La cei 89 de ani ai săi, Alexandru Vișinescu așteaptă sentința. Sunt șanse mari să primească 25 de ani de închisoare și să-i fie retrase toate drepturile militare (pensie de 3.200 de lei!). Dacă spun că toate astea-s degeaba o să-mi spui „cum George, omul a condus o închisoare comunistă în care au murit mii de oameni, unii chiar de mâna lui!”. Bine, corect, dar are 89 de ani! E ca și cum l-ai condamna acum pe Iliescu pentru crimele Mineriadei. Speranța de viață-n România este de 74 de ani. După vârsta asta nu mai am pretenția ca vreo sentință să însemne ceva.
Alde Vișinescu și alți criminali ai perioadei comuniste mai vor să trăiască acum doar pentru că n-au altceva mai bun de făcut. Și eventual vor să moară și cu memoria nepătată, poate chiar renume. Că doar au fost în poziții de conducere și vor să se ducă în mormânt cu blazon. Să-l bagi în închisoare pe Vișinescu nu rezolvi nimic. Ăsta-i om de studiat, de scris cărți despre el și tratate de medicină despre „cum poți spăla un om pe creier și cum să-l transformi într-o brută fără discernământ”. Asta trebuie făcut cu toți criminalii. Păcat că l-au spânzurat pe Saddam, că l-au împușcat pe Ceaușescu, ori că Hitler a ales să se omoare. Dacă-i aveam în viață sigur aveam progrese în știință și poate omenirea afla de ce oameni să se ferească în viitor. D-aia Brevnik „valorează” mai mult condamnat decât pus pe scaunul electric. Pentru crimele comise moartea lor nu înseamnă nimic. Oricum vorbim de oameni morți moral.
Lui Vișinescu n-avem ce să-i mai facem. Mă uit la reporterițele care-l asaltează cu întrebări jenante: „Aveți regrete? Vă pare rău?” și se miră toți ca proștii când moșul spune „Nu!”. Ce te aștepți să spună? Are 89 de ani! Zeci de ani în care a trăit convins că face bine tot ce i se cere! La 89 de ani nu mai schimbi nimic din firea omului. Poate doar să-l convingi că manelele sunt mișto, dar vis-a-vis de crimele comise o să moară crezând că și-a respectat sarcina de serviciu. Și asta-i corect dacă ne raportăm la anii în care a trăit.
Vrem răzbunare și condamnări? Hai să-i blamăm pe ăia ce au permis ca 25 de ani Vișinescu să beneficieze de o pensie uriașă și liniște. Hai să-i căutăm pe cei ce țin în brațe criminalii perioadei comuniste. Sunt tineri și ar pierde mai mult decât Vișinescu dacă ar petrece și doi ani la răcoare.
Să nu ne rezumăm la Vișinescu pentru că el e vârful copacului. Rădăcina e mai importantă și pare că și de data asta ne place să ne pierdem printre crăci.
Sursă foto: gândul.info
Un răspuns
Mă cacă râsul. Pe principiul: Justiţia îşi face treaba, hai să pierdem 2-3 ani, să ne facem că acuzăm sau nu pe cineva care oricum moare în câteva luni.