Pentru cine nu mă cunoaște vreau să spun de pe acum că acest text nu e cu fat-shaming. Dacă ești o panseluță e posibil să-l resimți ca fiind un atac la țesutul adipos, dar nu asta e tema textului. Nu vreau să subliniez nimic, intenția fiind doar să ridic spre dezbatere un subiect care mi-a sărit în ochi:
Linia dintre „sunt grasă-frumoas și sunt grasă-sănătoasă”.
(dacă termenul „grasă” are vreo conotație peiorativă îmi pare rău. Doar că „pufoasă morbid” sună ciudat)
Am pe Facebook o prietenă plinuță. Lorelei Bratu. Simpatică, amuzantă și sigură pe ea cu privire la corpul ei. Nu face rabat de la a se poza în ținute provocatoare și-n ipostaze care în 99% din cazuri au ca personaj principal o femeie cu indicele de masă corporală puțin sub normal.
Mai spun câte unii că-i „scârbos” că se pozează în costul de baie la kilogramele ei, dar cred că-i scârbește ce n-au și ei: încredere.
Lorelei face o treabă extraordinară încurajând oamenii să facă un detox de fat-shaming. Nu știu cât îi iese, dar sper că la fat-shaming nu intră și glumele (fie ele și răutăcioase). Că-s glume. Altfel intrăm în interminabilul subiect „despre asta nu se râde!”, mă enervez și-o să spun că dacă poți să înghiți 30 de McBurgeri la o masă poți să înghiți și o glumă. Eu sunt rău, burgerii sunt răi, aia e.
Lorelei e și fashionistă. Din ce am văzut pe Facebook-ul o mare parte din postări sunt despre ea, ținuta ei și câte un îndemn pozitiv despre corp.
Acum intervine altă problemă: câți plinuți înțeleg că, de fapt, ei sunt frumoși, dar nu neapărat sănătoși? E frumi să ai cărniță pe tine, dar e mai problematic dacă ai mai multă și în jurul inimii ai un gingaș strat de grăsime.
O să spuneți că-s liberi să aleagă ce înțeleg. Nu-i așa. Dacă era așa ușor nu vedeam influențatori în reclame. Au un scop.
Spuneam de postările fashion ale Lorelei pentru că are și câteva în care face sport. Înzecit mai puține în comparație cu alea în care arată ce fashion și cool e viața de plinuț.
Ce vreau să spun e că nu trebuie să discriminezi o persoană plinuță, dar nici s-o încurajezi cu „e ok cum ești, oamenii sunt hateri, vezi de viața ta”. Că-n unele cazuri se poate traduce într-o plafonare. Lorelei e inteligentă, merge la sală, caută să slăbească (se acceptă, se iubește așa cum e, dar transpiră pentru o schimbare. E ironic?). Dar mulți alții vor lua doar partea „sunt grasă și frumoasă” din discursul ei.
Mai presară puțin „cine mă vrea mă acceptă așa cum sunt” și românescul „gras înseamnă sănătos”. E și asta rețeta unei vieți nesănătoase. Dar fardată cu pozitivisme.
Nu-mi dau seama dacă mesajul care trebuie transmis e să te accepți ori să încerci să ajungi la cea mai sănătoasă variantă a ta.
Cu stimă,
Un aschilambic.
4 răspunsuri
Eu am fost grasă dintotdeauna și tot de atunci sunt într-o continuă dietă. Mai slăbesc câteva kile, mai fac sport, iar mai pun si ma simt rău fizic șiiar mă apuc de sport și mă simt foarte bine. Sunt sănătoasă. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ies din casă, să merg la piscină pt că sunt grasă și nu bălesc unii în spatele meu.
N-a zis nimeni să nu ieși din casă. Tot ce spun e că nu cred că e ok să cădem pe tânjală și să spunem că „gras e sexy și frumos, hai să fim toți grași”.
E ca si discutia recenta a lui Piers Morgan cu cei de la Cosmo pe tema copertei recente – „sa incurajam oamenii care se simt bine asa cum sunt” vs „sa promovam o imagine gresita „. Nu a cistigat nimeni. Argumentele astea noi cu tente de NLP legate de pozitivism si imbratisarea orcaror rahaturi au aprecierea noilor generatii de activisti, asa ca partea in care zice ca promovarea obezitatatii e cel putin la fel de rea ca si promovarea modelelor marime 0 e cam in retragere in ultima vreme.