Era 1937. Un băiat deștept, zis și Constantin Rădulescu-Motru (Costy pentru prieteni), scotea o carte super interesantă. „Psihologia poporului român”. Și-a zis în ea cum arăta societatea românească la vremea respectivă, din punctul de vedere al unuia dintre primii psihologi ai țării.
Știți sentimentul ăla de „așa-i și azi!” când îl citiți pe Caragiale? Fix același lucru e și-n cazul lui Rădulescu-Motru. România văzută de el atunci nu se diferențiază decât prin nuanțe de cea de azi.
Dar un lucru mi-a rămas profund întipărit în minte după ce l-am citit: problemele românești sunt ereditare. Noi ne moștenim prostia. Am parafrazat.
Și așa ajungem în zilele noastre.
În 2020, grație pandemiei care ne-a ținut pe mulți în case și conectați la Marele Internet (cu mintea mai odihnită și analitică), am ajuns să vedem mai ușor derapajele vedetelor. Am putut să vedem clar care-s tufele conspiraționiste, oportuniste, VIP-urile analfabete, pro-viol, pro-pedofilie ș.a.m.d..
Din toți enumerați mai sus a ieșit un discurs destul de comun: „dau ce se vrea”/„dau ce se cere”. Și mare parte din starurile astea sunt copii, ori prezintă „carcasă” matură dar creierul a rămas blocat în perioada primelor fire de păr pubian.
Sunt tratați cu nejustificată aroganță de parcă prostia lor s-a pogorât din cer. De parcă a vrut Dumnezeu să le încurce mințile, speriat că ăștia-s construiesc un turn Babel al succesului și vor ajunge până la el.
Nimic mai greșit.
Cum spunea și Rădulescu_Motru acum aproape 100 de ani, prostia e ereditară. Ăștia care azi „dau ce se cere” pe Youtube au fost crescuți de ăia care dădeau ce se cere pe TV.
E aproape imposibil să ajungem la rădăcina problemei, dar putem să ne aplecăm puțin asupra trunchiului.
Vă mai amintiți anii de glorie a televiziunii? Cocalăreala supremă, nebunia aducătoare de rating, personajele care au pus fundația pentru Școala Vieții? Ăia promovați de dimineață până seara la toate emisiunile, invitați permanenți și apoi metamorfozați în realizatori de emisiuni?
Ăia sunt părinții lui Colo, Molo, Yolo.
Paradoxal, unii tătici ai divertismentului de proastă factură de la TV s-au convertit, la bătrânețe, în moraliști. Îi mai întâlniți pe Facebook, în lacrimi, vorbind despre „valul de prostie actual” care a lovit de „nu știm unde”.
Știți vorba aia cu fluturele din Japonia a cărui bătaie din aripi provoacă un uragan în SUA? Poate că aia e o metaforă pentru „Un Ciao Darwin în 2000 provoacă un caterincos analfabet și pro-lovit femei cu sute de mii de fani în 2020”. Și cine știe ce mizerie din 1990 a dus la aia din 2000. Vedeți, rădăcina e adâncă.
Nu-i absolut deloc greu să pui degetul pe problemă când îți dai seama că divertismentul în punctul ăsta de lume s-a rezumat mai mereu la populism. „Dăm ce se cere”.
Ajung să cred că ultimul om de pe teritoriul ăsta care n-a vrut să dea „ce se cere” a fost Burebista.
Să vedeți ce iese din profesorii ăștia:
Un răspuns
Initial am citit Manele Internet. Si nu ar fi fost tare gresit. Trebuie apreciata ironia (mai mult sau mai putin) fina din numele „Ciao Darwin”