Scandalul „Gazeta Sporturilor – Ringier – Pariuri” mi se pare poate cel mai ațâțător lucru de care m-am lovit în ultimele luni. Pentru că implică, în aceeași oală, două domenii care-mi sunt dragi și în care am o oareșce experiență: jurnalism și publicitate.
Vai, sunt atât de emoționant încât nici nu știu de unde să încep…
Poate cu un scurt rezumat:
Jurnaliștii de la GSP au început să simtă presiunea faptului că, jurnaliști fiind, nu pot spune prea multe despre industria care a căpușat sportul românesc (și nu numai). Ba chiar în ultimele zile s-au relatat o serie de întâmplări absolut sinistre din jurnalismul/sportul românesc: un fotbalist din „Generația de Aur” care acum e analist sportiv a fost sunat în pauza unei emisiuni sportive, de către directorul unei case de pariuri, să i se amintească faptul că nu poate critica prestația echipei alături de care împarte același sponsor.
Adică nu poți spune că FC Avântul joacă prost dacă tu, Ronaldinho din Carpați, ai același sponsor cu echipa, pe Pariuri Minunate.
Inclusiv Ciolacu a spus că el ar vrea niște măsuri mai dure împotriva industriei de pariuri, dar lobby-ul e puternic, amenințări, hau-bau! Nu trebuie să-ți placă Ciolacu ca să-ți dai seama că are dreptate. Dacă voi credeți că nu te calcă în duș o mașină condusă de Vlad Cazino și prietenii lui pentru că ai înăsprit legea în ceea ce ține de pariuri și jocuri de noroc…
Oricum, dacă Ciolacu/PSD se aruncă pe pariuri e foarte posibil ca în 2024 să-și atragă niște voturi la care în mod normal nici n-ar visa.
Arc scurt peste timp, conducerea GSP îl obligă/forțează pe redactorul-șef Cătălin Țepelin să-și dea demisia pentru că omului i s-a cășunat pe pariuri, ori nu i se dă voie să aibă o minimă părere pe subiect. Colegii sunt cu Țepelin, îl aplaudă la plecare, se face o scrisoare publică de încurajare către el, iar oastea jurnaliștilor români e chemată să lupte împotriva șefilor care bagă pumnul în gura presei.
De altfel, citesc acum (în GSP) că Ciolacu tocmai a declarat în ședința de Guvern de azi (5 octombrie 2023) că „industria de pariuri concediază jurnaliști”. Ceea ce e mai adevărat decât ce spun jurnaliștii despre cine pe cine concediază.
Treaba e super interesantă. Și demnă de o discuție mai la rece, cu mai puțin patos.
GSP se identifică de ani de zile cu lumea pariurilor. Indiscutabil, este o platformă de știri sportive care în paralel funcționează ca panou publicitar pentru industria de pariuri. Site-ul lor este constant parazitat de reclame la pariuri. Chiar și acum, în ceasul al 12-lea al scandalului, nu s-a găsit vreunul să zică „bă, hai măcar zilele astea s-o lăsăm mai moale cu reclamele la pariuri”. Nu s-a întâmplat asta. De ce? Să vă mai răspundeți și voi.
Cert e că jurnaliștii de la GSP (și alții că nu-s doar ei în hăul ăsta) au considerat, mai nou, că se poate și cu reclamă la pariuri și cu gura slobodă (a.k.a. sufletul în rai).
Oare jurnaliștii de la GSP (în special cei din conducere și cu ștate vechi) nu și-au dat seama acum niște ani când au venit sponsorizările din pariuri că va exista, cândva, o notă de plată mare pentru această colaborare? N-au avut experiența/capacitatea/maturitatea să vadă legătura sinistră dintre sport-jurnalism-pariuri? Dacă n-au putut să prevadă asta e grav pentru cei mai mulți dintre ei, mai ales ăia cu experiență și niște cărți și gândire critică la pachet. E cam la mintea cocoșului că presa sportivă/sportul nu trebuie să se asocieze cu pariurile.
Ce s-a întâmplat în trecut? Personal cred că cei mai mulți jurnaliști au simțit disonanța dintre jurnalism/sport și pariuri, dar s-au gândit că brânza e pe bani și ce rost are ca în Anno Domini […2017-2018-2019-2020] să se apuce toți ziariștii GSP să compună o scrisoare comună în care să ceară conducerii să nu mai accepte reclame de la pariuri, echipa dorind salarii mai mici – ori la fel, dar reclame mai curate? De ce? Pentru ce? Pentru cine? Cine-și punea problema asta atunci?
Cele de mai sus nu s-au întâmplat, ba chiar au existat rubrici online & TV în care jurnaliști jonglau cu cote de pariuri și dădeau sfaturi de 1×2. Că asta face jurnalistul, nu? Îți spune că Șumudică a făcut buba jucând la pariuri, dar în paralel îți zice și ție, cititorule, că e bine să pariezi cu X, Y, Z companii, uite cota, uite meciul, uite potențialul câștig. Se știu ei care s-au mânjit de influencereală la pariuri, nu-i caut în arhive.
România (ca și multe alte țări) se confruntă cu o reală problemă în ceea ce ține de pariuri. E un flagel, o epidemie de impresie a succesului, o iluzie care a căpușat categorii sociale vulnerabile și exploatează o slăbiciune cu zvâcul chimic pe care-l dau și drogurile tari. S-a tot scris și cercetat despre cum jocurile de noroc gâdilă creierul acolo unde gâdilă și drogurile. Partea tristă e că presa nu-ți arată și oamenii care mor de supradoză de pariuri.
Cine trebuia să spună cele de mai sus? Nu un blogărică precum subsemnatul, nu alții preocupați de subiect în sterile postări de Facebook și urlete ONGiste, ci tocmai presa, organul de informare/analiză/prezentare.
Ce a făcut presa? Mucles. Ori mucles cu manta.
Digi24, celălalt panou publicitar al pariurilor, a mai prezentat ocazional câte un material despre nasoalele pariurilor, ceva light, dar seara nu poți să urmărești nimic pe Digi Sport pentru că totul e întrerupt constant de reclame la pariuri. Ori meciurile întrerup reclamele… nu știu.
Așa că problema e… unde e problema?
Picătura a umplut paharul? Nu-i nimic surprinzător. În corporații (iar presa este o corporație) se întâmplă des să le ajungă cuțitul la os angajaților care simt adânc în sufletul lor că fac nasoale (pentru tutun, pentru alcool, pentru pariuri, pentru mari poluatori ș.a.m.d.). Fie, în primii ani ai plantat copăcei în numele companiei, ai făcut campanii emoționale/emoționante de CSR, ai dar din mărinimia companiei pentru copiii bolnavi de tuse măgărească, dar în 3-4-5-10 ani îți dai seama că totul e în zadar, că ești piulița unui mecanism dincolo de capacitatea ta de a repara ceva și-ți iei câmpii. Te apuci de hand-made-uri, te faci barista, predai latino în zone defavorizate, orice ca să dai înapoi comunității (și ție) fără să mai simți mâinile pătate.
Poate că asta se întâmplă (prea târziu) cu o parte a presei românești. Și-au adus aminte care îi e rolul și a zis „bă, dar noi nu dăm deloc o știre despre realitatea pariurilor în România?” Păi nu dăm, că pierdem sponsorii, pierdem salariu, pierdem dependența de care ne-am legat confortabil.
Ce metaforă frumoasă: și presa e dependentă de pariuri.
Pentru că realitatea e foarte tristă. Sunt câteva industrii (pariuri & tutun în mod special) care își permit să arunce cu senzațional de mulți bani în cei pe care îi vor în barca lor. Sume atât de mari încât ți-ar crește păr pe splină de emoție.
Pe mine mă știau de ani de zile că-s anti-tutun și n-au avut vreun stres să-mi oferteze 15.000 de euro ca să apar în ceva care nici măcar nu era foarte branduit despre tutun. La vremea aia cu 15.000 de euro mâncam 7Semințe o viață. Și era mult prea mult pentru un influencer de nivelul meu, dar ei își permit să te jignească dacă asta vor. Altfel, pentru alții, sumele sunt mult mai mari: 800.000 de euro să-ți țină cântăreața țigara-n gură? Alte sute de mii de euro să zâmbești când te prefaci în reclamă că joci la păcănele? Alte sute și sute de mii de euro ca să spui de bine, ori să omiți cu talent, cât de nocivă-i una sau alta? Păi ăștia-s bani… Unii s-au dat cu cracii-n sus că Loteria Română a dat 50.000 de euro pe o vrăjeală de logo, dar ăla-i mărunt, sunt bani de ciungă.
Așa că presa s-a abonat la banii pariurilor. Și jurnaliștii trăiesc din banii ăia. Cum cei mai mulți tac din gură în timp ce scriu pe salariu plătit de oameni politici, ori prietenii lor, așa au tăcut din gură și acum. Știrea trece, leafa merge. Și societatea civilă e indiferentă/chioară/surdă/proastă. De ce e societatea așa? Pentru că n-a stat nimeni să-i spună realitatea industriei de pariuri? De ce nu-i spune nimeni? Pentru că organul de informare e plătit să omită, ori să laude jucatul la pariuri. De ce nu se informează societatea singură? Da mai ho cu așteptările aiurea-n tramvai!
Dar să revenim acolo unde simt eu că e tensiunea.
Jurnaliștii (îi iau la grămadă, se delimitează ei după cum se știu) au ținut să spună că Ringier e problema. Că, de fapt, Ringier dă jurnaliștii afară. Și aici mi se pare că lucrurile devin interesante. Ringier e un business. Ringier trebuie să încaseze bani. Banii vin de la pariuri. Banii ăia sunt buni, fac jurnaliștii fericiți, jurnaliștii fericiți fac anchete despre ce îi inspiră, știri despre Gigi și iubitele fotbaliștilor. Dar acolo e sursa problemei. Ce, dacă echipa GSP pleacă la Pingier, Mingier sau Zingier, o să poată să scrie ce vrea ea despre pariuri dacă au reclame de la pariuri la noul patron? Nu.
Digi/Antena/România/Realitatea/B1 pot spune pe post „la magazinul X s-a găsit nasol pe mâncare” când se întâmplă asta? Nu prea. Că după știri urmează material publicitar și e posibil să fie și magazinul X acolo. Și magazinul X, Pariuri, cine vreți voi, nu dă cu parul, doar zice „pa și pusi, noi susținem presa, dar doar la bine și la promoții”.
Acum, pe fondul scandalului, Superbet a scos comunicat de presă în care spun că se delimitează de scandal și că „Superbet susține jurnalismul de calitate”. Ce glumă. Superbet nu poate susține jurnalismul de calitate pentru că jurnalismul de calitate ar prezenta mai amplu, mai corect, mai transparent ce impact au companiile de pariuri. Jurnalismul de calitate ar scrie despre:
- Dependenți;
- Impactul dependenților asupra familiilor lor și comunităților;
- Efectul caselor de pariuri asupra urbanismului și dezvoltării unor cartiere (te-ai muta într-un cartier cu 10 case de pariuri în 100 de metri?);
Și multe altele în nota de mai sus. Asta face jurnalismul de calitate. Superbet și-ar da cu firma în cap dacă ar susține așa ceva. Ia să cerceteze „jurnalismul de calitate” de ce-s și câte două Superbet-uri pe același bulevard? (în Sectorul 3, dacă nu greșesc, sunt două Superbet-uri în 10 metri. Sunt despărțite de o farmacie).
Superbet (și oricine altcineva) susține doar modelul de business, fofilat cât mai la limita legii și a eticii, astfel încât la final de an să aibă un profit cu mult peste ce a dat înapoi câtorva norocoși. Orice altceva e doar PR siropos care ar putea câștiga premiul Nobel, înaintea lui Cărtărescu, dând dovadă de mai multă fantezie scriitoricească.
Cristian Geambașu, unul dintre marii din GSP, a scris și el un editorial pe temă. N-a fost niciodată printre preferații mei și continuă să nu mă dezamăgească. A considerat că în toată nebunia asta trebuie să se certe cu cititorii care le scot ochii că s-au dat de partea problemei până și-au dat seama că-i mănâncă pielea și n-au cum să se scarpine. Vezi dom’le, să nu le mai reproșeze cititorii că fac știri din postările de Instagram ale iubitelor de fotbaliști, că alea aduc trafic, deci e o pâine de mâncat care susține șandramaua. Adică e bun capitalismul lui Geambașu (facem material onanistic ca să ne susținem vocația de jurnaliști), dar capitalismul Ringier nu e bun (scrieți ce vreți, dar nu dați în sponsori). Cam dublă măsură, nu?
E greu să iau în serios orice mi-ar reproșa Geambașu, ca cititor de GSP, când (aproape) zilnic echipa îmi servește materiale precum cel de mai jos. Ce zici Geambașu, „mami”? Ca să nu mai spun că mereu m-am întrebat cum de jurnaliștii de la GSP care sar în sus la misoginismele lui mult-prea-băgatul-în-seamă-Gigi nu se simt cringe spionând pe Instagram sportivele care se pozează la plajă.
Oricum, prin comentariile unor jurnaliști și cititori s-a strecurat deja discursul „Ringier, străinii!” Ceea ce mi se pare „superb” în ecuația în care AURismul e pe val. De teamă să nu muște din pariuri, unii jurnaliști preferă să arunce pisica la conducere și să se prefacă că nu înțeleg cum funcționează business-ul, ba chiar să cânte în strună unui discurs cu mult mai nociv. Lasă, să crească discursul paranoic „ne vor străinii răul”, dar noi să nu ne atingem de pariuri.
Situația e fascinant de interesantă pentru că pune pe tapet contextul jurnalismului din România.
Continuăm așa? Cu sponsorizări/dependență de publicitate și omitem informații utile, ori ne revoltăm și pornim în (poate) sinucigașa misiunea de a explica audienței că informația onestă costă 2-3-4-5$ pe lună? E cam greu acum să-i mai convingi pe unii să te plătească, după ce ani de zile te-ai mocaizat precum un cântăreț care urcă doar pe scenele de la Zilele Comunei și apoi pretinde că e lumea proastă, n-are cultură și nu vrea să dea 50 lei pe un bilet la concert.
Dacă jurnaliștii din petiție revin la tastatură omițând realități sociale pentru că-n stânga articolului e Reclama e nasol. E nasol dacă omit din convingere, din cinism, ori de frică. E nasol pentru că jurnalismul e mai mult vocație decât meserie. Ca jurnalist trebuie să te împaci cu gândul că e posibil să-ți chiorăie puțin mațele, dar spui niște adevăr. Unii au murit de prea mult jurnalism bine făcut. Altfel nu se poate, mergi la secțiunea monden și caută vedetele-n chiloți.
Presa cam doarme cum și-a așternut. Vin vremuri interesante.
Cât timp presa e dependentă de reclame n-o să ai niciodată știri corecte despre medicamente, pariuri, alcool, bănci…
P.S. – da chiar, câți jurnaliști de la Digi ar semna o petiție împotriva imixtiunii pariurilor în conținutul editorial? Dacă facem cu toții liniște putem să auzim stânjeneala din trust…
