De ce e ușor să crezi în conspirații?

De ceva timp fac plimbări anonime prin bula cealaltă. E frumos, filme străine, idei diferite, vezi ce place celorlalți, le bâjbâi opțiunile politice, văd ce dureri au și multe altele. Stau spectator, nu mă bag, îmi astâmpăr zvâcul. „Doar mă uit…”

E sănătos. E bine.

Că dacă stau în bula mea și ne batem pe spate cât e ziua de lungă n-am făcut nimic. Da, știu, cu mici variațiuni pe axa CeUrâm-CeIubim ne plimbăm în același țarc. Ghinion când apare vreunul căruia îi sare piulița de spune (postează) ceva ce ne scoate total din zona de confort. Apoi iar trebuie să ne recalibrăm, făcând un exercițiu comun de înjurare în grup, semnalizare-gangbangistică că avem valori comune și sănătoase. Altfel, o distracție. Plicticoșenia bulei a ajuns în punctul în care scandalul Buhnici s-a stins în proporție de 90șiceva% și tot mai apare cineva care postează că „bă, stai că n-am zis și eu ce părere comună am!” S-a zis părerea, s-a strâns validare, s-a întors la atitudinea fizică și reală ante-scandal virtual.

Am început să înțeleg de ce prind multiplele conspirații.

Sunt foarte simplu de înțeles, în ciuda faptului că majoritatea sunt aiuristice. Și cred că au un fundament mult mai puternic înrădăcinat decât suntem dornici să recunoaștem. 

Încă de mici suntem învățați/lăsați să combatem autoritatea. Neavând exercițiul gândirii critice sănătoase ajungem să combatem autoritatea (părinți, profesori, instituții) făcând apel la elemente sterile („așa zic eu”, „așa știu eu”, „așa vreau eu”). Până pe la vârsta integrării semi-complete în societate suntem niște mici răzvrătiți, răzvrătire care se măsoară în indicele CâtDeRăsfățatE, indice paralel cu realitatea. 

Apoi, intrat în Lume, descoperim că indiferent de bula informațională din care ne hrănim suntem constant bombardați cu dovezi de încredere sau prosteală. Chiar și presa bună (aia la care e abonată bula mea) antrenează zilnic coarda neîncrederii. Că se hrănește publicitaristic din misery-porn social în care individul e constant furat/prostit/la un centimetru de moarte. Îl fură statul, corporații, alți indivizi. Așa că până pe la 18-20 de ani crești știind că, mai mult sau mai puțin, toată lumea îți vrea răul.

Ai sărit de 20 de ani, ai cimentată viziunea faptului că ești o constantă victimă. Ești (probabil) și puțin analfabet funcțional. Nu mult, cât de cât. De citit nu citești. Ori citești doar ce-ți confirmă constant ideile (Big Bang ferește să te scalzi în cealaltă oală informațională). Grupul îți seamănă. Bula îți confirmă valorile. Cealaltă bulă te înjură constant și nu știe să-ți spună pe limba ta că greșești (oricum n-are răbdare s-o facă, e mai ușor să te trateze ca pe un redus). Asta te înrăiește.

Dacă spui o prostie cimentată (și ignorată ani de zile) e mai ușoară ostracizarea decât dezbaterea. Norocul lumii că se poate bloca fizic. Cei mai mulți cred că omul blocat e vindecat, de parcă se va retrage într-o mânăstire unde va cugeta la ce a greșit, nicidecum în bula lui.

Între timp…

Pac, apare știrea conspiraționistă. Bifează toate elementele pe care le cunoști, presărată cu aceleași convingeri vechi despre cum totul îți e potrivnic. Cunoști din copilărie că Cineva (de sus, ascuns) îți vrea răul. Lucrurile se leagă. Celelalte explicații (din cealaltă realitate) sunt alambicate, nu conțin absolut nimic din ceea ce știi tu, ba chiar sunt pe dos față de realitatea ta. 

Conspirațiile sunt foarte ușor de înțeles pentru că urmează o rețetă simplă și de succes (testată în mii de ani de manipulare a maselor): Tu ești victima (oricum te simți constant o victimă, deci treaba e aproape rezolvată) – Mintea ta caută constant un vinovat (care nu ești tu) – „Vinovații sunt Ei” (ei sunt oricine e de interes pentru cine îți transmite mesajul). Atât. 

La toate astea adaugă și faptul că rețelele sociale adună împreună aceleași păreri și faptul că oamenii au tentația să stea unde se simt acceptați (stai cu ai tăi). D-aia tot spun: dacă-ți vine să te uiți doar la Digi… nasol, stai pe România TV. Și invers. Altfel n-ai rezolvat nimic.

De altfel, poate părea o nebunie, dar ocazional ceilalți spun un adevăr. Sună „wow!”, dar chiar se întâmplă. Doar că te-ai obișnuit (ai învățat) că tot ce spun ei e o minciună încât nu mai vezi nici măcar acel 1% de adevăr. Până și cei mai antipatizați politicieni, mitomani înverșunați, mai spun adevărul (mai ales când sunt disperați și dau din casă).

Și mai e un aspect important.

Platformele conspiraționiste au mereu o plasă de salvare pentru când nu le iese predicția. E ca-n cazul sectelor religioase care prevăd sfârșitul: aaa, păi n-am citit noi bine semnele, Iisus vine peste două săptămâni. Și tot așa. 

Bula cealaltă nu-și permite luxul ăsta pentru că se raportează la valori mai concrete. Așa că o gafă făcută de bula bună dă mult mai rău în cauză comparativ cu 100 de conspirații ratate. D-aia o gafă Digi e mult mai nocivă pentru cauza celor Digi comparativ cu o răutate spună de România TV. Dacă te-au dezamăgit ăia care se erijează în paznicii adevărului o să te simți mult mai rău. Când saltimbancii o dau de gard nu-i așa grav. Au experiență. Vezi scandalul din Spania cu recenta campanie de acceptare pentru femei: intenție bună, dar s-au folosit de poze furate, aparent femeile cu proteze nu-s ok, și au mai băgat niște păr la subraț în Photoshop ca să împuternicească agenda. Ce înțelege tabăra cealaltă din mișculațiunea asta?

Sfatul meu, ca de fiecare dată, e să nu te uiți la nimic din ce-ți oferă bulele. Te poți informa din non-surse. 

Adică…

Nici nu mai contează care tabără are dreptate. Fenomenologic poți înțelege ce s-a întâmplat. Nu e important ca din prima secundă a observației să separi binele de rău, ci să înțelegi implicația acțiunii. Important e să ai un bagaj intelectual capabil să discearnă fenomenul fără să te lași ghidat de valorile unei bule. E valabil pentru orice subiect (că-i avort, rasism, homofobie sau nisipul unei terase). Trebuie să te îngrijești să cunoști îndeajuns de multe despre cum funcționează umanitatea încât părerea lui Xulică de la Digi/Realitatea/România să nu mai conteze. Mai ales dacă e un nimeni cu opinii pe subiect. Și da, corect e să-ți fie greu să ai o opinie pe subiectele grele. De altfel, dacă ești prea sigur pe ce crezi e un potențial semn că nu te-ai gândit destul. Cum poți avea valori atât de sigure când sunt atâtea variabile la mijloc? Probabil ești foarte deștept.

Altfel spus, pentru o mai bună înțelegere a faptelor din viața de zi cu zi trebuie să ai o mai bună înțelegere a vieții, și să nu te lași inundat de informații (eventual conflictuale). 

De altfel, există și posibilitatea neîncrederii totale în tot ce e specific unei societăți. Dar pentru asta există peșteri și unii sunt sigur că vor să le folosească cu plăcere. 

P.S. – eu cred în hazard, dar am și eu colecția mea de conspirații. Nu-i planeta plată, nu e luna o butaforie, dar…

7 răspunsuri

    1. Conspirație = constipație.

      E ca și cum un om de știință a găsit o nepotrivire și, în loc să repare o virgulă într-o formulă, zice ‘Matematica e de căcat’, tre să găsim altceva.

    2. construiti din carti un castel de aprox 7-10 etaje… Alaturi construiti una mai mica, cam la 20 cm maxim de cea mare… daramati-o pe cea mare… Nu o atingeti pe cea mica… se darama sau nu?

    1. Ai trecut fix pe lângă ce încerca George sa zica defapt. El incerca sa înțeleagă fenomenul, nu sa justifice crezutul in conspirații, iar comportamentul tau in comentarii arata cat de mult mai ai de evoluat intelectual astfel incat sa ajungi sa vezi padurea de pomi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.