Sună a titlu de carte. „Cireșul cu sârmă ghimpată”… povestea unor etnici expulzați, ori poate un pogrom, o carte despre amintiri din comunism… da. Despre asta o să fie.
Amintiri din comunism. România. Bistrița. 2018? Da.
Un cireș din Bistrița a înflorit sârmă ghimpată. Cel mai probabil o adaptare la mediul dur. Ani la rând acel cireș a fost atacat de copiii care-i furau fructele. Așa că arborele a dezvoltat un mecanism de apărare: sărmă ghimpată.
Dacă mâinile mici nu se vor astâmpăra din a fura prețioasele fructe ne vom trezi cu alte mutații din partea plantelor. Merii vor face lansatoare de grenade iar corcodușele se vor alia cu jaguarii pentru protecție. Planeta se schimbă.
De fapt, ce s-a întâmplat în Bistrița e mult mai simplu de înțeles și se poate descrie într-un singur cuvânt: omul.
Omul a hotărât să învelească cireșul în sârmă ghimpată pentru a-l proteja de copiii nenorociți care poftesc la cireșul interzis, Cireșul Cunoașterii. Fructele roșii sunt destinate doar unor oameni. Probabil cei care-l și îngrijesc. „Păi nu e normal să se bucure de rodul muncii lor?”. Discutabil. Cireșul e în curtea blocului, nu pe ogorul lor. Frumos că îngrijesc copacul, ridicol că-l „naționalizează”.
Anul trecut, același colectiv a hotărât să taie crengile pline de fructe și să distrugă producția de cireșe, doar să nu ajungă fructele la prichindei.
Le doresc acelor cetățeni să aibă parte de cireșe-n viață doar din copacul ăla cu sârmă ghimpată. Și amare ca ei.
2 răspunsuri
Asta de.a pus sarma n-a avut cirese cand era mic
Și nici jucării.