Copiii înghit capsule de detergent, părinții înghit fake-news-uri

Simt că ne-am concentrat atât de mult atenția (și umorul) pe tânăra generație care-i în stare să-și dea foc (să atârne de balustradă, să înghită capsule de detergent, să se urce pe tren ș.a.m.d.) pentru vizualizări pe internet încât am uitat că și adulții sunt expuși la otravă online.

Postarea de mai jos mi-a reamintit faptul că suntem cu toții loviți de puterea prostiei, direct ori cu mantinela:

Dezinformarea e omniprezentă în viețile noastre. Cred că s-ar putea scrie cărți despre dezinformare (poate s-au scris deja) și despre cum a funcționat ea în istorie. Cele mai la îndemână exemple îmi vin din istorie când vulgul era convins de lideri (politici sau religioși) că vine inamicul (sub formă fizică sau spirituală) și că îi vor distruge. Așa că vulgul trebuia să pună mâna pe arme și să-și dea în cap cu alt vulg speriat de inamici. Totul sub atenta și înalta supraveghere a liderilor.

Dezinformarea a fost aici și când au apărut primele vaccinuri, când oamenii s-au speriat de iluminatul public, de emanciparea femeilor sau de internet.

România modernă are o relație strânsă cu dezinformarea.

Și-a început viața cu dezinformare. De aceea încă ne mai întrebăm dacă „a fost sau n-a fost revoluție”. Să nu mai vorbesc de FNI. Să nu mai vorbesc de manipulări electorale. Să nu mai vorbesc de…

Vedem deja că indiferent de vârstă ești expus la dezinformare și manipulare.

Din păcate trăim între două ciomege care ne lovesc constant în cap până la îndobitocire (eu am remarcat doar două, poate-s mai multe):

• Glorificarea vârstei înaintate – pentru români (dar e valabil și-n alte popoare) vârsta e egală cu înțelepciunea. „Bunicii” sunt încă văzuți ca stâlpi ai inteligenței și din gura unor oameni bătrâni n-ar avea cum să iasă o prostie pentru că trăim într-o (aproape) universală elogiere a senectuții;
• Școala vieții – inițial conceptul ăsta era o glumă (foarte bună) la adresa celor fără educație. Dar cum aceștia sunt foarte mulți „Școala Vieții” (s-au „Școala Vieți” pentru un plus de meta-ironie) a devenit un blazon de grup, o mândrie colectivă. Așa că astăzi slăvim și nivelul de „educație” non-formală, non-instituțională, de după blocuri, de descurcăreală.

Era nevoie de cele de mai sus ca să putem continua cu următoarele.

Acestea fiind zise, într-o epocă în care dezinformarea vine senzațional de ieftin și ușor pe telefon, s-a ajuns și la derapaje mature. Degeaba îi arătăm pe copii cu degetul când și adulții fac prostii.

De aceea cred că este senzațional de util (dar și greu) să înțelegem că trebuie să ne educăm constant. Că nu știm niciodată prea mult și că opinia bazată pe convingeri neverificate e de cele mai multe ori un pariu (uneori cu propria viață). Aroganțe precum „eu știu”, „mi s-a întâmplat mie” sau „am auzit eu” sunt nocive. Excepție făcând persoanele care au studiat ani de zile fenomenul despre care spun că știu. Dar și acolo se pot înșela.

Persoanele în vârstă sunt predispuse la dezinformare online precum sunt adolescenții la provocări periculoase pe Tik-Tok sau Youtube.

Printre noi sunt adulți care înghit pe nemestecate fake-news-uri bombastice, glume exagerate, minciuni conspiraționiste, deliruri mistice, photoshop-uri grosiere. Sunt oameni trecuți de o anumită vârstă care nu înțeleg răutatea digitală și cred că internetul e un spațiu verificat de toate nasoalele, un fel de Eden virtual. Sunt oamenii care comandă produse (de care n-au nevoie) de pe www.chestii-ieftine-la-ofertă-doar-acum-mai-avem-10-bucăți-că-se-vând-repede.ro. Sunt oameni care se uită la teleshopping și cred că fac afacerea vieți cumpărând o „bijuterie veritabilă” redusă la 159 de lei de la 5.999 lei. Cadou, o perie de pantofi!

Ieri am citit că în România, în 2021, încă mai sunt oameni înșelați cu metoda „agenția de modele”. Păi asta se făcea prin anii ’90. Credeam că gata, oamenii nu mai visează să ajungă „modele” pentru că le-a zis cineva pe stradă că „au față”. Dar nu. Încă se fac bani buni din nerozie.

Oamenii aceștia există printre noi, au internet, au bani pe mână, capacitatea de a vota (ooo, glorie ție votule!) și dacă nu sunt naivi sunt înrăiți de frustrările acumulate. Sau ambele.

Adultul (±60 ani) crescut fără tehnologia zilelor noastre e predispus la greșeli online așa cum eu sunt mai mult ca sigur pe lângă limbajul și ritualurile de Tik-Tok ale copiilor de 10-14 ani. Decalajul există.

Și acum trecem la următorul punct.

Postarea lui Dragoș Bucur:

Apoi Dragoș Bucur a revenit (câteva sudălmi mai târziu) și a spus că-i liberă exprimare să spui ce crezi:

Este liberă exprimare, dar și exprimarea liberă are urmări. Nu-s de acord cu blocarea lui Bucur de pe Facebook (am înțeles că mulți au sărit să-i dea report). Cancel culture-ul n-o să ajute cu nimic situația (ba chiar o să înrăiască).

E foarte greu să dezbați libertatea de exprimare, mai ales în contextul în care niște vieți sunt în joc. Până la urmă și Hitler a făcut apel la libera exprimare când și-a spus oful într-o berărie. Ori pe un stadion.

Cred că-i mai bine să-l lăsăm pe Karl Popper să ne explice cum stă treaba cu tolerarea intoleranților pentru că de aici putem extrage și esența libertății de exprimare (sau „libertăți de exprimare” pentru meta-ironie):

Acestea fiind zise, Dragoș Bucur e liber să facă și să spună ce vrea. Asta nu înseamnă că alții n-au libertatea să îi spună că greșește (unii fiind chiar medici). Bucur se poate leza în libertatea de exprimare, dar e libertatea lui să se simtă lezat, așa cum e libertatea oamenilor să se simtă influențați de spusele lui, să nu se mai protejeze de Covid și să se îmbolnăvească (ori să moară).

Putem să ne batem în libertăți până nu mai putem.

Să porți mască se știe deja că nu e 100% eficient, dar e și o conduită care ține de respectul față de turmă. E vorba de respect. Nu, nu-mi pasă că te cunoști sănătos, că ai mâncat cătină, că stăteai desculț în copilărie. Și vaccinul nu e obligatoriu.

Bucur a știut c-o să lezeze cu postarea lui, e prea deștept să nu știe că ațâță. Și e prea actor să nu vrea asta din când în când.

Revenind la incipitul textului, e bine să-ți audă părinții niște Holograf, dar să nu-ți asculte de Bittman. E ok să vadă „Polițist, adjectiv”, dar să nu soarbă din priviri tot ce spune Bucur. Fiecare cu aia a mamei lui, nu?

Cum învățăm copiii să judece o informație trebuie să-i învățăm pe părinți să judece o non-informație. Nu le scoți România TV din televizor, ci le explici unde-i buba.

„Bonea, ce te împuternicește pe tine să-ți dai cu părerea?” Foarte bună întrebarea. Sunt jurnalist convertit la publicitar. Știu cum arată dezinformarea. Dacă mai dădeam și la teologie, cum visa bunica, astăzi eram invincibil.