În ultima perioadă a explodat „industria” dansului la noi. Din ce în ce mai multe cursuri de salsa, samba, kizomba, bachata, ciabatta, tango argentinian, tango teleormănean ș.a.m.d..
Mi se pare extraordinar.
Înseamnă că-i cerere și poporul ăsta fără grație vrea să învețe să-și miște șoldurile, brațele, picioarele. Hore, învârteli, „bătute”? Astea nu-s dansuri, sunt mișcări ritualice, ritmice, fără finețe. Stânga unu, dreapta doi, învățăm dansuri și noi.
Dansurile astea latino (și nu numai) au ceva frumos în ele. Vezi corpuri în contact, pulpițe făcând mișcări interesante, bazine apropiate. Ce să mai, mișcările astea scot ce-i mai coțăibil și frumos din om. În contrast cu tradiționalele învârtite când muierea stă la un cot de bărbat, acoperită popular și țeapănă ca o scândură. Curios libido au avut strămoșii noștri…
Dar. Există un dar.
Și la cursurile de dans au apărut discursuri corporatiste. Probabil pentru că-s și foarte mulți cursanți care după office vor să-și ofere nițel meaning și purpose.
Ce înseamnă discursul corporatist? „Dansul e din suflet. Dacă simți dansul, partenerul și muzica poți să dansezi. Trebuie să legi o legătură pasională cu partenerul” și alte bla-bla-uri. Domnule, în teorie sună idilic, dar nu-i așa.
Dansul înseamnă să ai ureche muzicală. Foarte important. Dansul înseamnă să ai un bun control asupra corpului. Dacă-ți lipsește vreuna din astea (mai ales urechea muzicală) poți să ai tu cât suflet vrei (chiar și cupa F la suflet) că n-o să-ți iasă dansul. Cel puțin nu din prima. Nici din a doua. Trebuie să tot bagi fise.
Problema e că vin începători și la prima lecție îi văd pe antrenori dansând. Și apoi o aud p-asta cu sufletul și cu simțitul muzicii și au pretenția să le iasă la fel cu partenerul. Dar nu merge. Și încep să-și pună probleme de chimie în cuplu, „poate nu simțim la fel…”.
Se frustrează în pereche în timp ce se calcă pe picioare și-și dau șuturi în tibie.
Despre asta e vorba. Coregrafia. E atât de simplu. Toate dansurile au niște pași de bază. Dacă-i repeți îndeajuns cu partenerul începeți să simțiți chimia și toată povestea. Dar când antrenorul îți spune „pleci cu dreptul în față” și tu te blochezi încercând să-ți dai seama care-i piciorul drept…
„George, așa se învață”. Absolut. Dar nu le spune să se „simtă” ci să învețe pașii ăia de bază până-i dansează făcând omleta prin bucătărie. Când știu „drept în față, stâng în spate, pe muzică” sunt gata de simțit.
Nu, nu toți pot dansa. Dansul nu-i ușor. E frumos, dar nu-i ușor.
Și dacă antrenorul tău de dans vede că n-ai ureche muzicală și nu-ți spune asta, preferând să-ți vândă gogoși cu „simte partenerul, simte sufletul” înseamnă că-și bate joc de tine și de banii tăi.
Dar da, felicitări tuturor celor care merg la cursuri de dans. Un gest frumos pentru sine.
