Poate că ești pe aparate, ori tocmai ce ți se completează certificatul de deces. În timpul ăsta profilul tău de Facebook își vede liniștit de viață. Popa a venit să-ți cânte „Veșnica pomenire”, dar încă mai trăiești pe Facebook. Încep să se-mpartă pomeni în numele tău și daruri ca să-ți fie bine Dincolo, dar tu încă ești aici. Pe Facebook.
Mă uit mereu cu interes și fascinație la viața post-mortem a unora.
Momentan am înțeles că sunt două opțiuni după ce mori: să ți se șteargă contul de Facebook, ori să-l administreze cineva și să-l îngrijească precum o criptă virtuală.
„Tu ce ai alege, George?”. Foarte bună întrebare, Nimeni.
Cred că cel mai frumos și sănătos lucru pe care-l poți face pentru cineva după ce a părăsit lumea asta e să-l retragi și din lumea lui Zuckerberg. Chemi câțiva ciocli ai online-ului (influencerii preferați ai defunctului) și gata.
Păstrând o serie de ritualuri înainte: postarea unui status în care anunți că reprezentantul viu al contului s-a dus să social-media cu îngerii și că prietenii virtuali mai au doar 24-48 ore la dispoziție să-l tăguiască în poze cu brazi de Crăciun, pisici și peisaje.
Nu știu dacă pot să fiu bănuit de o viziune protestantă, dar e ceva profund trist la persoanele vii care țin cu dinții de conturile de Facebook ale morților.
Am înțeles că unii postează ocazional „din punctul de vedere” al mortului. Statusuri cu mesaje de pe lumea cealaltă, ce s-a mai întâmplat (unde?), ce a mai pierdut defunctul din lumea părăsită.
Emoționant? Da. Interesant? Da (ca fenomen și motivație psihologică). Frumos? Discutabil.
Nu știu cine ar vrea să știe că după moarte vin oamenii să pună „coroane” virtuale la un profil transformat în capelă. Simt ceva straniu și când citesc mesajele unora pe conturile celor care nu mai sunt aici să le răspundă. Jelania virtuală („nu te vom uita”, „de ce te-ai dus?” ș.a.m.d.) îmi pare absolut fascinantă. Mie nu mi-a venit niciodată să scriu pe contul cuiva care a murit și să-i transmit că-mi lipsește. De ce? Pentru că… e mort. Spiritul lui nu e pe Facebook. Habar nu am unde e, dar dacă nici mort nu iese de pe Facebook înseamnă că are o problemă.
Dar de departe cel mai trist lucru mi se pare să păstrezi în viață profilul unei persoane moarte din unul din următoarele motive:
- Îți place să păstrezi un doliu perpetuu. Închide contul, mergi la terapie, vezi de viața ta;
- Îți place să te folosești de relația ta cu „spiritul virtual” al defunctului pentru a avea o imagine socială (unii sunt acuzați că fac asta);
- Te bucură să-i bagi „cuvinte-n gură” (via status) mortului și să-ți imaginezi tu ce ar spune, ce ar crede. Ventrilocie.
Mi se pare că păstrarea contului de Facebook e un act care face rău persoanelor apropiate (rude) pentru că rețeaua de socializare e destinată celor vii și blocarea în virtual a defunctului pare un Purgatoriu dubios, o constantă reamintire pentru cei dragi că X nu mai e aici să pună poze din vacanțe și opinii despre chestii.
Nu știu dacă se cere un sfat, ori o morală, dar pentru binele tuturor și o mai bună depășire a unei întâmplări nefericite cred că se impune o îngropare/incinerare (mai sunt alte metode) a întregului om – fizic și virtual. Cine vrea „contact” cu mortul dispune de medii intime în care se poate retrage pentru doliu și reamintire: cimitirul sau memoria.
7 răspunsuri
Prima reclamă de la acest articol sună așa:
„Your dreams come
true with us
Dream Girl Studio
Fii independentă și câștigă un salariu de
peste 2000$ pe lună alături de noi!”
Frumos :)))
Chiar acum un sfert de oră mă uitam pe paginile (vreo 3) unui cetățean mort de aproape doi ani. Mi-a adus aminte de el (îl știam din vedere, am fost vecini un număr de ani) un articol dintr-un ziar local care titra că ăla de l-a omorât a primit pârnaie pe viață. Sunt bine mersi paginile, așa cum erau la momentul când sărmanul a fost ucis. Se pare că nu le-a lăsat moștenire nimănui dar nici Zuck nu le-a șters…
Speram să găsesc în articolul tău răspunsuri. Dar am găsit doar aceleași întrebări care îmi tot apar în situații din astea… Am avut de-a face cu mesaje pe pagina unei persoane decedate, scrise în numele ei. I-am dat unfriend, pentru că cei vii postau mai des decât obișnuia cea care a murit. Am întâlnit o postare care anunța efectiv decesul unui om, pe profilul lui… redistribuită apoi de câțiva inși. Mi s-a zbârlit părul pe mine. Și am încă în listă o prietenă care s-a dus mult prea repede și prea nedrept, care își dezactivase opțiunea de a i se da tag în poze… Contul ei nu a putut fi accesat și nici spămuit de nimeni, a rămas blocat în timp. Și mă întreb uneori: ce-o să se întâmple cu facebook-ul meu după ce voi fi murit?
Nici eu nu am răspunsuri la obiceiul ăsta ciudat.
Eu ma confrunt cu alta problema , cineva din familie s-a dus acum un an și jumătate, și nu știu cum sa dezactivez contul de Facebook pentru ca nu știu parola …
Cei de la Facebook ce zic?