Amândoi poartă ochelari de soare peste tot și joacă îngrozitor.
Dar hai s-o luăm cetinel…
…
“Mergi la Ride Along 2. E amuzant”, mi-au auzit urechile. Până la urmă am zis să încerc. Kevin Hart îmi pare un comedian simpatic, Ice Cube știu că a jucat prost și-n filme bune, deci de ce nu?
Așa că am fugit de la birou spre cinematograf. Și am fugit. Am traversat ilegal. Era să mă calce o mașină la Tineretului că stăteam ca boul pe mijlocul străzii. Apoi la metrou era să mă împiedic pe scări și să-mi crăp țeasta. Dar am supraviețuit cât să dau bani (mulți) pe o cartelă. În pasajul de la Piața Unirii am făcut slalom printre oameni și am dat câteva coate din dorința de a ajunge mai repede la film. Nu voiam să pierd nici măcar o secundă. Ajuns în metroul spre Politehnică mă rugam să nu mă întâlnesc cu vreun cunoscut.
Voiam să evit pe cât posibil momentul când să-i spun “scuze că nu mai pot sta la palavre, trebuie să fug”. Și am tot fugit. Am arătat din mers biletul doamnei de la intrare și m-am așezat într-o sală aproape plină, gata să râd.
5 minute mai târziu.
Citat din monologul interior: “Doamne ce film prost, doamne ce jenant e Ice Cube, doamne cât este de previzibil totul și multe poante par readaptări după glume din filmele cu afro-americani din anii ’90”. Vedeți voi, Universul mi-a trimis numeroase semne că nu merita să mă grăbesc, dar nu l-am ascultat. Data viitoare dacă mi se rupe o cuticulă înainte de un film o să stau acasă.
Cum e Ride Along 2?
- sunt o droaie de lacune logice;
- este incredibil de previzibil. Jenant de previzibil;
- poantele sunt proaste. Bine că e Kevin Hart carismatic altfel… dar nu pot să râd o oră la cum se maimuțărește Hart;
- previzibil;
- Ice Cube n-are altă față. El știe doar încruntat, băiețaș, ochelari de soare. Atâta poate, atâta face. Ca să mă fac ȘI MAI înțeles, Ice Cube pentru cinematografie e ce este Hagi pentru gramatică;
- muzica ok;
- fiind un film cu golăneală americană nu lipsesc mașinile scumpe și tunate. Așa că dacă te excită caii putere ăsta-i un porno decent;
- Am mai spus asta?;
În concluzia mea filmul e prost. Se încadrează la categoria “o să-l dea Antena 1 de Revelion și-o să spună că-i Blockbuster”. Filmul ăsta e atât de prost încât aș pune fiscul american pe urmele producătorilor. Pare făcut de dragul de a cheltui bani aiurea. Sincer, sunt oameni care mor pentru că alți oameni auncă bani pe filme precum “Ride Along”.
În încheiere o părere sinceră din cinematograf. Exact din timpul filmului: