Construim o țară dezvoltată pentru o lume inaptă

Dom`le, nu știu dacă a fost Mercur retrograd, dacă s-au aliniat planetele, ori mi-a făcut providența un cadou divin, dar nu se puteau așeza lucrurile mai bine. Să citești „The Growth Delusion” (David Pilling) și în aceeași perioadă să faci pentru muncă un studio ad-hoc pe la câteva cârciumi/bodegi/spelunci din triangulația București – Giurgiu – Oltenița, întrebând drojdierii de viață și obiceiurile de consum… noroc.

Dar hai să vă spun de carte, înainte de toate.

David Pilling e mare faraon la Financial Times, zona Africa. Adică omu` știe chestii. Cum mi-a zis mie ieri un tip de 35 de ani din Cucuieți (Călărași) în timp ce savura o halbă de vin, „băiatu`, eu am lucrat în construcții pe la București. Deci știu și pă sărăcie, și pă bogăție, și pă jmecherie”. Așa e și David Pilling. Doar că nu a lucrat în construcții.

În „The Growth Delusion” aflăm că PIBu` e cam înșelător. Multe țări (cam toate) se dau cu capul de pământ să le crească PIBu`, dar asta vine cu niște costuri. Ha.

Zice David că și țările alea dezvoltate, de te uiți la PIBu` lor ca Dinamo la primul loc în Liga I, au probleme. Unele nasoale. Și că banii nu le rezolvă pe toate, mai ales dacă se mărește diferența dintre bogați și săraci. Adică bogați vor face și mai mulți bani, crescând PIBu`, dar săracii…

Bine, și mai zice David una frumoasă și romanticoasă: „degeaba au japonezii trenuri rapide dacă nu mai copulează și se sinucid cu același patos cu care merg focșănenii la McDonald`s”. Am citat din memorie. Ce vrea să spună autorul e că unele aspecte ale vieții sunt cu mult mai importante. Dacă-l citiți o să vedeți ce zice și despre Fericire. Și nu în sensul motivațional, ci bazat pe cifre. Care-s cele mai fericite țări și de ce.

Citiți.

Aseară, după vreo 8 ore de vorbit cu bărbați care beau mai multă bere într-o săptămână decât beau eu într-un an, mi-am pus întrebarea „cum îi faci să nu mai bea atâta?”. Eram șocat că unii se trezeau și primul lichid îngurgitat era alcool sub o formă sau alta. Bă, primul! Nu apă. Unii nu cred că-și înghițeau nici saliva până nu turnau niște bere/vin.

Și nu-s puțini. Majoritatea au și relații, copii. Asta înseamnă că au dat mai departe acest „dar”.

Să le interzici? Știm cu toții unde duce prohibiția. Pe cartelă? Ar putea funcționa.

Să faci un program național prin care toate barurile/cârciumile/restaurantele să servească alcool doar într-un interval orar și doar o anumite cantitate pentru fiecare în parte. Sună hardcore, dar vremurile disperate cer măsuri disperate.

Apoi am intrat într-o sală de jocuri dintr-un sat și am văzut un tânăr care la 12 ziua, marți, rupea butoanele în două. M-am gândit „bă, dar ăsta chiar n-are altceva de făcut în satul ăsta?”. Și nu, n-avea. Că n-ai ce să faci. Satele sunt îngrozitor de plictisitoare și ăia care mai stau prin ele își pierd timpul la băut și păcănele.

Atunci mi-am dat seama câtă dreptate are David Pilling cu PIBu` și creșterea asta falsă. Degeaba se dezvoltă țara, dacă nu combatem anumite probleme pe care o să le cărăm cu noi de pe ulițe pe autostrăzi. Degeaba trântești mall-uri, șosele și pensii/salarii uriașe (în rural) dacă fondul e putred.

Vedem proastele obiceiuri transportate din praful de țară în strălucitorul oraș. Un fond prost n-o să se cizeleze doar pentru că are mai mulți bani.

Ce încerc să spun (și probabil au mai zis și alții) e că degeaba dă PSD-ul salarii, pensii și ajutoare mari dacă oamenii care le primesc trec de la o Săniuța pe zi la 10 Săniuța pe zi.

Pilling mai sugerează niște chestii care ar putea supăra lumea aia bună care se înghesuie la metrou spre office, având în portofel salarii de mii de coco, dar vă las să-l descoperiți singuri.

În concluzie, degeaba mall-uri, degeaba șosele, degeaba „creștere economică”, dacă o bună parte din români sunt tot nefericiți și sunt vânători de promoții. O să ajungem o țară scumpă cu mentalitate ieftină. Bine, „țară scumpă”… o bulă prețioasă.

Noi ne bucurăm la taxele plătite de producătorii de tutun, alcool și alte nasoale, dar nu ne gândim ce lasă în urmă produsele lor.

Acestea fiind zise, România reală pare un mix înfricoșător de proaste obiceiuri și spoială modernă.

Poate-i șocant, dar smartphone-ul de la purtător nu-i ajută pe bețivi să-și schimbe obiceiurile. Și când o da PSD-ul teleportare gratuită în toată țara o să-i vedem pe unii aterizând chiauni în te miri ce locuri.

…

Eu am scris mai sus despre alcoolism și păcănălism ca fiind obiceiuri proaste, dar în categoria asta puteți băga mult mai multe lucruri. De la alte vicii la avariția specifică țărilor fost-comuniste. Un obicei prost e și modul în care-și construiesc românii casele.