mulțumesc anticipat pentru mesaj.