Deci Belgia…

Acum vreo 12 ani am stat pentru ceva timp în Ploiești. Într-un cartier liniștit, fără trafic. A durat ceva să mă obișnuiesc să adorm pe liniște (și cu mirosul de „cine a uitat aragazul pornit”). Acum în București locuiesc tot într-o zonă tăcută, dar de departe răzbat ambulanțele care de vreo trei săptămâni se aud la interval de 5-10 minute. Parcă se întrec. Când și dacă voi schimba peisajul lipsa de ambulanțe o să-mi dea de înțeles că-i toată lumea bine. Ori că nu mai e nimeni.

Pandemia asta a scos tot ce e mai bun din noi, nu? A făcut lumină în mai multe aspecte peste care era semiîntuneric.

Mă uit la copiii prietenilor (reali și virtuali) și văd cum adulți de vârsta mea cresc viitori contribuabili germani, francezi, danezi, spanioli ș.a.m.d.. Se crește următoarea generație de plecați. Ăștia din bula mea nu-și vor vedea copiii plecați să culeagă, ori să-și rupă cârca prin străinătățuri, ci direct integrați trup și suflet în vreo companie care caută profesioniști indiferent de numele maternității. Despre cealaltă bulă n-am date, nu mă pronunț.

Am fost anunțat de unii apropiați că în maxim doi ani se cară în funcție de cum li se așază treburile. Ăia cu copii sunt siguri de plecare că s-au convins că-n 4-5-6 ani când le intră plozii în sistemul educațional românesc or să se lovească de mizerii. Mai rămân ăia care nu-și verbalizează intenția (probabil resimt impactul emoțional pe care îl are „eu plec”/„noi plecăm”) și ăia care rămân pentru că le merge, vor să pună umărul la reparat și „afară nu-s câini cu colaci în coadă”.

Între timp societatea e mega-ultra-califragilistic-divizată.

Știm cu certitudine că doar 30% dintre români și-au făcut vaccinul din cuget și simțire, convinși de credința în știință. Doar 1 din 4 români consideră că știința e importantă. Tot ce apare acum la coadă, de frică și condiționare, e irelevant în ecuația care răspunde la întrebarea „cât de analfabeți științific sunt români?”.

Mai știm că lucrurile nu-s așa de ieri, de azi, ci trebuia să ne punem semne de întrebare încă de acum mulți ani când ne hăhăiam la statisticile care arătau că n-jpe mulți români nu vor vecini gay, romi, bolnavi de HIV/SIDA, dar cred că Pământul e în miezul lumii, moaștele vindecă, deochiul omoară și școala e o chestie unde te duci până ajungi șmecher și faci bani, nițică pârnaie și apoi ești vedetă și bogat.

De spălatul pe dinți nu mai vorbesc. Dacă salvarea de Covid ținea de igiena dentară românii se curățau după primele strănuturi ale pangolinului.

Când trebuia să-și dea seama românul că treaba e nasoală cu virusul și că trebuie să se vaccineze? Fix când politicienii și bijnismenii au spus că totul e ok. Dacă majoritatea ăstora invită la calm și voie bună, când străinii fac altfel, înseamnă că-i nasol (experiența de român trebuie să te facă să-ți dezvolți simțul ăsta așa cum Omul Păiangăn simte că urmează să fie lovit cu 2-3 secunde înainte).

Majoritatea politicienilor și rudele lor s-au vaccinat încă de la început (sărind rândul), dar cei mai mulți au ales să tacă neștiind cât de mare-i valul de medici în Google. Nu vrei să te compromiți politic pentru că ai vrut binele oamenilor (asta e prima variantă). Motiv pentru care România n-o să aibă niciodată/prea curând măsuri clare și dure privind sănătatea publică. N-o să vedem legi bune care să-i protejeze pe copii de dulciuri și acid pentru că… d-aia. În cazul adulților treaba e și mai simplă pentru că adultul și-a câștigat dreptul la autodistrugere așa că dacă vrei să-i minimizezi șansele de cancer o să-ți urle că-l lași fără „plăceri”, că el contribuie la viitorul lui tratament și că prin „așa numita autodistrugere” contribuie la buget, se fac autostrăzi, spitale, locuri de joacă. Mă mir că nu există o campanie prin care unii să urle că-i dreptul lor să inspire ce se arde pe la margine de oraș și că, de fapt, poluarea e cool, trendy și cu arome.

Despre cum omul modern își apără călăii, fetișizând anihilarea de sine, merită să discutăm într-un text dedicat (că nu-i vorba doar de România).

(A doua variantă) e că politicianul n-a avut de ce să se ambaleze cu legi stricte în vreme de pandemie pentru că interesul sponsorilor cu business a fost să meargă lucrurile ca până acum și opinia publică să se bată pe frontul conspirațiilor. Să-și spargă capetele de la bazaconii și noi să ne facem planul. Sunt câte unii prin HoReCa fierți de grijă că nu mai ies românii la mall și că nu mai au ce pune-n gură, mor de foame cu banii pe card. Iar despre grija pentru angajați nu mai vorbesc, acolo situația fiind și mai dramatică din moment ce majoritatea sunt plătiți cu salarii mici pe considerentul că dă clientul bacșiș frumos dacă zâmbești când îi pui ciorba-n față. Rog puținii horecari decenți să nu se simtă vizați și să nu-și mai apere colegii de domeniu care sunt și gândesc precum niște cârciumari ordinari.

Repet, prietenii cu afaceri să stea liniștiți, facem cumva ca lumea să se certe de la măști și conspirații daco-romane.

Recent am prins (doar) două chestii care mi-au întors speranțele pe dos.

„Copiii lui Irod: raportul moral al copiilor lăsați în grija statului” și un alt raport privind traficul de carne vie. E nasol. Rău. Când am terminat de citit cartea McMafia n-am vrut să cred că țări precum România sunt tarabe umane, dar când o recunoaștem și noi lucrurile sunt clare. Nici n-are rost să mai comentez beneficiul de a ajunge #1 pe video-chat la nivel mondial. Ce poate să iasă rău din asta? Doar video-chat-ul plătește taxe, dă căși la fete și mașini străine. Video-chat-ul nu dă locuri de parcare, d-aia stau tablele de fițe cu lunile prin fața facultăților și liceelor.

Încă e stigmatul că altfel puștoaicele ar spune verde-n față că vor să fie ori youtuberițe sau video-chatiste. Ca să facă bani ușor, cum de ce?

Dacă intrați în hăul ăsta al țării vă doresc ok. „Ok” cum au avut și politicienii care au făcut bunga-bunga românesc, cu minore, la hotel de lux și cu liniștea presei și indiferența societății civile. Dar oricum nu contează din moment ce violatorii sunt scuzați de o minoritate (?) zgomotos de confortabilă care spune că victima o cere. Așa-i viața când ești crescut să iubești bătaia venită din Rai.

De greșit s-a greșit mult și constant.

D-aia s-a ajuns în punctul în care acum țara e plină de români care măsoară virusul cu ruleta și vor să-l omoare cu spirt și pastile de cai bălțați. Și pentru că politicienii tot nu vor să se compromită (și nu știu ce pariu să facă), o dau cu manta pro/anti-vaccin, lăsând „la latitudinea fiecăruia” dacă vrea să trăiască, ori să umple paturile de spital. Când se încordează politicul și vrea să fie cocoș se trezește castrat de interesele economice. Când ești pe yacht empatizezi 100% cu amărăștenii care au nevoie de serviciul tău. Ca să nu mai spunem că trebuie ținut în viață sistemul. Cum zicea și Zizek/Fredic Jameson: ne putem imagina finalul lumii, dar nu finalul capitalismului.

Dar legat de politicienii români și lipsa lor de oaie în privința covidului, aproape că nu mai cred că le e frică de conspiraționiști (vedem la următoarele alegeri ce scoate AUR). La prima impresie ăia par o mână (raportat la numărul populației). Se adună în piață, flutură tricolorul dac, cântă anti străini și se duc la bula lor de Facebook unde descoperă că vrea să-i omoare sistemul. Între timp algoritmul Facebook știe mai bine (și înaintea) unora dintre ei dacă le place homosexul sau nu.

E ca-n „Războiul sfârșitului lumii” de Vargas Llosa. Recomand.

Îți dai seama de cât de slab e statul când nu poate impune nimic, nimănui. Adică îți spune să porți mască, dar dacă ești în plină manifestare ortodoxă ești scutit de regulile pământene covidiene. Probleme pentru cei care împrăștie fake-news despre Covid, mai puțin dacă ești bărbat în fustă lungă și cu bling-bling de aur la gât. Rastafarienii români se simt trădați în libertatea de manifestare spirituală. Ei încearcă de ani de zile să explice faptul că iarba e ritual religios.  

Și ca atenția publică să fie iar ghidată o să ne trezim în discuția „îl dăm jos pe Iohannis?”

Între timp trebuie reamintit faptul că după Colectiv un premier a dispărut din scena politică (orice altă tentativă politică de după n-a mai contat, singurul lucru care îl mai putea ajuta era dacă îi ieșea pasiența să-l roast-uiască crema stand up-ului românesc și să-l umanizeze), iar în ultimii ani au ars spitale într-o veselie și n-au mai protestat mulțimi, n-a mai dispărut nimeni din conducerea țării.

Bine, putem discuta și despre identificarea de grup. Ne-am portretizat în Colectiv pentru că acolo am avut prieteni, vorbim de tineri, vorbim de distracție. Dacă ard spitalele nu contează pentru că alea sunt oricum într-un colț mental în care nu vrem să ne reprezentăm. Și știm din popor că l-a spital mergi să mori. Iar victimele din Colectiv au avut nume, rude, cariere, șlagăre Taxi. Morții arși din spitale sunt anonimi (presa a respectat anonimitatea lor).

Până la urmă e vorba despre care bulă arde (și din nou pun problema că dacă ardea un club de manele…).

Între timp populația țării s-a împărțit între idioți utili și idioți inutili.

Idioții utili fac (pe moca?) jocul unei tabere urlând inepții care înfierbântă și amplifică frica. Idioții inutili râd de cei din urmă, așa cum (estimez) că au făcut și în trecut când puteau să-și ajute compatrioții debusolați dar au preferat să-i ridiculizeze că-s știrbi, agramați și săraci. A râs trotinetă de BMW cu numere de Bulgaria și volan pe dreapta. A râs ăla care crede în medici de ăla care crede în faptul că medicii nu se uită la tine fără șpagă. A râs ăla care va avea încredere în vaccin de ăla care va spune că vaccinul modifică sufletul și structura corpului.

Evident că taberele nu sunt atât de ușor de categorisit, dar s-a înțeles ce voiam să zic.

Altfel, haha. Caterincă. „Ce proști!”

Ce bine că am avut ani de zile jurnaliști care au făcut știri din puțul gândirii și acum ne uităm la audiența lor și ne mirăm. Se miră și jurnaliștii pentru că unii dintre ei sunt precum publicitarii care dau ce e mai bun din ei să vândă cancer și apoi se miră că lumea îl cumpără și-l iubește. „De ce e lumea proastă?”, zise profesorul.

Acum se culege ce s-a semănat cu atâta caterincă. Faci bani din punerea pe sticlă a unor ciobani și mahalagioaice și apoi te miri că au adepți.

Mai sunt multe de spus și multe de citit, dar mă întorc la titlu.

Printre apropiați sunt unii care vor să plece-n Belgia. Ironic, unul dintre retailerii din România care a făcut p*la mare în fața statului român și a spus că nu-i impune România cum să-și ducă afacerea în pandemie e… belgian. Putem discuta mult și bine pe baza subiectului „cât e sau nu de esențial un business, în vremuri de Covid”. Cert e că-s curios dacă-n Belgia orice afacere poate face gura mare pe vreme de pandemie. Prietenii ăștia, când vor să închidă o discuție în care s-au aruncat nasoale despre România, se rezumă la „deci Belgia…”. Alții înlocuiesc Belgia cu ce vor ei, dar concluzia majorității e (sub o formă sau alta) „deci Belgia…”.

Dacă ți se pare că am fost împrăștiat e pentru că asta se întâmplă când arunci rahat în ventilator.

…

P.S. – există o percepție ridicolă, promovată de mentalitatea motivațională-flower-power, că trebuie și o să fie bine pentru toți. Nu.