Mi s-a făcut ieri poftă de ziar într-o benzinărie din țară. Am răsfoit prin ofertă și am zis să merg la sigur cu Dilema Veche.
N-are rost să zugrăvesc realitatea altfel decât e: n-am fost niciodată un cumpărător înfocat al acestei publicații. Am avut perioade când o căutam săptămânal la chioșc, ca mai apoi răsfoiesc ocazional online. Din când în când. Câte articole bune am pierdut nici nu vreau să-mi imaginez.
Pe prima pagină a ediției cu numărul 849 am văzut ceva ce m-a întristat.
O reclamă la Superbet. Ca de pe ultima pagină să aflu că „plăcerea acestei lecturi în ediție tipărită e susținută de Fundația Superbet”.
Nasol.
În ultimii ani am remarcat un avânt de sponsorizări ale unor industrii/branduri dubioase în zona de cultură. Și oricât de optimist am vrea s-o împachetăm… e rău. Dacă un domeniu cultural, un artist, un zvâc creativ trăiește doar din bani dubioși putem spune că am eșuat puțin (mai mult) ca societate.
Firește, fără Fundația Superbet sunt ferm convins că poate nici n-am mai vedea Dilema Veche pe rafturi. Dar nu pot să nu văd evidentul: industria fumatului sponsorizează concerte și arta într-o locație posh din București, alcoolul mușcă din altă felie a muzicii și într-o perioadă fotbaliștii jucau cu berea și vodca pe piept, iar pariurile sportive (industrie cu victime asupra cărora ne aplecăm cu răceală și eventual un „dacă-s proști!”) bifează la dezirabilitate în fotbal, șah și (acum) publicații de cultură.
Mă simt foarte vinovat pentru că sunt ferm convins că dacă eram un cititor fidel și-mi cumpăram ziarul, ori abonamentul online, poate mai atenuam din asta, lipsindu-mă astăzi de ceea ce pare o lamentare. Eu un leu, altul un leu și tot așa. Dar mna, sunt vinovat de apatia pe care de multe ori o arăt cu degetul la alții.
Ce putem învăța din asta?
Dacă ne place un produs (mai ales de cultură) să-l consumăm cum se cuvine. Altfel o să ne trezim deranjați de asociere care provoacă noduri. Cine știe, poate cândva o să ajungem să ne mai putem bucura de Mezzo doar cu bunăvoința deputatului mitralieră, ilustrul Cătălin Rădulescu.
