Georgeisme
Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Bărbați ai neamului, știți pentru ce femei muriți pe front?

Acum ceva timp circula pe Facebook o memă cu Bărbați în 1900 vs Bărbați în 2021. Cei din vechime erau îmbrăcați elegant, costum, monoclu și beau bere într-o berărie frumoasă. Ăștia de acum au blugi mulați, pensați și beau chestii colorate (eventual bere cu arome). Morala glumiței, postată preponderent de femei, era că „uite ce s-a ales de bărbații de azi”.

Reamintesc doamnelor care s-au hlizit la comparația descrisă mai sus că la 1900 majoritatea bărbaților din România erau țărani, analfabeți, alcoolici (nu s-au schimbat multe în registrul ăsta). Să nu mai spun că și ăia la costum, dar și ăia la izmene, își băteau jumătățile. Dădeau creștinește, dar dădeau. Și când domnii erau domni la cârciumă femeile erau la râu, la cratiță, la fundul mai multor plozi.

Nu știu câți pensați din 2021 și-ar mai alerga femeia prin curte cu parul.

Dar să ajungem la subiectul de azi.

O clinică din București a postat pe Facebook niște poze cu buze masculine umflate cu acid hialuronic. Aia e, modă. Cu ce e asta mai anormal comparativ cu buzele guvidiene ale doamnelor? Standardele de frumusețe afectează și bărbații, nu doar femeile.

Mi-au atras atenția câteva comentarii la postarea clinicii. Mai multe doamne s-au declarat dezamăgite de noul trend masculin, temătoare că Armata Română e compromisă de pigulirea masculină.

Într-o lume care taxează așa mult stereotipizarea femeilor („la cratiță”) se discută prea puțin, spre deloc, de faptul că bărbații încă sunt văzuți „pe front”. Adică nu ești bărbat dacă nu ești dispus oricând/oricum să pui mâna pe pușcă și să mori pentru țară și popor.

Dar hai să vedem ce femei solicită să fie salvate în caz de răzbel:

Conform Facebook, Patrianca e mamă. De fetițe. Și probabil că le învață și pe ele că un bărbat adevărat trăiește pentru sacrificiul războiului.

Oricum, fiți fericiți bărbați ai patriei. Dacă voi sunteți pe front, Patrianca o să vă aștepte sprijinită pe capota mașinii. Putea să țeasă o pânză ca Penelopa, dar să nu-i punem în cârcă mai mult decât poate duce.

Când dai citate din Cheloo mă aștept să cunoști faptul că angajatul lui Dan Voiculescu are jumătate din repertoriu despre cum femeia trebuie bătută doar pentru că există și e un provocator sac de box.

De pe Facebook-ul Mădălinei nu aflăm nimic. Poza ei e cu părul (probabil punctul ei forte) și are multe mesaje motivaționale. Cum să nu te lupți pentru așa ceva?

Rallu Biia e sigură că femeile vor lupta. Ceea ce e ok pentru că e și asta o formă de emancipare, nu?

De asemenea, ea apare în poză cu un partener (de arme). Ar putea face o activitate de cuplu din a pleca amândoi pe front. Rallu Biia ar putea ajuta enorm pe front: cu sprâncenele ei naturale am putea speria inamicii.

Cel mai surprinzător lucru rămâne faptul că multe femei știu că vine războiul. Probabil își dau seama de asta după numărul mic de oferte la H&M (haha, stereotipuri!). Totuși, după Cheloo a venit rândul unei alte mențiuni cu greutate: Dana Budeanu.

Domnișoara Feraru e atât de sigură pe feminitatea ei că și-a bărbierit sprâncenele ca să-și deseneze unele noi cu pixul. Un alt exemplar pentru care să mori pe front.

Într-o lume în care „ăștia mai sunt bărbați” nu putem să ne întrebăm dacă „astea mai sunt femei”:

Vă puteți delecta și voi cu restul de comentarii de la postare și puteți să-mi spuneți, sincer, pentru care dintre rănitele în frontul național ați vrea să muriți cu arma-n mână. Pentru că dacă astea sunt femeile pe care noi „bărbații” trebuie să le protejăm… mai bine ne radem sprâncenele. Doamnelor, știți vreun loc?

7 răspunsuri

  1. Procesul spre civilizație poate avea și efecte neașteptate, nu?
    Ca să mă fac înțeles, dacă este la modă să fii curat, îngrijit, fără păr în zone, coafat etc. Îi normal ca să fie și exemple spre extreme cu mentalitatea *the more the better*.

  2. Personal nu inteleg de ce se crizeaza lumea ca barbatii se penseaza, se epileaza isi arata gleznele. Unor persoane le sta bine retusate (atat femei cat si barbati)altora nu. Cred ca loc sub soare pentru toti. Nu iti place ceva inseamna ca nu esti tu publicul tinta si trebuie sa treci mai departe.

  3. Vai, doamne, societatea asta nenorocită nu ne permite băieților să purtăm colanți și să ne botoxăm. Cât de nedrept 😂 Ce e așa de greșit în faptul că fetelor le plac băieții masculini și duri iar nouă fetele feminine și dulci? Zău că nu te înțeleg, George. Cât despre comentariile fetelor, bravo lor. Pe mine m-au amuzat.

  4. Astea sa zica mersi ca suntem in perioada de pace. Se romanticizeaza mult ideea de razboi si eroismul asta pe steroizi. Razboiul inseamna durere pentru ambele parti. Domnii aia la costum nu sunt decat: pe afara e vopsit gardul, inauntru leopardul. Si daca prindeau zilele alea lucrau ele in fabrici de razboi si ai lor pe front. Eventual cu vreo 4 copii acasa si cu alte greutati. Patriciana daca doamne fereste ar ramane fara barbat din cauza razboiului oare va elogia asta in fata fetelor ei ? Sau cele mici mai degraba ar resimti furie si ura?
    Si-a bagat un barbat ceva in buze ? Treaba lui, nu sunt nici buzele doamnelor si cel mai important nici pe banii lor.

  5. Cu tot respectul, cu ce sunteti dvs mai in masura sa comentati despre subiect, atata timp cat atacati la randul dvs tot aspectele fizice ale oamenilor? Cu ce sunteti diferit fata de ele? Sunteti la fel de superficial si de rautacios.

Dă-i un răspuns lui Adelina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.