Ați văzut cu toții imaginea de acum câteva zile cu stația de metrou Piața Victoriei. Oameni claie peste grămadă, trei leșinate de la înghesuiale și cine știe câte de la halena răsuflată de alții în ceafă și în față.
Nu vă dați ochii peste cap că nu exagerez. Într-o așa înghesuială n-ai cum să nu simți ce au mâncat cei din jurul tău cu trei ani în urmă.
Ce vedeți voi în pozele astea, că-i vorba de Piața Victoriei, Unirii sau oricare altă stație de metrou, este dovada clară că suntem o turmă constantă în a conserva eșecul. Se-mplinesc ani de când mii de oameni se sardinesc dimineața și seara pe aceleași rute de metrou. Știu, am putea discuta și despre cei de la suprafață, dar problema ăstora din subteran e prea puțin discutată.
Ani de când zeci de bijniss-uri se deschid doar în Nord, de parcă acolo aerul e mai curat. Ani de când mulți afaceriști își chinuie angajații (unii dintre ei liniștiți de salariile mari) și îi supun la ore de frustrare și chin. Pentru că nu sunt în stare să gândească un alt orar de muncă, ori să poarte o discuție cu municipalitatea, evident depășită de situație.
Poate că toți acești călători ar putea să se sindicalizeze spontan și să reacționeze, dar sunt prea ocupați să-și păstreze locurile de muncă și ochii în telefoane.
Peste ani o să auzim bătrânei povestind nepoților episoade eroice din metroul bucureștean:
Măi copii, să vă spun despre bătălia din `16?
Da tataie! 1916?
Nuuu. Aia a fost nimica toată. 2016. Frontul de Nord. Piața Victoriei…
Wow…
Eram eu și alți mii de ostași ai muncii corporatiste. Mulți taică. Câtă frunză și smartphone. Unde întorceai privirea era câte un corporatist. Eram ca-n 41 la…
La Auschwitz tataie?
Nu. Ca-n tramvaiul 41 între Lujerului și Crângași. Sardine tăticule!
Și ce s-a întâmplat bunelu?
Am fost atacați fonic de o voce: „Metroul întârzie 10 minute”.
Vai de mine!
Exact. Ne-a cuprins panica pe toți. Aveam deadline-uri la prima oră…
La prima oră?
Da, că așa se lucra pe atunci, nu ca voi astăzi, muncă de acasă, 3 zile de weekend și 6 ore pe zi… Pe atunci munceam ca sclavii. Sclavi d-ăia moderni.
Și ce s-a întâmplat bunicule?
Ce să se întâmple. Ne-am scos toți telefoanele și am tras rafale de poze spre aglomerație. Au căzut vreo trei femei, zic ăștia în presă, dar eu știu și astăzi că au fost mai mulți.
Povești d-astea o să tot auzim la bătrânețe dacă ne încăpățânăm să așteptăm schimbări de la madam primar, de la Metrorex, RATB, ori Dumnezeu.
…
Dacă ești corporatist, și pleci în fiecare dimineață cu metroul spre muncă, îți recomand să-ți pupi soția, copiii și să-ți anunți mama că e posibil să nu te mai întorci. Ori că ajungi târziu. Oricum, te vei întoarce bărbat.
8 răspunsuri
E bine la noi…n-ai vazut ce e prin Tokio la metrou?
Atunci să ne bucurăm că suntem și noi ca japonezii. Îi copiem la ce se poate.
Hai frate ce e asa wow si de ce exagerezi ?? e vorba de Bucuresti. Cred ca nu gresesc daca zic ca e populatia dublata in Bucuresti in timpul saptamanii.
Unde am exagerat?
Eu zic sa platim preturi ca in Londra sau Copenhaga pentru transportul public, respectiv cel cu metroul, avand in vedere ca avem autobuze marca Mercedes si garnituri de metrou Bombardier, care sunt si afara, unde ce sa vezi, e la fel de aglomerat. Dupa ce vom plati aceste preturi, poate o sa fim indreptatiti sa mergem ca in puf, nu ca prostii aia milionari din Londra ca sardinele.
Ce spui tu acolo nu prea are sens. Platesti preturi ca in Londra sau Copenhaga atunci cand salariile sunt ca acolo. In costul biletului teoretic se reflecta: amortizarea investitiei (sau cam asa ceva), salariile angajatilor, serviciile de mentenantș, bani pusi deoparte pentru alte investitii. Problema e ca nu sunt capabili de mai mult, sau nici macar nu se vrea. chiar daca se streseaza sau nu, acelasi salariu il iau. Crezi ca daca se dubleaza pretul biletelor, brusc creste numarul magistralelor, metrourilor si statiilor?
In octombrie 1987, mai precis pe data de 24 s-a dat in folosinta statia Pipera. Stiu asta ca – lucrand pe Platforma Industriei Electonice Pipera – am fost scosi zile intregi la munca patriotica curatand si slefuind in genunchi dalele care sunt si acum pe jos. Si atunci exista aglomeratie, in loc de corporatii existau initreprinderi cu zeci de mii de muncitori. Asa cum pana in 1987 ne inghesuiam ca vai de noi pe scarile tranvaiului 16 si in autobuzul cu burduf de la Piata Romana – Pipera ( nu mai retin numarul) plecai pe scara pana in Pipera la capat. Mereu a fost asa….
Asta nu o voi face pentru ca îmi place orașul meu