Am să plec din România din cauza Lidiei Buble

Simt că trebuie să spun de pe acum faptul că textul de mai jos e un pamflet și trebuie tratat ca atare. Asta pentru că am înțeles că fraza asta te exonerează de un posibil proces. Și mie-mi plac procesele și procesomanii precum piesele Lidiei Buble.

Conform unui studiu recent, anul 2022 va elibera țara de vreo 730.000 de români. Cică mulți sunt deja cu bagajul făcut, doar așteaptă să li se așeze pasiențele și apoi s-o întindă. Anul 2023 o să însemne alte plecări și la următoarele alegeri vor mai rămâne pe meleaguri doar trei categorii de oameni: ăia care nu pot pleca, ăia care nu vor pentru că-i de ciupit și ăia care nu vor pentru că-i de salvat.

Știu că e la îndemână să spui că pleci din țară din cauza politicienilor, să arunci mâța-n curtea doamnei Șoșoacă, la Cîțu, pe la PSD, pe la Cotroceni. Ori că-ți faci bagajele din cauza „instabilității economice”, dar eu simt nevoia de ceva mai palpabil. Așa că m-am hotărât să plec din România din cauza Lidiei Buble. Aproape că simt că ea m-a împins peste graniță. Ea mi-a umplut paharul precum ruda aia la o petrecere care nu înțelege că nu mai vrei să bei și-ți tot toarnă în pahar și trage de tine să bei, să vadă el că „te simți bine”.

Eu sunt din ăia care cred că o bătaie de aripi în Japonia poate produce o furtună în America.

O flegmă pe trotuar în Zimnicea strică ceva și-n Satu Mare. O șpârlă făcută-n Constanța destabilizează ceva și-n Timișoara.

Așa că sunt îndreptățit să plec din România din cauza bătăii din aripi făcute de Lidia Buble în ziua când s-a hotărât să se urce beată la volan și să dea mită polițiștilor care au prins-o. Simt că pe undeva Lidia Buble a contribuit, în marele mecanism al vieții în România, la tot răul care se întâmplă. Și care o să se întâmple. E și ea o rotiță într-un mare mecanism ruginit. N-o să spun că ea e cel mai mare rău, dar… a bătut din aripi.

Undeva în lumea asta mare și plată, unde energii și chakre se întrepătrund, deochiații sunt salvați de moaște, cred că bubleismul unora contribuie la orice. E rezultatul unui bubleism faptul că doi șoferi de TIR, tată și fiu, coalizează pentru omorârea unui alt participant la trafic, prin strivirea între două mașini de mare tonaj. Cred că bubleismul pune polițiști grași în Loganuri, pe urmele unor hoți care trag de fiare-n pușcărie și conduc mașini de sute de cai putere.

Bubleismul e, pentru mine, responsabil pentru faptul că oamenii înjură polițiștii ascunși în boscheți cu radarul, neînțelegând ridicolul la care sunt unii împinși pentru a diminua numărul de cadavre pe șosele. Bubleismul e responsabil pentru că se cer autostrăzi de la polițiști și sunt trimiși să aresteze politicieni, nu să oprească amărășteni care merg cu 120 prin sate.

Bubleismul e clar de vină pentru numărul uriaș de copiii „crescuți” cu apă, paie și bătaie. Nu mai vorbesc de cei abandonați, traficați, exploatați, ori eliberați disfuncționali – la 18 ani – într-o lume disfuncțională dar pretențioasă. Bubleism e și atunci când victima e vinovată, abuzatorul e bazat și nu poți spune adevărul că nu-i nimeni să-l percuteze.

Bubleismul e de vină și pentru faptul că din penitenciare se iese mai „școlit”, aruncat în aceeași lume care te-a frustrat îndeajuns de mult încât s-o comiți, lume care trăiește cu impresia că bătaia purifică, pedeapsa capitală educă și care trage linia toleranței fix după propriile vârfuri ale picioarelor.

Nici nu mai spun că bubleismul e responsabil pentru clasa politică, alianțele inimaginabile, golani politici școliți să-i ia de gât pe tocilari și să-i ridiculizeze în fața camerelor și a alegătorilor, istericale conspiraționiște și impresia implicării active prin vot și meme-uri.

Bubleismul e de vină pentru orice spoială de moment care ne apropie de inevitabilul colaps și retuș masiv, sacrificiu real.

Bubleism e și când presa și divertismentul prezintă nimic fardat, nimic festiv, nimic nimic, doar să nu fie nimeni și nimic de contestat. Când o să fie nevoie de presiune civică se va inventa un #. Până atunci furnicuțele media își vor face treaba cu drag și spor în interiorul birourilor și se vor văita la exterior că „ceva nu merge” și „de ce nu merge?”, incapabile să-și dea seama că-s parte din problemă.

De atâta bubleism îmi e și frică să mă gândesc la viitor. Mai ales când Buble are atâția fani, mulți minori. N-are ce să iasă bun din atâta bătut din aripi.

Lista poate continua cât e lumea de largă, dar eu mă opresc aici că am două mâini și un troler, mulțumind Lidiei Buble pentru șutul în fund și pasul înainte. Ea și faptul că s-a urcat la volan băută/a dat mită/a scăpat de acuzații mă inspiră să-mi fac bagajul. Aștept să facă și o piesă despre asta.

Lidia Buble, îți mulțumesc. Mi-ai schimbat viața. Fără declicul tău cine știe ce le ofeream copiilor.

Din nou, acest text este un pamflet și trebuie tratat.

P.S. – paharul vostru de cine a fost umplut?