Actul I
(în fața unui restaurant, pe o stradă circulată din Marele Oraș. Zgomotul de fundal acoperă conversația unui cuplu. Mașinile cu viteză, motocicliștii, zumzetul orașului care sună ca un frigider vechi, toate contribuie la a nu putea înțelege conversația aprinsă. O doamnă în alb bruschează un bărbat solid. Se împinge spre el să-l lovească, îi dă cu palmele în piept, scrâșnește din dinți și se citesc pe buze înjurături de morți. Lângă, în negru, o altă femeie asistă la întreaga scenă, răsfoind telefonul]
Actul II
(cele două femei intră în restaurant. Femei în Alb se uită nervoasă spre Chelneriță)
FEMEIA ÎN ALB
Unde e toaleta?
(Chelnerița indică direcția. Cele două femei intră în toaletă. La câteva secunde după intră și Bărbatul în restaurant. Se uită stânga-dreapta prin restaurant, căutând femeile cu privirea. Nu vede decât Naratorul la o masă, altfel totul gol și liniștit. Bărbatul caută cu privirea Chelnerița)
BĂRBAT
Au intrat cumva două femei?
CHELNERIȚA
Da. Sunt la baie.
(bărbatul respiră ușurat. Nu le-a pierdut. Să fie sigur, se duce după ele. Bate timid în ușa toaletei și o deschide ușor, să se asigure. Din interior se aude un „IEȘI” urlat și scurt. Se întoarce printre mesele goale. Se învârte în picioare, comandă o sticlă mare de apă și se așază pe un scaun. Cele două femei ies din toaletă și trec impasibile pe lângă bărbat. Acesta se ridică fulgerător și se pune în fața celei în alb)
BĂRBAT
(disperat și cu mâinile împreunate)
Hai să vorbim, te rog din tot sufletul!
FEMEIA ÎN ALB
(calmă, aproape elegantă, dar punctând fiecare cuvânt printre dinți)
N-avem ce să mai vorbim. E ultima dată. Gata. Lasă-mi cheia să mă duc acasă.
BĂRBAT
Vin cu tine.
FEMEIA ÎN ALB
(face un pas în spate și păstrează tonul calm)
Tu ești nebun la cap? Nu vii nicăieri cu mine. Nu mai mergem nicăieri împreună. E gata.
BĂRBAT
(insistând, plecând și mai mult capul)
Te implor! Andreea, te rog eu! Nu-mi face asta. Nu e ceea ce crezi! Ai înțeles greșit!
(femeia în alb scrâșnește din dinți și șuieră cuvintele „Dă-mi cheia!”. Bărbatul deschide brațele în semn de disperare, se întoarce cu spatele la ea și afectat își pune mâinile în cap)
BĂRBAT
Doamne, de ce Doamne, eu!? De ce-mi face femeia asta?!
FEMEIA ÎN NEGRU
(calmă)
Andreea, hai să ne așezăm, să discutați calmi, ok?
(se hârșâie trei scaune de la trei mese diferite și se pun într-un triunghi prin mijlocul culoarului pe care trec chelnerii care duc comenzile la terasă)
BĂRBAT
(semn către Chelneriță)
Vă rog. Trei cafele! (se întoarce cu privirea către femeia în alb) Andreea, nu se poate să nu mă crezi. Dacă m-am jurat!
(femeia în alb se uită în altă direcție. Face contact vizual cu naratorul care mănâncă niște paste chinezești și care devine brusc foarte preocupat de modul în care le înghite, ca atunci când se uită cineva la tine mâncând – oare mâncăm scârbos?, dar mai ales de ce a primit lingură la pastele chinezești precum la spaghetti? Oare trebuie să le folosească pentru un plus de eleganță? Așa mănâncă în China? Nu, cu bețe! Cu bețe și lingură? Ce!? Am sos pe față? Acum naratorul se șterge la gură după fiecare înghițitură, nu care cumva să-l vadă ceilalți mânjit, îngrețoșați, după ce că le au și ei pe ale lor)
FEMEIA ÎN NEGRU
(împăciuitoare)
Andreea, de ce nu vrei să-l crezi?
(femeia în alb nici nu vrea să-i răspundă, se uită în continuare în altă direcție și bâțâie nervoasă din picioarele în care poartă Balenciaga Triple S. Știu modelul pentru că am cunoscut pe cineva care a spus că pleacă de acasă dacă nu le primește cadou. Acum, dacă tot a venit vorba, femeia în negru poartă ceva cu „EA” gravat pe lateral)
FEMEIA ÎN ALB
(plictisită de milogeala din jur)
Gata, m-am plictisit. Vreau cheia. Mă duc să iau copilul și gata.
BĂRBAT
(nervos, exasperat)
Dar nu se poate așa ceva! Pur și simplu nu se poate. Nu iei copilul, clar!
FEMEIA ÎN ALB
(se apleacă amenințătoare spre bărbat și îi bagă arătătorul în față)
Bă, iau și pielea de pe tine, ai auzit? Îți iau totul!
(bărbatul se lasă pe spătarul scaunului și oftează parcă epuizat)
BĂRBAT
(încercând un ton mai calm)
Andreea. Te rog eu. Hai să fim oameni. Fă ce vrei, dar nu pleca. Poți să faci ce vrei tu, ok?
FEMEIA ÎN ALB
(intrigată și privind suspicios)
Orice?! Da, pot să fac orice?! Bine, o să-mi fac și eu PRIETENI.
BĂRBAT
(calm)
Da, poți să-ți faci prieteni. Nu ți-am dat voie eu să ai prieteni?
FEMEIA ÎN ALB
Păi nu, că eu am fost proastă. Am stat mereu cuminte acasă, la cheremul tău, tu să ieși, eu să nu care cumva… gata, îmi fac prieteni!
(femeia în negru privește toată conversația cu atenție. Chelnerița apare cu cele trei cafele. Bărbatul îi întinde o bancnotă)
FEMEIA ÎN ALB
(în timp ce Chelnerița pune cafelele pe masă femeia în alb o privește direct și o întreabă)
Vi se pare normal? Ca el să aibă „prietene”?
BĂRBAT
(defensiv și iritat că cineva apare în conversație)
E, acum! Doamna e femeie, normal c-o să țină cu tine!
FEMEIA ÎN ALB
Cum să țină? Nu ține. Spuneți?! E normal ca el să-și dea mesaje noaptea, ziua, cu cea mai bună prietenă a mea? Cu ea? (arată spre femeia în negru)
FEMEIA ÎN NEGRU
(ridicând privirea spre Chelneriță, încercând să se justifice)
Jur că suntem prieteni. Ea e cea mai bună prietenă a mea! Suntem ca două surori!
(Chelnerița bâjbâie o opinie, e într-un „ăăă” neîntrerupt)
FEMEIA ÎN ALB
Vă rog să mă credeți. M-am uitat în telefonul lui de mai mult timp. Se văd nopțile, îmi zice că e cu băieții și el e cu ea. Am dovezi că se țin în brațe prin parcări… E clar!
FEMEIA ÎN NEGRU
Sora mea, ne știm de ani de zile… chiar crezi asta? (se uită iar spre Chelneriță, parcă dorind să o convingă) Nu e nimic adevărat, mă jur!
BĂRBAT
Dar eram cu băieții! Poți să-i întrebi și pe ei.
FEMEIA ÎN ALB
Păi ce, ăia-s proști să nu zică? Dar ea, ea ce a căutat acolo, cu voi? Și unde erau băieții? Că mi s-a zis că nu mai era nimeni la masă cu voi.
FEMEIA ÎN NEGRU
Întâmplare, jur! Și să știi, chiar mi-a zis de tine și că-i pare rău că nu ai putut să vii și tu.
FEMEIA ÎN ALB
(exasperată)
Păi unde să fiu, dacă n-am fost invitată?! (se uită iar spre Chelneriță, încă blocată lângă masă) Și se văd nopțile, se îmbrățișează… știu tot. Tot.
CHELNERIȚA
(rușinată, făcând pași cu spatele departe de masă)
Da, nu știu… îmi pare rău… trebuie să…
BĂRBAT
Hai acasă, te rog eu!
FEMEIA ÎN ALB
Nu merg nicăieri cu tine. Să meargă ea.
FEMEIA ÎN NEGRU
Nu merg nici eu. Ce să caut eu cu el?! Andreea, nu mai bine mergeți într-o vacanță voi doi? Vă trebuie o vacanță.
BĂRBAT
Da. Hai într-o vacanță. O să ne relaxăm.
(femeia în alb se ridică din nou de la masă, cerând cu insistență cheile de la mașină. Bărbatul se ridică și o roagă să stea jos, privind rușinat în jur)
BĂRBAT
Hai să ne bem cafelele, să ne relaxăm. Înțelege că nu s-a întâmplat nimic.
FEMEIA ÎN ALB
Tu ești idiot? Nu înțelegi că am văzut mesajele dintre voi?
FEMEIA ÎN NEGRU
Dar suntem prieteni!
FEMEIA ÎN ALB
Așa își vorbesc prietenii? Nu. Nu există. Gata. Plus că nu e prima dată când te prind cu d-astea.
BĂRBAT
Aia era altceva. Acolo… am stabilit ce era de stabilit.
(se lasă liniștea între cei trei. Din televizoarele restaurantelor răsună ceva muzică pop cu o femeie care e puternică, trece peste despărțiri și suferințele în dragoste. Nimic mai potrivit)
BĂRBAT
(îi face semn Chelneriței)
Mai aduceți două ape, vă rog.
FEMEIA ÎN ALB
(descumpănită, aproape dojenitoare)
Bă… prost ești mă… și te-am mai prins… atât de prost. Și cu cea mai bună prietenă a mea?
FEMEIA ÎN NEGRU
Suntem prieteni, Andreea.
(Chelnerița aduce apele și pleacă repede de la masă, nedorind să mai fie întrebată ceva)
FEMEIA ÎN ALB
Gata. Mi-a ajuns. Eu proastă, să înghit mereu asta. Auzi… prieteni… Să rămâi cu el.
FEMEIA ÎN NEGRU
Nu vreau să rămân eu cu el. Mă jur că nu mai am treabă cu el. O să vezi.
(femeia în alb se ridică și o ia spre ușa restaurantului. Bărbatul o urmează, se pune în fața ei)
BĂRBAT
(triumfător)
Gata. Nu mai suntem prieteni.
FEMEIA ÎN NEGRU
(venind din spate, la fel de sigură pe ea)
Da, Andreea. Gata, nu mai sunt prietenă cu el.
BĂRBAT
(punctează)
Și nici eu cu ea!
(femeia în alb se uită la cei doi și iese pe ușa restaurantului. Bărbatul apucă cele două ape de pe masă și iese în urma ei, urmat de femeia în negru)
BĂRBAT
(se aude vocea lui când se pierde în zumzetul de afară)
Gata, Andreea. S-a rezolvat. Nu mai am prietenie cu ea.
(cei trei dispar printre mașini. Bărbatul și femeia în negru zâmbesc, fericiți că s-a rezolvat. Chelnerița se întoarce la masă și se uită disperată în jur)
CHELNERIȚA
(se uită spre narator)
Au plecat?
NARATORUL
Cred că da… da…
CHELNERIȚA
Păi n-au plătit cele două ape…
(Chelnerița fuge după ei dar nu îi mai găsește. Se întoarce nervoasă și îi înjură printre dinți)
…
Două sticle de apă nu pot strica un happy end, nu?
