Eu știu una și bună de la mama: nu da bani cerșetorilor. Că ăștia îi dau pe prostii, droguri, băutură, țigări, ori în cazuri celebre cheltuie banii prin camere scumpe de hotel, restaurante, cazinouri, femei, barosăneală. Și chiar de-i un copil care-ți cere bani, sunt șanse ca el să alimenteze un părinte sau o industrie. D-aia încerc să le ofer mâncare, apă, d-ale gurii. Copiii nu refuză, dar cu adulții s-a întâmplat să mai primesc „nu”-uri și „da bani n-ai?”-uri.
Dar și cerșitul ăsta nu-i așa ușor cum pare. Că d-aia filmul „Filantropica” pare mai mult documentar.
Îl vedeți pe domnul de mai sus? Din poză. Stătea acum câteva zile pe la Romană, lângă bancomatul Raiffeisen, și cerșea. Bine, asta crede el că făcea. Trăgea simandicos dintr-o țigară, sorbea un Neumarkt și se răcorea cu o Cola. Pe cine vedea că folosește bancomatul îl aborda plictisit și îi spunea „dai un leu?”. Nu pentru ce, nu pentru cine, de ce, până când, nimic! Pur și simplu „dai un leu?”. M-am și enervat puțin și-mi venea să-i spui „hai să-ți arăt cum se face. De nimic nu ești în stare!”.
Problema mea e că unii cerșetori nu-și iau rolul în serios și nu se mai chinuie.
E greu și știu cum e să n-ai chef de muncă într-o zi, că-ți tropăie plebea prin sufragerie și unul îți spune să te dai jos din pat și să pleci de pe bancă. Apoi te uiți prin buzunare și vezi că n-ai decât câțiva lei, de o bere, o Cola și câteva țigări. Așa că te duci la birou. Dar te vede toată lumea sictirit. Ai o față de parcă lucrezi la Poștă. Eu dacă eram Șefu’ la Cerșetori te băgam în meeting:
„Ce s-a întâmplat Marcele? Văd că ești puțin abătut. Nu-ți mai surâde ce faci? Ești nemotivat? Să știi că-s mulți care se bat pe postul tău… și-mi ești drag, nu vreau să te downgradez la level boschetar. Mai trage și tu vara asta și te fac assistant manager s-o freci până la 3 și apoi să prezinți niște foi.”
Și apoi mai e o categorie de cerșetori care mă enervează: ăia care cer MEREU „1 leu pentru o pâine”! Câtă pâine mănânci? E deja o problemă dacă strângi bani doar pentru pâine. Și mai problematic e că niciodată nu ai acel 1 leu care să-ți completeze suma. Ce pâine vrei? D-aia scumpă de 6-7 lei? Sau o fabrică de pâine? Că nu mai înțeleg nimic.
Am întâlnit un d-ăsta cu 1leupentruopâine la o gura de metrou dintr-o zonă plină de corporatiști. Pe acolo trec zilnic zeci de mii de oameni. Vrei să-mi spui că 8 ore pe zi te chinui să strângi acel 1 leu? Mă minți. Și nu-mi place să fiu mințit. De ajuns că sunt mințit la TV, radio, presă, politică. Dacă nici măcar cerșetorii nu mai sunt sincer în ce lume trăim oameni buni?
Așa că vreau o schimbare de strategie.
- de la 9 la 11 cerșești 1 leu pentru o pâine;
- de la 11 la 13 ceri 1 leu pentru câteva roșii;
- de la 13 la 15 ceri 1 leu pentru ulei de măsline;
- de la 15 la cât vrei tu, mai ales dacă faci muncă peste program, ceri 1 leu pentru un aragaz în care să-ți bagi bruscheta;
Îmi pare rău, dar așa se face treaba. Vreau să știu că investesc în ceva ce prinde contur, că mă angajez să-ți dau 1 leu pentru un proiect sustenabil și de perspectivă. Că dacă te plătesc mereu să-ți faci sandvich de pâine cu pâine n-am făcut nimic. Unde mai pui c-o să fim o țară de cerșetori suferinzi de obezitate morbidă.
Acestea fiind zise, cerșiți deștept. Că d-aia unii ajung prin hoteluri scumpe și alții sunt încă la Romană întrebând „dai un leu?”.
P.S. – înainte să-mi sară-n cap cei care cred că fac bășcălie pe seama cerșetorilor, aflați că mă refer doar la cei care aleg stilul ăsta de viață. Pentru că-i muncă puțină și banul vine.
