Zilele trecute m-a pălit o întrebare la care încă n-am găsit un răspuns: dacă providența îi pedepsește pe oamenii răi (conform multiplelor mituri spirituale), cum se raportează Dumnezeu la cei fără discernământ?
O să mă raportez doar la dumnezeul ortodox pentru că-mi este mai accesibil prin natura educației și a contextului național. Nu știu prea multe despre Allah că nu mi-a bătut muftiul la ușă să-mi sfințească pereții, nu mi-a predat vreun rabin la școală și la TV nu văd politicieni pupând mâna vreunui călugăr budist.
Acestea fiind zise, mi s-a tot zis că-n ortodoxism ai parte de liber arbitru (eu numesc asta șantaj spiritual, dar lăsăm asta pentru altă discuție). Poți să alegi dacă să ai sau nu o conduită bună cu semenii tăi și Dumnezeu îți dă după merit.
Dar dacă n-ai discernământ? Dacă ești nebun și faci rău? Dacă Dumnezeu te-a făcut greșit din start (ceea ce spune ceva despre calitatea lucrării divine) și-ți lipsesc niște cele trebuincioase din creier? Dacă „i-a luat Dumnezeu mințile”?
Practic nu ai discernământ să beneficiezi de acel liber arbitru.
Ce se întâmplă în astfel de cazuri cu pedeapsa Divină? Ce ți se impută la Judecata de Apoi?
Dacă providența-i aspră cu propria greșeală nu e o nedreptate?
Mulțumesc pentru lămurire.
4 răspunsuri
Cine a zis oamenii au liber arbitru ?
Noi „procesam” si decidem pe baza a ceea ce stim, asta ne da impresia ca avem liber arbitru. Un calculator face exact asta. S-a dovedit ca deciziile pe care le luăm apar in creier înainte sa le „gândim” noi. Te gandesti la ceva nu ca vrei tu, ci ca asa crede creierul tau ca ar trebui sa actioneze pe baza a ce stie.
Banuiesc ca intrebarea principala din articol este: cum se raportează Dumnezeu la cei fără discernământ? Restul intrebarilor dinspre final previn raspunsurile usoare dupa parerea mea. Dumnezeu fiind unul bun dar si sursa moralitatii nu se vede obligat de vreun cod moral sau legislativ sa condamne sau sa pedepseasca asemeni unei instante care trebuie sa aplice legea. Cred ca nu va fi nedrept cu cei care sunt capabili sa aiba discernamant si nu vor fi trasi la raspundere in acelasi mod cu ceilalti. Judecata nu este scopul final al existentei. Cred ca o analiza complexa a fiecarui caz in parte este accesibila unui Dumnezeu omniscient. As vrea sa aflu daca consideri ca exista o incompatibilitate intre existenta unui Dumnezeu bun si drept si existenta suferintei si a raului.
Comentariul asta l-ai gândit tu?
Da, insa nu inteleg sensul întrebării. Sunt subiecte generale dezbatute de filosofi si teologi. Ai vreun raspuns sau intrebare cu privire la ideile de mai sus?