Acum câțiva ani ne loveam de generația „pentru început mă văd manager, sau CEO, pe un salariu de câteva mii de euro. Să prind puțină experiență și apoi să promovez la nivelul patron”. Ăștia erau rezultatul fabricilor de diplome precum Spiru Haret, Hyperion (da, inclusive facultatea mea), FreciUniversity și ce mama mă-sii a mai apărut. Păi cum să nu te vezi bo$$ de bo$$ când ai absolvit cu 10 și n-ai dat trei ani pe la cursuri? E clar că ești un geniu.
Acum, de când educația trece prin mai multe reforme doar cu gura, ne lovește generația care nu știe ce știe.
Cu o parte din tinerii ăștia debusolați m-am întâlnit la Pr&Ad Fair 2016. Unii mai ambițioși s-au documentat pentru viață, mijesc ce-i așteaptă, sunt dispuși să învețe. Spun să-nvețe, nu să sclavagească pentru că-i oribilă perioada aia de la 19 la 23 de ani când o mare parte din angajatori te salahoresc pe nimic și te mint cu „ești la început de drum, eu îți întind o mână, la mine e mult mai bine, alții…”. Frecții. Și e cu atât mai rău dacă-ți și place lucrul pe care-l faci, pentru că patronul vede asta și exploatarea devine mai evidentă. Nu mă crezi? Las’ că vezi tu…
Și totuși, printre noi există tineri care după 12 ani de școală nu știu ce vor. Sau știu, dar sunt chestii de fațadă dintr-un domeniu. Adică se prezintă ca fiind „oameni cu idei și condei”, dar nu știu în ce meserie să-și pună-n valoare talentul. Și dacă-și cunosc punctele forte e bine. Alții nu știu nici ce știu să facă. Poate sunt niște artiști geniali, dar dacă n-a fost nimeni acolo să le spună ce și cum… Degeaba faci tu desene superbe, trebuie să-nveți formule la fizică și soluri la geografie. Înțelegeți voi ce vreau să zic.
La târgul de care vă spuneam mai sus am întâlnit și tineri foarte pregătiți și talentați, dar am dat și peste duduițe pe tocuri care se visează „PR-ițe” pentru că sunt bune „pe vorbit cu oamenii și sociabile și fun”. Astea sunt pentru publicitate ce era la Jurnalism tipa aia care se voia prezentatoare de știri, săsăită și cu decolteu.
Dar să nu credeți că doar tagma muierească are probleme. Masculii sunt pragmatici. „Cât se câștigă? E pe bani? Sunt bani frumoși?”. Și-n capătul celălalt al exemplelor sunt ăia care-ți spun visători că vor să-nvețe. Vedeam viitori cărăuși prin cine știe ce corporații…
Și nu-i vina lor. Și n-aș vrea să spui că-i a sistemului. Să-mi zică cineva cine e de vină pentru faptul că termini 12 ani de școală, începi și-o facultate pentru că „trebuie”, dar nu știi la ce ești bun și ce ai putea să faci în viață. Că-s atât de multe posibilități și se inventează periodic job-uri. Numa’ barista la automatul de cafea nu poți ajunge. În rest… assistant-manager pe flyer-împărțit department.
