Am început să scriu la textul ăsta vineri dimineață, 6 decembrie 2024. Pe vremea aia știam că avem alegeri duminică (și simțeam că sigur le va câștiga Georgescu).
- Cuburi
La ora la care m-am apucat de textul ăsta nu se știe nimic concludent despre rezultatul alegerilor de duminică, 8 decembrie. Cert este că panica a cuprins pe toată lumea. Există chiar și un fatigue electoral, o oboseală pe care o resimt din ce în ce mai mulți, copleșiți de tensiunea momentului.
Spun cele ce urmează pentru că am profunda senzație că ar putea ajuta oamenii să înțeleagă (mai aplicat) cum se manifestă o parte a mișcărilor neolegionare, de ce sunt prolifice, dar mai ales de ce sunt acestea atât de greu de depistat și destructurat. Toate aceste observații au la bază inclusiv discuții cu persoane care s-au confruntat cu extremiști, cât și experiențe personale, unele încă din adolescență, făcând parte ideologic-muzical din tabăra inamicilor celor de extremă dreapta. Exact, turbo-folk.
Îmi imaginez că pentru o parte a cititorilor textul ăsta poate avea un iz beletristic, aventuri adolescentine, „Împăratul muștelor” adaptat la (preponderent) cluburi de rockeri și punkiști. Dar este o micro-realitate underground care e folosită strategic exact când trebuie, cum trebuie. Plus că recrutarea se face de la o vârstă fragedă, când frustrările sunt teren fertil pentru viziuni extreme.
Așa cum au semnalizat și numeroși protestatari de la manifestările anti-Georgescu, prin mulțime au fost constant prezenți reprezentanți ai grupurilor neolegionare. Oamenii au fost recunoscuți de cei care le știu conturile de social-media și le cunosc orientările extremiste (sunt oameni undercover pe grupurile naziste de pe Telegram). Legionarii se înfiltrează pe la proteste din varii motive (să fileze ca mai apoi să amenințe și intimideze, să vadă care-i „vibe”-ul, să stârnească ș.a.m.d.). Nu vin cu simbolurile lor la vedere, se dau ca parte din mulțime (ghinion dacă sunt recunoscuți).
Complicăciunea situației constă în faptul că, în plus față de explicațiile intelectuale vizavi de neolegionarism și materialele de presă care îl arată pe Călin Georgescu alături de lideri neolegionari, printre noi sunt „soldații”. Înfricoșător este faptul că acești soldați sunt de multe ori imposibil de reperat. Unii dintre ei își mai fac tatuaje la vedere pe care un (mai mult sau mai puțin) cunoscător le poate recunoaște, dar de cele mai multe ori ostașii de frunte ai acestei ideologii se integrează/camuflează perfect în societate și își păstrează manifestările extremiste doar pentru grupurile intime, ori la ocazii cu adevărat speciale (cum am înțeles că se pregăteau să facă). Mai sunt câteva subtilități de fashion după care poți să-i mai recunoști, dar nu toți respectă eticheta vestimentară.
Neolegionari poți avea și la muncă, în grupul de apropiați cu care joci fotbal, ori să fie adolescentul ăla mai taciturn din familie. Poate să fie barmanul din pub-ul preferat, vecinul de pe palier, cineva de la sală, părintele copilului cu care se joacă al tău. Nu sunt o sectă cu circuit închis, nu stau doar între ei, nu au propriul tramvai McDonald’s în care își serbează aniversările, ba chiar poți avea surpriza să ai pasiuni în comun cu unul sau mai mulți: mâncați shaorma din același loc, apreciați aceleași filme Marvel, țineți cu aceeași echipă de fotbal.
Tot din experiență (și documentare) știu că aceste grupuri (indiferent de mărime) au o fascinație practică pentru tot ce ține de armată. Le place acest tip de organizare, gândesc totul în pseudo/cvasi-strategii militare, au eroi militari (cum altfel?). Având acest mindset le este foarte ușor să acționeze și s-o facă mult mai organizat decât ceilalți. De exemplu, fiind o caracatiță cazonă nu are nici măcar o problemă în a afla informații foarte private despre orice detractor. Pe grupurile lor private (de pe Telegram și nu numai) fac o treabă incredibilă în a-și da informații private despre cei pe care vor să îi hăituiască și vâneze. A face rost de datele private ale jurnaliștilor incomozi e probabil o treabă de 2 minute. Buletinul cred că e cel mai ușor pas, ca să vă dați seama ce prezenți sunt, dar cu ajutorul social-media pot afla mult mai multe detalii (loc de muncă, rude, pasiuni). Fac o splendidă treabă de detectivi pentru că sunt dedicați, pasionați, implicați și cam în toate structurile. Și nu uită. Dar mai grav este că pot avea oameni peste tot. Un polițist, un pompier, un politician cu acces la date și relații. Poate să fie chiar „colega” de la HR, din firmă. Poate e chiar ea, că în pauza de masă își ieșise din pepeni când s-a ajuns la o discuție despre „ciori”, „poponari” și „jidani”. Mai știi?
Aceste grupuri, sparte în brigăzi ca un fel de MLM al urii, se manifestă deja de ani buni în tot felul de momente. Și au fost tolerați de fiecare dată. Sunt întregi aspecte sociale care au fost luate cu japca de ei (vă las să vă gândiți care). Și nimeni, niciodată, n-a spus „bă, e cam grav ce transmit oamenii ăștia de pe lateral, nu?” Nimeni, nimic.
Cuiburile și-au văzut liniștite de treabă.
Cei mai mulți dintre ăia din anii 2000 s-au „pensionat” din manifestările evidente, au trecut la neolegionarism pasiv, ocupați cu munca, familia, ratele. Dar sunt rezerviști fără doar și poate. Cu toate astea, pentru că societatea nu s-a vindecat niciodată și nu a învățat despre relele acestui flagel a produs constant noi și noi ostași. Dacă tabăra adversă s-a domolit în cuget și simțiri (mai mult sau mai puțin), extrema dreaptă a stat la relanti, așteptând constant să zvâcnească, să-i apară liderul, să le fie cerut ajutorul pentru curățarea țării. N-au stat degeaba, au făcut tabere milităroase (de „masculinitate”), și-au mai repetat coregrafiile în marșuri pentru normalitate, ori comemorări pe la morminte de ei știute (și iubite). Unde mai pui că s-a pompat mereu în narativul lor. Sfinții închisorilor (despre a căror percepție vorbeam aici), literatură multă și accesibilă, conferințe, Dan Purici ș.a.m.d.. Biserica Ortodoxă are o relație foarte interesantă cu ei și se dezice public doar când își amintește că e o companie serioasă și nu face bine la PR. Dar altfel, grosolan de multă preoțime poartă cămașă verde sub sutană.
Practic, în 35 de ani ai putut să îți manifești legionarismul cu destul de multă lejeritate, ai putut să-l cultivi, să-l dai mai departe, doar să nu fie cămașa prea verde. Prăzulie e ok. Au ajutat enorm și partidele clasice, corupte sau inepte, plus societatea civilă, ignorantă sau plictisită.
Știu că pare o joacă de copii (referința la „Împăratul muștelor” mi se pare totuși foarte corectă), dar vă aduc la cunoștință că în eventualitatea în care se sparge buba ei sunt infanteria, au arme ușoare, se mișcă organizat și fac prima curățare. Ei sunt chemați să destabilizeze protestele pașnice, să se bată cu jandarmii (și să decredibilizeze o cauză non-violentă). Iar când lucrurile devin clare și au legitimitate politică se comportă în consecință, devin un fel de Armată Comunitară. Trebuie doar să le dai puțină putere și vor pune în practică cele mai sinistre aspecte ale experimentului Stanford. Puțină putere însemna să câștige Georgescu alegerile.
Aș vrea să fiu eu doar mai pesimist, și să văd partea goală a paharului dintr-o lipsă de imaginație, dar istoria ne-a demonstrat de mai multe ori că dacă învinge o astfel de extremă o să-i apară gonacii și începe vânătoare.
Aici m-am oprit vineri dimineață.
Am continuat sâmbătă seară, 7 decembrie.
Deja știm, alegerile au fost anulate, se vor relua în 2025.
Continui de unde am rămas.
De asta cred că decizia CCR-ului, poate nefericit aplicată, este utilă. Sunt sigur că Georgescu câștiga alegerile (doar Lasconi cred că nu voia să accepte realitatea, de unde și reacția absolut jenantă de a trimite o scrisoare către Donald Trump, lucru care cred că o scoate total din orice calcul electoral viitor și mă face să mă gândesc la faptul că, așa cum am văzut în documentarul Recorder, dacă Ciolacu a pompat încredere în Viorica Dăncilă ca aceasta s-o dea de gard și să piardă partidul, cred că și-n Lasconi pompează cineva din USR ca s-o facă să-și dea singură la temelie și să piardă pe mâna și ridicolul ei).
Eventuala victorie a lui Georgescu alimenta încrederea unor brigăzi care știu oricum ce vor și sunt pregătiți să implementeze.
Din (ne)fericire, cei mai mulți astfel de soldați sunt tineri. Sunt victimele unor contexte și au fost racolați într-o ideologie care le dă o explicație foarte simplă pentru toate problemele pe care le au: cu banii, munca, societatea, emoțiile. Pentru că lumea e complexă și nimeni nu le-a explicat asta, ba chiar nimeni nu le-a spus că uneori nu există un singur răspuns corect la o problemă. Au fost abandonați celor care știu tot și înțeleg „cum merg lucrurile”.
Vindecarea este, din păcate, chiar mai grea decât depistarea celor care își ascund aceste viziuni.
Ca să vindeci o țară de neolegionarism trebuie ca poporul să nu lase loc de interpretări și duble măsuri. Extremiștii de dreapta se hrănesc cu asta, simt slăbiciunea unui argument și ajung să spună că dacă tu ai putut face o excepție cu privire la ce urăști ei de ce n-ar putea? Mai ales una „consolidată” pe explicații atât de clare. Motiv pentru care e important ca toată lumea să înțeleagă că dacă ajungi să ai o ură în comun cu ei, că nu-ți plac ție ceva/cineva, le dai apă la moară. Așa că ai grijă cu și de ce urăști o categorie, s-ar putea să te îmbrățișeze un grup cu care în mod normal n-ai sta.
Deja au avut loc percheziții și anchete pe la casele celor care și-au omagiat recent idolii legionari. Dar șapte dosare, șapte uși la care a bătut Poliția e prea puțin. Sunt mii, doar că cei mai mulți sunt mai atenți cu imaginea lor. Dar să fim serioși, dacă se vrea se află cine sunt. Se vrea? Și ce e fiecare dintre noi dispus să facă când descoperă în cercul de apropiați astfel de oameni? Cred că suntem cu toții la cel mult trei strângeri de mână de cineva cu viziuni de extremă dreapta, și la cinci saluturi de un fan al lui Zelea.
Care e cea mai inteligentă metodă de abordare și implicit de vindecare? Nu știu și pare ceva greu de rezolvat într-un timp scurt. Nici Germania nu s-a denazificat instant. Ori în totalitate. Și vorba aia… sunt nemți…
2. POT videochat?
Pentru că discutam mai sus de dublă măsură, am asistat dezamăgit la o caterincă online destul de slabă cu privire la știrea (fake sau ba, nu știu până în momentul ăsta și nici nu mai contează – deja unii au reținut aspectul ăsta și nu-l mai poți schimba ușor) că o senatoare POT a făcut/face videochat.
Bula mea, aia care cu 3 secunde înainte îl înfiera pe Georgescu pentru opinii misogine, și care a dat constant semne că femeia trebuie respectată indiferent, n-a avut prea mari probleme în a râde de o femeie care a făcut videochat.
Probabil unde narativul bulei a avut câștig de cauză („haha, uite ipocrizia creștină!”), dar tot n-a fost cea mai deșteaptă strategie de grup, arătând că nu le convine nimic („nu sunteți voi ăia care spuneți că femeia poate să facă ce vrea cu corpul ei?! Tot voi o beșteliți acum?!”).
A fost exact acea dublă măsură care îi ajută pe ceilalți să-și scuze motivațiile. Unde mai pui că, foarte interesant, în bula hardcore a votanților POT un trecut de videochat este scuzat întotdeauna de actele prezentului. „A făcut ce a făcut, dar s-a mântuit și acum e de partea noastră”. Oana Lovin, cunoscută și ca „Protestatara cu Sparanghel”, o altă conservatoare cu job în industria erotică, a fost scuzată de propria bulă pentru că „s-a pocăit”. Se găsesc mereu metode prin care să ierți pe cineva care e de partea ta.
Păcat că Lasconi a ratat momentul unei ieșiri a la Ghandi și să arate suport feminin (și feminist) pentru o soră care a făcut/face ce a vrut cu corpul ei. Putea să fie un gest smart-frumos de la o bulă care e cu feminismul și drepturile femeilor în gură pentru o bulă care e taxată pentru orice nu e progresist-feminin.
Și când n-are sens o argumentație precum cea de mai sus faceți un exercițiu de imaginație: mai era atâta bășcălie în bula bună dacă de trecut videochat era bănuită o senatoare USR? Cred că se putea problema altfel.
Trist când se ratează oportunități bune de marketing social, astea fiind atât de utile pentru a deschide ușile unor altfel de subiecte, teme care într-un final erodează exact problema aia mare și găunoasă. Dar dacă ne plac glumele cu videochatistele (altora)…
3. Umorul
Umorul, din păcate, a contribuit uriaș la ruptura din prezent. Asta nu înseamnă că n-ar trebui să se facă glume despre orice, ci doar că există repercusiuni pentru anumite glume, mai ales când nu le interpretăm la fel.
Dacă s-a râs în cor de știrbii proști (de la țară), care votează „prost, că așa sunt ei”, uite că știrbii au făcut dinți. Mai hardcore e că știrbii nici măcar nu mai votează cu PSD. Și hai să le explici tu acum, în pauzele de quinoa latte, că nu râdeai de ei că-s știrbi, ba chiar ești și fiert să-i ajuți să-și pună dinți până la alegerile următoare (asta în timp ce bula suveranistă plimbă de luni de zile caravane medicale prin ruralul beștelit de corpo). Lecție pentru viitoarele partide mici: nu faceți ca USR. Nu demonizați categorii care nu gândesc ca voi. Nu stați închiși în bule (urbane), nu vă gândiți doar la suferințele voastre. Ca ruralului să-i pese de problemele fluturate de partidele mici trebuie să-i aduci în secolul 21. Înainte să le ceri tuturor să arate suport pentru drepturile comunității queer ar ajuta să existe șanse egale la cafea de specialitate. Nu?
Revenind la glume.
Dacă s-a râs la toate cioacele lui Bendeac despre Naomy (și implicit comunitatea din care făcea parte) a contribuit și asta la demonizarea și exagerarea unui întreg grup, transformat la ocazii în sac de box (real și virtual). Mi se părea de bun simț să-i plătească Bendeac înmormântarea, că o parte consistentă din venituri le-a făcut impersonând o imagine distorsionată a unei cântărețe care se întâmplă că era trans. Așa cum se întâmplă ca mulți alți artiști să nu fie în privat ce vrea fiecare ascultător. Asta e realitatea, Freddie Mercury sau Elton John nu călcau în taberele de masculinitate ale lui Cezar Ionașcu.
Umorul ca armă e un subiect amplu la care o să revin cu altă ocazie.
4. Soluții?
Înțeleg perfect teama celor care spun că decizia CCR îi va înfierbânta pe extremiști, că la următoarele alegeri se vor mobiliza mai bine, mai înrăiți. Nu știm. Au mai fost ocazii când să iasă toți la vot și n-au făcut asta. Referendumul pentru familia tradițională n-a reușit să-i miște pe îndeajuns de mulți și nici când vine vorba de votanții AUR-SOS-POT nu cred că sunt toți, 100%, în acord cu filozofiile liderilor. Nu știu procente, dar câțiva% tot au votat cu suveraniștii pentru că s-au aliniat analfabetismele istorice cu frustrările. Cred că e și multă confuzie și sinceră dorință de răzbunare pe partidele clasice, indiferent cu cine. Dar dacă le arăți ce înseamnă acel indiferent e posibil să regândească. Niște timp e. Postase cineva pe Facebook (nu mai știu cine) că ar ajuta enorm niște panouri stradale cu fotografii explicite din anii „de glorie” ai legionarilor. Cu atât mai mult să clarifice niște aspecte pentru etnicii romi care susțin suveraniști.
Din păcate, aceleași partide clasice nu-mi lasă impresia că au înțeles durerea votanților anti-sistem. Pentru următoarele alegeri se continuă tot cu fețe care nu au ascultat niciodată și nici nu ascultă de doleanțele păturii frustrate și sărace. Cum spunea și antropologul Jason Hickel într-un tweet, liberalismul își continuă misiunea, fiindu-i mult mai ușor să piardă puterea în fața extremei drepte (de la care foarte confortabil o recuperează).
Toate figurile și calculele care se fac acum (președinte + premier) arată tot oameni care nu vor să înțeleagă că și cei mai non-legionari devin pseudo-legionari dacă liderii politici le ignoră/gentrifică/bagatelizează/privatizează nevoile și îi aruncă pe o piață competitivă în care jocurile sunt deja făcute și inegalitatea de șanse uriașă. Bănuiala mea e că partidele de dreapta se vor răzbuna economic pe alegătorii suveraniștilor prin politici care sună bine, dar care îi vor îngropa într-un final. Cred că e cel mai bun moment pentru Năsui să-și facă filmul. Cu ocazia asta recomand și postarea lui Eftimie, ca să înțelegem că extremele nu apar doar cu japca.
Dacă la alegerile din 2025 o mai scaldă și nu iese președinte suveranist, la următoarele alegeri sigur vor crește frustrările pe fondul faptului că un guvern de dreapta nu poate repara decalajul dintre rural-urban și clasele sociale. Cât bine poți face în rural, urbanul mic, și mințile gulerelor albastre din diasporă, în câțiva ani, interesul tău fiind cel menționat de Hickel mai sus? Nici măcar nu cred că apucă să scoată o carte serioasă despre cine au fost legionari…
Mai sunt multe de zis, dar puteți completa la comentarii.
Un răspuns
Așa e când ești sănătos. Uiți cât de nasoale au fost zilele alea cu răceală, nas înfundat, durere de cap.
Alții (Ucraina, Georgia) moare și-așa (NATO, EU) n-are.