Asociația Berarii României s-a pus pe salvat berea. Și nu de la gura vreunui hapsân/bețiv notoriu, așa cum vedem pe la toate colțurile de bloc, ci tocmai de Guvern. Guvern nenorocit care nu vrea să coboare acciza la nivelul minim european. Și așa s-au adunat peste 27.000 de semnături online ca românul să bea mai ieftin și eventual mai mult.
Aș spune că personal mă doare-n halbă de prețul berii, mai ales în situația în care alcoolul îmi e cunoscut doar la petreceri, ori în alte situații când nu plătesc eu.
Că așa sunt, dacă-mi fac un rău măcar să nu fie pe banii mei. Ocazional mă răsfăț cu o bere, dar ca să îmi permit sticla aia de 0,33 la 20-30 de lei nu beau „una mică” în fiecare zi pentru că îmi e sete.
Nu vreau să par un hater și să iau „pâinea” de la gură celor care iubesc atât de mult berea, dar dacă aș pune de un protest online/petiție aș milita pentru lucruri mult mai importante precum acciza la benzină. Ori mâncarea. Mâncarea e bună. Mâncarea te ține viu. Și benzina te ajută să mergi ieftin din punctul A în punctul B. Unde eventual și mănânci mâncare ieftină. Nu? Berea, slab alcoolizată sau nu, intră la vicii. Dacă favorizăm un viciu de ce să nu facem la fel pentru toate? Cancerul pulmonar de ce să nu fie mai ieftin?
„Acciza la bere a crescut cu 50% din 2008”. Și în continuare suntem în top când vine vorba de consum. Se consumă mai multă bere decât pastă de dinți. Poate că pasta de dinți trebuie ieftinită. Nu?
„Locurile de muncă generate de sectorul berii s-au diminuat cu 23%”. S-au diminuat cam toate. Poate doar dacă ești IT-Berar s-o duci mai bine.
„Zero evaziune fiscală în sectorul berii”. Bravo, s-o țineți tot așa. Sunteți un exemplu, nu o scuză.
Și apoi mai avem 9 motive pentru care TREBUIE susținută această campanie. Cele mai penibile sunt astea:
- Berea are tot dreptul să aibă nivelul minim de acciză – are tot dreptul? Serios? Berea?
- Un român muncește 20 de minute pentru o bere. Neamțul 7 minute – da, dar nemții sunt mai responsabili. Și să compari România cu Germania e ca și cum ai compara Ciucaș cu Weihenstephaner Hefeweissbier. Sau bâlciul de Sfânta Maria cu Oktoberfest.
- Berea contribuie deja cu 60% din totalul accizei colectate de pe piața băuturilor alcoolice – Și? Măcar să ajungem în situația în care să ne facem autostradă din banii dați pe bere.
- Berea este un aliment – Și alimentele sunt tot alimente.
- Pentru români berea înseamnă momente plăcute – Și accidente. Violuri. Bătăi. Crime. Tabloide.
Acestea fiind zise, cinstesc un pahar de bere în cinstea berii.