Georgeisme
Numele meu este anxietate și am George Bonea.

București 2035 – Nicușor Dan. Bunul, răul și tăcutul

Mi se pare că-s dezlânat când mă apuc să scriu despre iubitul meu oraș, că mă pierd în idei care se înghesuie să iasă din minte și să se ordoneze pe aici. Vreau să zic și d-aia, și d-ailaltă… într-un final e o ciorbă. Așa c-o să încerc să dau o finalitate sentimentelor mele pentru București, concretizând ce știu, simt și cred despre oraș, împărțit pe niște capitole mai ușor de urmărit.

Simt că doar așa pot încheia o etapă a vieții mele (analiza cât de cât profundă) a orașului în care locuiesc.

De ce „2035”? 

Până atunci estimez eu că orașul ăsta n-o să fie bine (mai bine?) și cam până atunci îmi propun să nu mă mai aplec asupra lui cu atâta atenție. Acest „2035” nu ia în considerare vreo nasoală uriașă (război, cutremur) și nici vreo intervenție sanatistă europeană (precum „gata cu diesel-urile că pute până la Paris!”). Eu plec la drum cu ce s-a semănat și ce estimez că se poate culege. Dacă-s prea pesimist așa să ne ajute Dumnezeu.

Primul capitol mi se pare normal să fie despre Nicușor Dan și noțiunea de primar într-un oraș ca ăsta.

Îmi e milă de Nicușor. Și cu aceeași intensitate mă enervează profund. Emoțional îl consider responsabil pentru toate relele viitoare, și în mare parte doar pentru că-i un comunicator atât de slab. 

De ce nu vorbește bine/destul?

Chiar mă străduiesc să înțeleg. Încerc să-i interpretez cât mai bine toate ieșirile și nu ajung la un numitor comun. Îl cred că are intenții bune (de asta nu m-am lecuit), dar îmi lasă impresia că tace arogant pentru că el iubește orașul ăsta mai deștept și mai bine ca toți. Un fel de „n-are rost să vă spun prea multe că oricum n-o să înțelegeți și deja mi-ați stricat jucăria prea mult”

Fie, nu-i democrație d-aia, participativă până la absurd unde alesul se consultă pe orice, dar pedeapsa asta de oraș are atâtea bube încât să nu le explici în fiecare zi pare sinucidere electorală. Plus că masele nu se documentează susținut, așa că un primar care să le mai spună oamenilor chestii e chiar util. Și când spun „chestii” nu mă refer la „hai să mă mai laud cu X”, ci „bă, uite ce trebuie să înțelegeți dacă vreți aer curat și oraș civilizat”. Pe oameni trebuie să-i înveți să trăiască-n oraș. Din păcate cei mai mulți bucureșteni sunt… o zic eu? O ziceți voi? O știm cu toții? Aia e, ce a adus Ceaușescu, ce a adus valul „șanselor”. Despre ce vorbim, în copilăria mea în Sectorul 5 se creșteau găini pe balcon…

Mă uit la bula de votanți Nicușor Dan.

Bula mea. Oamenii sunt mega-șucăriți! Au îndurat atâtea cu ceilalți primari, dar acum le pică în cap lipsa apei calde (asta e cea mai mare durere). De unde se trage această dezamăgire?

Vă invit să facem un pas în spate, în timpul campaniei electorale. Din umila-mi memorie știu că Nicușor n-a promis niciodată c-o să fie bine. Ba chiar a lăsat impresia că înainte să fie bine trebuie să fie controale, analize, verificări, schimbări de mecanisme și abia apoi niște muncă care să ducă, cândva, spre bine. Dar n-a zis c-o să fie bine cu gura lui (dacă mă înșel vă rog să mă ajutați cu link-uri). Și dacă a zis c-o să fie bine cred că l-a luat valul entuziasmului.

Eu știu că oamenii din campanie au promis. De la USR+ și PNL. Și că, de fapt, majoritatea promisiunilor au fost niște meme-uri/glumițe. Precum „să vezi că-l alegem pe Nicușor și de a doua zi avem apă caldă”. Dar, repet, Nicușor n-a zis asta, ci staff-ul lui incapabil și caterincos, pontoșii lumii. Din ce aud în târg acum, ăia din spatele tastaturii i-au cam dat faiăr lui Nicușor cu glumele lor reușite. Greșesc?

Bula a râs când apa rece a lui Firea era încălzită de glume, dar acum nu mai pare amuzată de faptul că țevăraia din București e neschimbată de la Vlad Țepeș și Nicușor și-a asumat s-o facă pe barba și mandatul lui. 

Bine, bine, dar de ce nu spune?”, mi-a zis un supărat pe Nicușor când am argumentat cele de mai sus. „De ce nu spune că în campanie nu l-a ajutat echipa cu promisiuni corecte?” Mi se pare stupid că trebuie să argumentez asta (pentru că eu cred că toții oamenii ar trebui să înțeleagă acest aspect), dar ca un om cu o minimă experiență politică trebuie să vă spun (dacă aveți încredere în judecata mea) că mecanismul din spatele unei campanii electorale este un adevărat tsunami. Să stai în contact cu tot ce fac oamenii din jurul tău, mai ales cohorta de lingăi care supralivrează mult și prost, e aproape imposibil dacă nu ai o personalitate care denotă un viitor dictator. Pur și simplu se întâmplă chestii în numele tău și tu trebuie să te adaptezi la bune și rele deja făcute. Ce te aștepți? Să iasă candidatul ( și independent) și să spună „alo, partidu X? Vezi că nu-mi faci campanie bine”. Poate s-au discutat în privat, s-au certat, dar sunt atâția deștepți în marketing-ul politic încât n-ai putea face o campanie la iaurt 3+1 cu cei mai mulți dintre ei. Dar din gură știu vrăjeala.

Și aici vine personalitatea lui Nicușor. Care e… cum e. Precum numele. Că nu-i „Nicu”. „Niculae”. „Nik”. „Nicozaur”. E Nicușor. Unele-s scrise-n nume. 

Personal sunt convins că știe chestii. Și când spun „chestii” mă refer că știe mai mult urbanism decât toți ceilalți primari generali pe care orașul ăsta a avut ghinion să-i aibă ca grăjdari. Sunt ferm convins că a citit și citește constant despre urbanism și cum să nu mori sufocat în propriul oraș. Poate vede și documentare bune. Ar putea să le recomande plebei, să mai facă o sugestie de carte, să vadă țăranul ce-i șofranul. Poate mă înșel, dar el chiar pare că se documentează despre ce înseamnă un oraș. Lucru pe care doar la Bolojan l-am mai văzut (Boc se încadrează din punct de vedere al culturii urbanistice? Să zică clujenii). 

Eu am crezut că Nicușor o să fie un fel de Enrique Peñalosa, omul care a schimbat radical orașul Bogotá(București de Columbia). Problema este că motivul pentru care au mers lucrurile mai bine în Columbia (pe lângă multe altele) e că înainte de Peñalosa a fost Antanas Mockus. Și Mockus a fost un „om politic” care le-a arătat fundul oamenilor când a avut parte de nesimțire. La propriu. Mockus, matematician și filozof, n-avea chef de lugu-lugu romanticos cu electoratul așa că metodele lui au fost simple, clare, directe, comice (umorul a fost un element important în mandatul lui). Și nu vă imaginați cine știe ce, Columbia din anii ’90 nu era fabulos de diferită de România ’90. Bogoteanul de rând nu era mai răsărit în comparație cu bucureșteanul de atunci. Dar Mockus avea harneală, era franc fără să fie populist. L-a ajutat și filozofeala sinceră și simplă. Ce m-a fascinat pe mine la el (și aici e posibil să fie de fapt diferența româno-columbiană) e că Mockus lovea cu vorbe în toată lumea, nu îmbrățișa gratuit săracii și needucații pentru voturi, iertând mitocănia unei singure tabere. 

Cum văd eu un Mockus românesc? Un primar care iese public și spune „șoferii care merg cu viteză prin oraș sunt niște porci”. Fără menajamente. „Arunci gunoaie pe stradă? Ești o vacă și nu ai ce să cauți în București”. Asta trebuie să fie pe afișul de campanie. „Claxonezi la semafor? O ai mică.” Da, știu, urât, „George, nu se faceeeee așaaaa!”, dar… aia e, mă-nțelegi?

Revenind la Nicușor, el fiind mai cumințel avea nevoie de un Mockus înainte (îl poate avea și după, dar slabe șanse). Altfel, Nicușor e totuși bărbatul pe care George Simion l-a luat de gât și l-a plimbat prin Parlament, ca mai apoi să-l bârfească jurnaliștilor de parcă Nicușor ar avea un fel mai… „special”. Acel „special”.

Mai sunt destule de spus, dar pentru asta am și alte capitole.

Cert e că nu există om pe lumea asta care să rezolve ceva notabil în orașul ăsta într-un singur mandat. Negoiță de la Sector 3 abia poate schimba bordurile de două ori într-un mandat și pista de alergare instalată în parcul IOR acum trei luni e deja belită (belit, belită – adj. (Pop) Jupuit; fig. Jigărit, prăpădit). 

Ce să-i ceri lui Nicușor într-un mandat? 

Să-ți dea apă caldă? Să-ți dea trafic civilizat? Să-ți dea trotuare decente? Să-ți dea aer curat? Să-ți dea parcuri? Blocuri cu cap? Pe scheletul lăsat de făcătorii de festivaluri, pasaje și parcări smulse din trotuare? Cu mâna asta de lucru? Unde trăiești? 

Nicușor, ar putea dacă ar putea, să-ți spună cel mult (și des) „bă, ești parte din problemă și nu pot să-ți fac eu viața mai bună bătând din palme”. Dar n-o să fie Mockus că-i prea orgolios și civilizat. Și n-are timp și susținere să fie Peñalosa. Așa că Nicușor o să rămână doar dezamăgirea bulei nerăbdătoare (și care nu-i așa cum cred că simțea el), „știam noi”-ul taberei opuse și motivul pentru care următoarele alegeri locale sunt sigur halite de cei care vor promite d-astea palpabile, mai un mititel, mai un ajutor, mai un festival, o beculeț, ceva să placă la toată lumea. Că și hipsterii anti-PSD nu și-au mai ascultat preferații moca la concerte de când le-a plecat subiectul de înjurături de la Primărie. Dar se întoarce iar Duamna și o să fim fericiți c-o să-i umplem frigiderul pe ritmurile preferate.

Cu toate păcatele lui tot cred că putea să facă un oraș bun din București. În 10-15 ani. Dar greu să construiești ceva înconjurat de… Ilfov?

P.S. – am înțeles din ce am mai citit/auzit că Nicușor a dat gherle cu unele proiecte, ori că are răutăți gratuite cu unii și alții. Nu contest. Sper că n-am lăsat impresia că-i vreun geniu neînțeles. Cu toate astea mă păstrez sceptic vizavi de ce a putut/n-a putut în anumite spețe pentru că mafia (imobiliară, gen) e cruntă-n București și nu știu câte poate face el. Nici dacă-și arată fundul. Oricum, la următoarele alegeri nu cred că face nimic. Cine să-l susțină?

8 răspunsuri

  1. Am doi colegi noi, unul care minte că face, că drege, e prieten cu toți, dar defapt fură tot ce poate de la birou și nu face nimic și încă unul care face, dar le mai comite, le mai repară, și nu vorbește cu nimeni niciodată.

    Unele proiecte necesită mulți bani și mult timp.

    O misiune NASA cu picior de om pe Marte ar dura în jur de 12-14 ani, în condițiile în care toate merg bine. Dar niciun politician din SUA nu mai vrea să dea bani la NASA în mandatul lui de 4 ani, ca să culeagă roadele ăla din mandatul viitor. E un bug din politică arhicunoscut și încă nu s-a găsit o soluție la această problemă.

  2. O laie.
    Inainte de Nicusor aveam si caldura, si apa calda in fiecare iarna,
    si eu si toti cunoscutii mei din zone diferite ale Bucurestiului.
    Fix cand a venit Nicusor asta, a aflat si sistemul de termoficare ca este imbatranit 🙂 tot si deodata, in toata Capitala :))

    Sigur, lipsa confortului termic nu e un
    motiv sa iti diminueze iubirea pt Cretzul providential, poti crede in continuare ca face treaba buna dar o tine la secret sau ca este destinata abia cetateanului anilor 2090. Sau ii poti gasi alte scuze.

    Nu zic ca e rau intentionat. E doar pampalau si impotent ca primar.
    Daca iti tine de cald ca nu se mai fac concerte pe bani publici, foarte bine. Mie nu. As vota-o pe Firea cu doua maini dupa iernile astea!

    1. Nu știam că sunt postaci PSD și p-aici. Cum plm să fi avut apă caldă înainte de Nicușor Dan?

      Iar apelativele de denigrare („Cretzul”) nu fac decât să-ți scadă din puterea cuvintelor.

      Pumnii tei minte nu are.

      1. N-aș spune neapărat că e postac PSD. Uneori uităm repede câtă apă caldă n-aveam înainte de Nicușor. Că n-aveam nici atunci că erau pierderi pe rețea.

  3. 😀 daca va ajuta sa credeti ca oricine are alta parere decat voi sufera de amnezie recenta sau de moralitate incerta si e platit de “ailalti” , keep up the good work, bateti-va pe umar in continuare. Confirmation bias cat cuprinde: daca luati semantica la chinuit ea marturiseste tot ce va doriti, pana la urma 😀: partide, sume, orice vreti.

    Ca doar se stie ca nu mai exista pe lume oameni de buna credinta care sa aiba si ei pareri care se mai intampla sa difere de ale voastre. Nu, ei au disparut si au fost inlocuiti cu oameni platiti de partide politice.

    Eu unul pot intelege ca la voi in zona o fi fost frig si inainte, doar ca la mine si la cunoscutii mei nu era frig in casa si aveam
    si apa calda.

    (Daca va contribui material si duamna Firea la comentariul asta, sa amortizez si eu din cele 2 calorifere electrice pe care le-am cumparat de cand a venit Nicusor Dan cu frigu-n case la uameni, transmiteti-i la duamna ca o voi vota cu 3 maini!! Duamna Firea, stiu ca cititi aici in fiecare zi, va pup, imbratisez si pun o lumanare la Catedrala! 🙂

    Nu mai fiti conspiranoici 🙂

    1. Din ce mi-am întrebat părinții, care încă locuiesc acolo, nu se simte cine știe ce. Dar am să fiu atent. Tu? Ai remarcat ceva anume?

Dă-i un răspuns lui Proka Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.