Mi-a rămas în minte imaginea unor case absolut hidoase când traversam un sat în drum spre Câmpulung. Cred că eram la aproximativ 10-15 kilometri de oraș.
Niște cuburi scuipate în curți.
Fiecare își făcuse casă după cum l-a tăiat capul. Nu l-a interesat ce e la stânga/dreapta lui. 1000 de case, 1000 de stiluri. Cele mai multe dintre ele fiind senzațional de urâte, colțuroase (parcă erau mini-blocuri comuniste), strident vopsite, împopoțonate până la refuz.
M-am gândit la ambiția unor părinți, ambiție lăudabilă, de a le lăsa copiilor o casă. Doar c-o fac și mobilează de parcă viața a înghețat în jurul preferințelor lor. Când apelezi la specialiști în construcții și design ai parte de o viziune, o idee care poate funcționa foarte bine și peste ani, peste care să se plieze mai multe gusturi. Asta ca să nu mai spun că un profesionist poate să-ți gândească locuința astfel încât să fie și funcțională, nu o pleașcă compartimentată haotic.
O să-mi spuneți că e scump să apelezi la specialiști. Are și urâțenia prețul ei.
Unii consideră că știu ei mai bine. Adevărul e că dacă ai habar de politică, fotbal, femei, băutură, mâncare, vaccinuri ș.a.m.d. sigur ai ceva noțiuni și de inginerie și design. Eventual amesteci într-o singură casă elemente pe care le-ai văzut la alții.
Și ăsta-i exteriorul.
La interior e jale.
Mai țineți minte mobila veche? Aia comunistă? Aia era ok pentru că avea personalitate (chiar dacă acea personalitate). Azi o locuință decorată cu elemente comunistoide/învechite poate arăta încă bine. Problema e că noul mod de a umple casele cu mobilă s-a apropiat senzațional de mult de imaginea camerelor de hotel în care s-a pus „mobilă de comandă”.
Știți piesele alea de mobilier cu nume de femei?
„Canapeaua Gabriela”. „Biblioteca Miruna”. „Comoda Cerasela”. „Dormeza Alexandrina”. Astea.
Astea sunt de cele mai multe ori niște porcării (mai ales din punct de vedere al materialelor folosite), niște chestii care-ți fac casa să arate ca-n revistele pe care le răsfoiesc oamenii care n-au pic de idee cine sunt și ce-și doresc. Sunt ăia care vor ceva „unic” și „personalizat”, dar vor să aibă în casă exact ce văd într-o pagină lucioasă de revistă.
Următoarele generații vor arunca cu drag și spor toate aceste bijuterii de design interior. Unii și-ar arunca și casele, dar acolo e mai greu (mai degrabă o regândești, îi mai spargi un perete).
Oricum, dacă te chinuie sufletul să-i lași copilului o astfel de moștenire nu-i face casa după plăcerile tale. Știm deja că pentru el ai gusturi proaste.
…
Dacă tot suntem la capitolul ăsta în care vorbim despre atenția la detalii voiam să vă spun că zilele trecute m-am uitat pe geamul apartamentului în care stau. Am stat așa și m-am uitat în zare.
Urât oraș. Nu mă mai satur să spun cât de urât poate să fie orașul ăsta. Hidos.
De la etajul 6 văd perfect cum fiecare a făcut ce a vrut. Fiecare și-a ridicat casă și bloc după cum l-a tăiat. Groaznic.
În altă zi, când mă uitam la știri, am remarcat într-un reportaj despre cu totul altceva cât de nefinisat e orașul (dar cred că-i bubă națională). Cât de crăpate și neuniforme sunt trotuarele, cum blocurile au crăpături, gardurile lipsesc din diverse locuri, iarba nu mai e unde era, bordurile sunt de n-jpe stiluri și înălțimi pe distanță de 100 de metri și multe alte exemple.
Cred că dacă luați la pas orice stradă din România o să vedeți că sunt multe lucruri care nu sunt cum trebuie. Unde trebuie. O lipsă totală de atenție la detalii. Și unde se mai încearcă o reparare iese, de cele mai multe ori, o spoială.
O să spuneți că exagerez, dar faceți exercițiul ăsta: priviți pe geam. Vedeți ceva frumos și unitar pe o arie de 5-600 de metri?
4 răspunsuri
Complet in asentiment! Fix cu aceeași ochi văd și eu România!
O fi instaurată, estetica urîtului🤔😷
Păi și ce caută mașina de spălat în fața ușii de la lift? E de la tine din bloc poza?
Pe niște străduțe din sectorul 3 sunt copacii pe mijlocul trotuarului acompaniați de un panou electric și inconjurați cu borduri ca să fie frumos te mai miră ceva?