Numele meu este anxietate și am George Bonea.

De ce e proastă legea „carnet doar cu 10 clase”

Ai juisat sufletește când ai auzit că n-o să se mai dea carnetul de șofer celor care n-au terminat 10 clase, nu? Recunoaște! Te-ai uitat puțin la tine și la diplomele tale luate la distanță și ți-ai zis: „ai dreacu analfabeți, foarte bine!”.

Stai puțin c-o să-mi sari în cap și-mi vei spune că tu ai învățat, ai fost olimpic, ai făcut o facultate cu bursă și ești deștept în cap. Bine, bravo! Mai vrei o diplomă? Cu toate astea, școala nu te face un șofer mai bun.

Da ce faci Bonea, îi aperi pe analfabeții care au carnet?”. Da și nu.

Guvernul și-a propus să reducă din accidentele rutiere și a zis una populistă (printre singurele propuse de ei): le luăm neșcolarizaților șansa de a conduce. Ha! Și orășenii au aplaudat frenetic convinși că 90% dintre accidente se produc pentru că Gicu n-a citit Moromeții și nu știe să arate pe hartă unde e cernoziom în România.

Eu sunt curios ce vor face cohortele de români care nu termină școala și o abandonează din varii motive, de maxim interes pentru guvernanți? Dacă ai făcut doar 4-5-6 clase și nu poți să te angajezi decât la sapă sau fabrică, n-ar ajuta un carnet de șofer? Ar prinde bine să învârți de covrig pe tractor, nu? Să conduci un trancarici de colo-colo, plin cu apă, nisip, bălegar etc..

Dar nu, pentru că ești prost! Pentru că n-ai terminat școala, că te bătea tac-tu să mergi la muncă și să-i aduci bani de băutură. Și n-a avut nimeni grijă de tine să termini 10 clase. Ți-au dat ăștia de la Samsung tabletă, dar a vândut-o mă-ta la târg să-și cumpere spirt și pâine.

E vine ta că ești prost.

Îmi dau seama că Guvernul a vrut să dea o palmă gloatei de maneliști și inculți care și-au luat carnetul pe șpagă, dar cretinul de la volan poate avea și trei facultăți. Poate avea și funcție academică, ori funcție tăriceniană. Tot prost e la volan. Că n-are a face școala cu șoferia. Mai ales într-o țară cu atâta analfabetismul funcțional. A, educația? Da, asta e importantă, dar cu 0 sau 12 clase, traficul tot e plin de ghiolbani.

Am auzit de cazuri fabuloase cu șoferi care n-au școală, n-au carnet și conduc de 15-20 de ani. Și conduc bine. Spre excelent. Îi mai prinde poliția pe la vreun filtru. Dacă ai condus 15 ani fără carnet, și n-ai făcut nimic rău, meriți unul din partea casei. De Black Friday!

Pe când alții, studioși și intelectuali, nu știu unde au roata de rezervă. Nu-și cunosc mașina și o parchează ca văcarii blocând linii de tramvai și străzi. Sunt atâtea cazuri de șoferi și șoferițe care nu știu gabaritul mașinii și se câcâie să strecoare un Matiz printr-un spațiu larg cât un camion. Că nu știu, n-au orientate în spațiu. Nu-și țin banda, ori știu să citească semnele dar nu le respectă.

Apoi, ce te faci cu intelectualii ăștia cu minim 10 clase care nu știu să conducă defensiv? Care depășesc prin dreapta? Care-s nervoși și irascibili la volan că ei au avut o zi grea la birou, unde au un job stresant pe care îl urăsc după atâția ani de școală?

Unde îi trimiți pe ăștia?

Îi lași pe șosele și le dai amenzi sporadic?

Eu știu că e o frustrare generală pe cocalari și șpăgari, inflamată și de știrile care explodează când se mai depistează un analfabet cu carnet, dar pe șosele se moare  de la stres, nesimțire și nervi, prea puțin că n-a citit Gogu romanul „Cel mai iubit dintre pământeni” și nu știe un roman psihologic interbelic.

De exemplu, ieri, doi văcari și-o văcărească în trei mașini diferite, au blocat intersecția de la Piața Victoriei. Cum? Au forțat galbenul și apoi au rămas pironiți în mijloc. De ce? Nu s-au uitat în față, n-au văzut că n-ai unde să înainteze, dar pentru că 0(zero) gândire în perspectivă au înaintat. M-am uitat la fețele lor de proști. Și de oameni cu studii înalte.

 

 

 

 

Guvernul propune o lege prin care doar absolventii a 10 clase sa poata lua carnetul auto

12 răspunsuri

  1. Partial ai dreptate. Partial. Dar ce te faci cu tembeli care isi iau permisul si nu stiu sa citeasca? Sunt foarte curios cum au luat totusi examenul. Ca probabil nu au stiut sa citeasca nici intrebarile de pe foaie/monitor. Nu e o solutie de reducere a accidentelor, dar nici ce se intampla acum nu e normal. Ca sa ai permis de conducere trebuie sa ai putin discernamant (de unde problema cu examenul psihologic pe care il trece si cineva de la sectia agitati) si ceva creier. Nu e vorba de citit Morometii, e vorba de logica si gandire. Se presupune ca dupa 10 clase macar sa socotesti si sa citesti esti in stare.

    1. Alex, parțial ai dreptate. Analfabeții nu au ce să caute la volan. Dar ce te faci cu analfabeții funcționali, ăia care termină 12 clase? Și o facultate. Pe bani. Problema nu e analfabetul de la volan, ci istericul, nervosul, instabilul. Oameni care au nevoie de psiholog, nu 10 clase.

      1. Categoric. Am scris si in primul post ca problema e alta de fapt. Poate nu 10 clase, dar un test de IQ macar si de citit/scris. Pe principiul „daca esti mai prost ca un cimpanzeu, ia bicicleta” 🙂 Iar restul testelor ar trebui sa fie pe bune. Examen psihologic adevarat, examen medical adevarat.
        Si o idee mai buna ar fi obligativitatea cursurilor de conducere defensiva. Sa inveti in mod controlat cum sa redresezi masina cand derapeaza, nu in giratorii pe polei, sa stii ce e sub/supravirare etc.

          1. E chiar mai grav in unele situatii. Dar e mai sigur. Daca ar fi dupa mine ar trebui si permis de pietoni. Ca unii nici sa mearga pe jos nu sunt in stare. Sa nu mai zic de traversatul strazii.

  2. Deci, de ce e proasta legea ca nu reiese din articol decat o frustrare a autorului. „Guvernul a vrut să dea o palmă gloatei de maneliști și inculți”, poate, guvernul vrea sa motiveze copii sa termine macar 10 clase, sa poata lua acel permis, esti constient ca, un personaj fara 10 clase, dar cu permis in buzunar, nu va ramane fara el, cei care vin din urma o sa trebuiasca sa traga tare sa termine alea 10 clase….

      1. urat reply, coboara putin de pe treapta aia de sus unde crezi ca te-ai pozitionat cat inca ai timp 🙂 PS: sunt multi ,,vaiidepulalor” cum le spui tu, care au reusit sa iasa din situatia in care se aflau, fara pomana. Te rog, nu promova mediocratia si incultura pe blog, stii ca poti mai bine!

        1. Nu știu cine e pe treaptă. Te invit să-și recitești pledoaria despre cum tu ai putut și toată lumea e datoare să poată.
          Ești prea autosuficient să putem discuta serios despre inegalitatea de șanse.

          1. Uite o intrebare pentru tine Georgica, ca tot esti atotstiutor. Un copil crescut intr-un mediu sarac si violent(sau crescut in oras dar plictisit de invatat), odata ajuns tirist, va avea o bata de baseball in cabina si va cobora la tine cand ii tai din greseala calea? Eu spun ca sunt mari sanse…

  3. Deci practic singurul tau argument este ca daca ramane Gigel fara carnet o sa ii fie greu ca nu poate sa se mai faca sofer de tractor sau camion. Cand tara geme de analfabeti nu crezi ca ar fi mai bine ca Gigel sa se vada totusi obligat sa faca 10 clase GRATUITE ca altfel moare de foame si, astfel, sa avem per total mai putini analfabeti? De ce sa perpetuam situatia in care ne aflam? Momentan scoala nu e obligatorie si aparent nici necesara dar dupa legea asta ar fi destul de esentiala.

    1. Degeaba faci școala obligatorie și SPERI s-o urmeze toți dacă situația nu e la fel pentru toată lumea. Voi, din luxul caselor voastre cu net și apă curentă, faceți viitorul unor Vaidepulalor care vor la școală dar nu pot. Pentru ăla, cu 5-6 clase, șoferia e șansa să nu moară de foame.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.