Numele meu este anxietate și am George Bonea.

30 Împreună

Ieri părinții mei au împlinit 30 de ani de când își „mănâncă” zilele. Cu acte.

Cu toate astea cred că zilele alea mâncate au fost delicioase pentru că mama gătește extraordinar. Dovadă faptul că nimeni nu s-a ridicat vreodată nesătul de la vreo masă pusă de ea și foștii/actualii colegi de muncă știu ce înseamnă să fie ziua mea și să aduc „ceva din mână de mamă”.

Iar dacă tata a dus-o pe mama pe vreo culme, sau la munte cum vrea ea mereu, sunt sigur că a fost un drum grozav pentru că este un șofer extraordinar. Lumea spune că Mika Hakkinen s-a retras din Formula 1 când a auzit că tata vrea să concureze cu o Dacia 1300…

Eu cred că părinții mei sunt grozavi. Cel mai probabil mulți credem asta pentru că suntem învățați să-i iubim necondiționat, dar dacă trag o linie și pun în balanță toate cele bune Vs. cele rece, balanța s-ar înclina zdrobitor în partea pozitivă. Că doar acolo stau caserolele cu paste carbonara, bibelourile sparte cu tata jucând fotbal în casă și toată libertatea de a-mi alege viitorul.

De partea cealaltă a cumpenei trage cu înverșunare ciorba de burtă. Nelipsită de la masa de ieri.

86-02

30 de ani. Incredibil. E mai mult decât orice am făcut eu vreodată, mai ales că încă n-am 30 de ani.

30 de ani și să cerni ce e mai bun și mai util din părerile și sfaturile unora sau altora. Să nu-ți pese atât de mult de părerea părinților și să asculți mai mult de tine? Asta da viață și ambâț romantic. Că, nu-i așa, toți părinții vor să-și știe odrasla cu ăl mai bun. Dar ăl mai bun după considerentele lor, nu după nevoile tale.

30 de ani și să schimbi cu un om case, stări, regimuri politice, telefoane, emoții ș.a.m.d.. Sună incredibil, mai ales pentru o mare parte a cititorilor mei. Statistica internetului îmi spune că peste 50% dintre voi sunteți prea tineri pentru astfel de performanțe, iar pe unii dintre voi vă observ pe Facebook: ați avut relații care au ținut cât un mentosan și „mari iubiri” sezoniere.

30 de ani cu un om care nu ți-a dat niciodată like-uri?

30 de ani cu o femeie care nu și-a făcut niciodată un selfie?

30 de ani în care încă își mai dau voie să se plictisească împreună și se așteaptă unul pe celălalt pentru a lua masa împreună?

Și asta e o nimica toată. Au trecut ei prin și mai grele.

Dacă au rămas împreună până acum, și nu de dragul plozilor cum greșit se mai întâmplă, ce mai contează încă 30-40-50 de ani? Ce-i mai poate supăra?

Poate că-ntr-o zi tata n-o să umple sifoanele și mama o să uite să cumpere pâine. În rest, toate cele bune.

La Mulți Ani!

86-01

 



Cine se abonează primești premii săptămânale. Super premii: mașini de spălat, frigidere, cărți „Miercuri 10”… Cărți. Doar cărți. Mna…



7 răspunsuri

  1. La multi ani! Ce faine-s tricourile! 🙂
    Anu’ asta si pt mine vor fi 30 (mai exact 30 pe 30.12). Te rog, poti sa „scoti” o urare legata de ’86 si cernobil pt mine? imi fac eu tricoul 😀

    1. Completezi o cerere în 7 exemplare, cumperi timbre fiscale, te înregistrezi la Primărie, depui o cerere, o traduci în engleză, o traduci în turcă și apoi vedem ce se poate face.
      Dar o să te dezabonez eu acum. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.