Nu-mi e frică de Doamne-Doamne, ci de Femei-Femei

  De ce nu mai protestăm?

Discutam zilele trecute cu cineva despre faptul că nu se mai protestează ca pe vremuri. A trecut OUG-ul 2.0 pe lângă noi de parcă ne grăbeam să dezbatem viața vreunei influencerițe, nu alta.

Fie, viața-n România îți dă periodic motive de protest. Poți să ieși în stradă pentru ceva punctual, vreo nasoală făcută de clasa politică, ori poți să te aduni cu alții în cuget și simțiri pentru a cere ce ai văzut la alții și-ți place: aer curat, spitale curate, școli mai bune șamd. 

Cert e că nu se mai iese. 

De ce?

Am câteva teorii, dar am și o soluție (celor mai mulți n-o să le placă, dar atâta am).

Nu se mai iese pentru că Oculta/Binomul/Trigonul n-a mai fabricat/evidențiat un țap ispășitor. Cele mai recente proteste în masa au adunat oameni cu o viziune comună: Duie Mragnea. Dragnea nu mai e. Adică e, tocmai s-a reîntors în viața publică, dar și-a dat seama că-n viață ești mai câștigat dacă faci vloguri de rețete, începând un război total cu mine și Jamila. Nici Iohannis nu mai spune așa clar și răspicat de „pesedeeee”.

Faptul că lumea nu mai știe pe cine să injure nu-i a bine. Înseamnă că:

  1. Nu mai sunt figuri singulare în politică / liderii sunt transparenți (să vezi probleme la prezidențiale);
  2. Cine a gândit strategia asta a reușit ceva foarte bun dpdv al psihologiei populației – mulțimii îi e mai ușor/comod să se adune și să injure un om. Un grup e mai greu. Cum adică, umpli frigiderul partidului? Ce e asta?

Deci nu mai avem un „Dragnea”, nu mai avem un individ. Ce mai lipsește?

Păi ultimele proteste au arătat că în ciuda dimensiunii supărării (ba chiar a rănilor provocate de jandarmi), oamenii n-au obținut decât o amânare a răului, nicidecum o anulare a lui. Iar apoi s-au simțit și trădați (a câte oară?) de semeni și politicieni, ajungând să fie conduși tot de un amalgam al celor înjurați cu puțin timp în urmă.

Dar mai sunt trei aspecte care cred că ne țin în casă:

  1. Se pleacă

Fizic au plecat mulți. Până la alegerile viitoare se preconizează un alt val de plecări (niște estimări spuneau că vreo 700.000 de români între 18-35 vor mai pleca până la finalul anului 2024, cu mici șanse să se întoarcă – nu mai găsesc articolul, dacă dau de el revin). 

Mental au plecat și mai mulți. Ori lucrează la mindset-ul de viitori mutați în Străinezia (deci fac bagaje și se joacă-n Duolingo), ori și-au făcut micro-bule în țară și navighează agili printre nasoale, încercând să scoată tot ce e mai bun din tot ce e mai rău. Ies din Residence, urcă-n Office, comandă mâncare acasă, vacanțe via aeroport. România e fundal.

Cert e că ăștia de mai sus nu mai sunt aici. România e un purgatoriu pe perioadă nedeterminată. Nu mai vor să iasă la protest, nu mai au de ce, miza lor e în alte granițe (fizice sau mentale). 

2. Efectul spectatorului

Există o treabă interesantă în psihologie: efectul spectatorului.

Scurt istoric: era vreo 3 noaptea, 1964, New York. Unul o bate pe Kitty Genovese pe stradă, vreo 45 de minute până o omoară. „Doar” 38 de vecini-martori aud și văd ce se întâmplă, dar nu se bagă. Se uită și așteaptă. Ce așteaptă? Se intervină altcineva.

Ăsta este efectul spectatorului. 

Nimeni nu intervine când prea mulți oameni sunt martori la o nasoală (exceptând cele câteva culturi unde-i de bun simț să te implicit indiferent de numărul martorilor – am înțeles că Japonia e așa). Bine, nu nimeni-nimeni. Dar mult mai puțini oameni decât te-ai aștepta. 

Ești singur pe stradă, vezi un om căzut. Ce faci? Sunt șanse mari să-l ajuți. 

Ești pe o stradă aglomerată, vezi un om căzut. Ce faci? O să-ți spui că-l ajută cineva, tu n-ai timp, ai programare la mani-pedi. Și din „n-am timp” în „lasă că-l ajută altcineva” se ajunge la o dramă. Oamenii își pasează responsabilitățile.

Cam așa și cu protestele românești. Pe internet sunt mulți nemulțumiți, dar când vine vorba să se adune după program (eventual să fie frumos afară) se ajunge la un psihologic joc de „eu nu pot, dar sigur se duc alți 100.000 de oameni și înjură corupții în locul meu”. Doar că și dintre ceilalți 100.000 sunt unii cu program personal care pasează responsabilitatea revoltei pe alții. Și uite așa se ajunge la 100 de protestatari. Cel mult.

3. Ignoranța pluralistă

Mai e un lucru pe care-l învățăm de la psihologi despre cum gândesc oamenii în societate. Se numește „ignoranță pluralistă” și se întâmplă când ne reconfirmăm la nivel de grup că nu-i așa nasol.

Cum adică?

Păi să zicem că eu mă vorbesc cu Sulică, Ionică și Marcel să ieșim la protest. Inițial suntem fierți pe clasa politică, ne vine să le dăm foc, să-i orbim cu lanternele la telefoane. Cu puțin timp înainte să ieșim la protest Sulică zice „bă, mi-am amintit că am o tăiere de moț”, Ionică se scuză și el că „fratemeleu, diseară e Chindia – Chiajna”, iar Marcel și-a luat bilete la TeamBuilding 2: Întoarcerea lui Mirciulică.

Tu ești confuz. Îți zici „bă, nu era nasol? Nu era pe viață și pe moarte?” Aparent nu. Așa că te convingi (cu ajutorul pasivității celorlalți) că, de fapt, nu-i așa nasol ce fac ăia în Guvern/Parlament. Dacă e mai important un Chindia – Chiajna înseamnă că-i ok.

Acest fenomen funcționează cu orice. Bucureștiul e poluat și te omoară cu zile? Da. Ieșim să protestăm? Nu (pentru că motive). Atunci înseamnă că nu e grav. Traficul de carne vie e o problemă uriașă? Da. Ieșim să protestăm? Nu (pentru că motive). Înseamnă că nu e așa grav. 

Și tot așa, ecetera ecetera. 

Soluție?

Am una din puțul gândirii. Din nou, n-o să vă placă, dar lucrăm cu materialul clientului. 

Dacă vrei o societate civilă reactivă pentru o țară mai bună, dar ai prea multă viață personală ca să ieși la protest când plouă, ori în timpul programului tău, cel mai bun lucru pe care-l poți face e să pleci din țară. 

Stai puțin, nu te dau afară. N-o spun cu răutate. Ho!

Calculele sunt simple și pleacă de la cele două observații de mai sus. Dacă efectul spectatorului ne face să nu ieșim în număr mare la proteste (iar pasivitatea ne convinge că lucrurile nu merită un protest) înseamnă că trebuie ajuns la o masă critică (pe minus), adică în țară să mai rămână doar îndeajuns de puțini nervoși pe care să nu-i convingă pasivitatea altora că lucrurile „sunt ok”. 

Practic, să mai rămână doar cei care nu vor să se uite la Chindia – Chiajna, n-au o tăiere de moț și nu-i deranjează să protesteze la ora 13. Pentru că dacă rămâi în România și tot ce faci e să păstrezi acest roller-coaster emoțional unde pe internet ești revoluționar și apoi în realitate ești ocupat… nu ajuți pe nimeni. Idealul ăsta de civism are nevoie de implicare online-offline și să nu-i mai facă psihologic pe cei care ar vrea să iasă. 

Dacă greșesc… știți unde să mă contestați.

5 răspunsuri

  1. Pe mine ma tot bântuie ideea ca nu puteau ieși in strada câteva zeci de mii de oameni in câteva ore , sute de mii in următoarele zile , pentru o ordonanța(13) pe care nu o înțelegeau bine nici juristii. Apoi 10 August , mai devreme un club Colectiv , niște mineriade și cu mult mai devreme o “revoluție”. Poporul asta nu a protestat niciodată de bunăvoie. Și ma întreb cine și cum reușește sa scoată zeci, sute de mii de oameni la protest pentru o ordonanța sau 50 oameni arși de vii , dar când se deteriorează drastic viata fiecăruia dintre noi , stam pe coada?

  2. Stiu, pt tine nu exista binom si stat paralel, dar fix acolo trebuie cautate motivele: nu doar ca nu mai exista tap ispasitor, vreun om negru, dar nici n-a mai turnat nimeni benzina. Sunt multe scantei, focuri mici, pe care unii au avut grija sa le stinga rapid.

    In plus, la acele proteste erau si PNL-isti, si PMP-isti, si USR-isti (care partid era pe val). Insusi Iohannis a descalecat in Piata Victoriei. Acum ar veni Ciolos, Barna si vreo 3-4 fani. Maximum 10.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.