Conștientizarea nu e o virtute, ci o povară. Mă uit la mine și la prietenii din bula mea. Încercănați de atâtea lucruri, apăsați de faptul că văd toate punctele negre.
„Nu mai facem copii că-i aducem în lumea asta nașpa”. „Nu mai mergem la vot, că n-ai cu cine”. „Mergem la protest că doar așa-i putem da jos”.
Atâtea preocupări.
Îi văd cum fac tot felul de calcule, să vadă dacă merită să-și mai țină firmele, ori trupurile în țara asta. Ar vrea să plece. Am vrea să plecăm. Dar despre asta în alt text.
Oricum, un stres total. Mai toți se văd bolnavi de vreun cancer somatizat, ori internați în vreun ospiciu. Cum altfel să răzbați?
Și apoi mă uit la alții. Monumente de serenitate. Îi considerăm, cu superioritate, „inconștienți”, dar ne bat cu grație la capitolul trăibilitate (a experimenta viața așa cum e ea).
Cu câtă relaxare fac plozi. Nu din dorință, nu din preocupare, ci din coitus finalizat neglijent cu o durere-n coccis. Unii-și fac Excel-uri de pe o săptămână pe alta, fac tot felul de calcule în vederea aducerii pe lume a unui urmaș. Ăștia se uită la bani ca la hârtia igienică.
Îi văd relaxați în BMW-urile lor cumpărate dracu` știe cum, parcate în fața unor apartamente cine știe cum moștenite. Nu-și pun probleme vis-a-vis de taxe, datorii, obligații. Schimbă telefoanele de la o generație la alta, spre amuzamentul nostru, cei care-și cumpără bunuri „să țină”, nu să fie „a mai tare sculă”.
Și asta doar când vine vorba de bunuri.
Nu se agită cu alimentația. Shaorma a cea mai importantă masă a zilei, cum spunea și Sergiu cândva. Basculează orice, oricând. Sportul e o enigmă care nu se asortează cu trening-ul pe care-l poartă în fiecare zi când ies să bage la pariuri sportive.
N-am dubii că vor prinde pensia. Nu contează că n-o să vină. Se descurcă ei, au mintea odihnită de la atâta dormit până la 9-10 dimineața. Vor avea o bătrânețe liniștită, cu țigări în bot, fripturi zilnice și un noroc porcesc.
Conceptele de viață mai bună se reduc la chestii concrete, nu idealuri. Idealurile obosesc, provoacă riduri. Viața bună se măsoară într-o cină mai îmbelșugată și „vedem noi de mâine încolo…”.
Ăștia-s „proștii” pe care-i privim cu milă când ne punem întrebări filosofice despre viață, sistem, politică, iubire ș.a.m.d.. Proștii au șanse să prindă 100 de ani, de atâta liniște și miserupism. Deștepții mor repede, galopant, măcinați de griji, probleme și ultimele 5000 de romane citite.
