Recent îmi pierdeam timpul pe niște site-uri unde se pot personaliza obiecte. Mi-am dat seama că am scos maimuța hominidă din peșteră, dar n-am scos peștera din ceea ce numim acum homo sapiens. În continuare vrem să însemnăm totul.
Dacă nu ne dă voie societatea, și ale ei reguli nasoale de conduită, să urinăm pe tot ce considerăm că ne aparține am găsit o altă metodă: ne gravăm numele sau chipul. Oriunde, oricum. Scrie „George Bonea” pe bucata asta de cărămidă? E a mea! Scrie „Grigore” pe oaie? E a lui Grigore. Are Dan plăcuță de înmatriculare cu „DAN” la trancarici? Înseamnă că e coșciugul de tablă al lui Dan.
Dacă intrați pe anumite site-uri de chestii personalizate o să vă izbească „meniul” vast de rahaturi pe care vă puteți pune mecla și numele. La prima vedere am zis „ce tâmpiți sunt ăștia de la firma X”, dar apoi mi-am dat seama că există o clientelă. Dacă există cerere…
Adică, serios!, undeva în Ploiești, mi-a zis mie o vrăbiuță, există o domnișoară care și-a tapetat un perete cu selfie-urile ei de pe Instagram.
Revenind la rahaturi personalizate, m-am gândit la trei astfel de obiecte care-mi stârnesc atât sila, cât și mila.
-
Șervețele personalizate
Am găsit pe un site această bombă creativă. Să-ți pui fățăul pe șervețele. Ai nuntă? Păi nu mai bine faci șervețele pe care să imprimi o fotografie frumoasă cu viitoarea soție? Să se șteargă invitatul la gură, după sarmalele alea acre și peștele ăla fad, cu fețele voastre.
Îți curge maioneză pe tricou? Dă cu ginerică.
S-a pătat nașa pe rochie? Unde-i fața miresei să frecăm cu ea până iese pata.
-
Perne personalizate
Mult timp s-a interpretat ca fiind un gest romantic: să pui fața persoanei iubite pe pernă. Un chip frumos și luminos pe o pernă pătrată, eventual aia cu margine dantelată pe care o ai mereu așezată simetric la mijlocul patului.
Cu toate astea, e scârbos să dormi cu fața pe o poză deformată de căpățâna ta. „Nu, că eu dorm cu ea în brațe”. Sexy, n-am ce spune. Ce, nu puteau să-i pună fața pe un dildo ca să merite?
-
Husa telefonului
Am văzut un nou nivel de autosuficiență: să-ți pui fața pe husa telefonului. Eventual ai o poză cu tine și pe ecran. Așa că din orice unghi te-ai uita la organul tău de comunicare te vezi în toată splendoarea, așa cum te-a zămislit Photoshop-ul și filtrul ăla bun care-ți scoate în evidență singura ta calitate fizică.
Știți ce mă deranjează la ăștia cu fețele pe huse? Că dacă le cade telefonul pe jos vor spune repede „pfff, s-a spart husa”, nu „uite fată, m-am spart! Sunt praf!”.
