Influență: 146 de km pe bicicletă și două beri după.
…
Cum a fost? O s-o spun pe lung:
– km 0 – Predeal. Entuziasm. Hai că pot. Până acum cel mai lung drum cu bicicleta a fost de maxim 60 de km, într-o singură zi.
– km 1 – SMS bun.
– km 10 – trec în viteză pe lângă mașinile ce stau la coadă în stațiuni. Simt o oarecare satisfacție. E o chestie Man vs. Machine. Și Machine vs. Pietoni ce trec aiurea prin Bușteni.
– km 20 – curbe, 35-40 la oră. Tânjesc după o cursieră, dar sunt mândru de bijuteria mea luată la ofertă.
– km 35 – se termină mare parte din coborâre. Urmează un drum lung, drept, plictisitor.
– km 37 – o familie de țigani vinde pepeni pe marginea șoselei. Opresc, cumpăr „cel mai mic” (5 kg) și îl savurez împreună cu ei, la umbra magherniței confecționate de ei. Sunt fericiți că-mi place pepenele și eu sunt fericit că-i pepene. SMS bun.
– km 40 – sunt pe val. Am energie, sunt hidratat. Picioarele robotesc, gândesc glume.
– km 50 – mai e ceva până la Ploiești, dar acolo mă așteaptă o pauză ceva mai lungă.
– km 60 – pe câmp sunt zeci de berze. Mă opresc, încerc să le pozez dar se sperie și zboară. Dar eu le-am văzut. Și eu mă cred.
– km 61 – SMS bun.
– km 85 – intru pe centura Ploieștiului. Pare mai lungă decât tot drumul făcut. Urc două poduri și încep să resimt oboseala. Soarele mă bate-n cap.
– km 90 – mă opresc, mă întind pe o bancă și privesc grupuri pe cursiere ce zboară. Stau 20 minute să-mi trag sufletul și contemplu. SMS bun. Vreau să beau o bere în oraș imediat ce ajung. Rezerv o masă.
– km 95 – mă rup. Simt că-mi ard picioarele, parcă se rup mușchii, mă dor umerii, spatele, degetele.
– km 110 – pielea mă arde. Am uitat crema de soare și încep să cred că voi ajunge carbonizat acasă. Încep să intru din butic în butic dar nicăieri cremă.
– km 117 – cârcel. Urlu de durere și-s singur în dreptul unui câmp. Apoi râd, dar e râsul ăla de om nebun de oboseală.
– km 120 – „De ce dracu am vrut să fac asta?!”
– km 124 – găsesc cremă. Pentru copii. Doar pentru copii. 50 protecție. O întind cu nesaț pe mine. Sunt alb tot. Am dat și pe haine. Pielea e deja arsă și mă ustură, dar poate poate…
– km 127 – îmi e foame. Groaznic.
– km 129 – apar două poduri la Otopeni. Le evit cu măiestrie și nu-mi mai simt picioarele. Aș putea bate un cui în ele și n-aș avea nici măcar o reacție.
– km 136 – Ikea. Ikea e Dumnezeu. Mâncare. Parchez. Devorez. Las o prăjitură pe masă. Îmi e ciudă dacă n-o mănâncă nimeni, în ciuda faptului că am lăsat un mesaj lângî: „neatinsă. Poftă bună!”. SMS rău. Copiii de acum o lună cerșesc iar în parcare. De la aceeași casă de copii. Vând cărți despre Ronald Reagan pentru „cât vreți să dați”. Îmi păstrez părerea despre adopție în ciuda unei discuții de acum o lună. Cred că-i bine să adopți, indiferent de vârsta copilului. SMS rău.
– km 138 – nu mai vreau bere în oraș. Contrar reclamelor TV, pot să beau o bere și acasă.
– km 140 – pedalez robotic. Am uitat de durere. E acolo, dar n-o mai percep cu atâta intensitate. Merg prost și încurc traficul. Enervez un cocalar și-mi pare rău. Na, am zis-o și p-asta.
– km 146 – două beri și textul ăsta ce nu exprimă absolut nimic. Nema SMS.