Din 2020 mi-am făcut un obicei să țin o evidență a cărților citite. O poză simplă și numărul ei în anul respectiv, pe Instagram. Nu dau note, nu spun cât și dacă mi-a plăcut. Alea care mi-au plăcut foarte mult ajung să fie menționate în câte vreun text despre diverse (cu cât are mai multe citări cu atât mi-a plăcut mai mult).
Am citit și cărți care m-au scos din sărite și le-am dus până la capăt pentru că nu vreau să nu știu ce nu-mi place. Îmi e groază de sentimentul că aș putea spune că nu mi-a plăcut un autor/o carte/o idee fără să știu nimic despre ea. Și dacă o carte e foarte apreciată și mie nu-mi place sunt și mai stârnit să o citesc.
Mi-au scris câte unii că s-au simțit inspirați de numărătoarea mea (#influenkăr) și au început să țină și ei o evidență pe Instagram. Mai mult ca să-și dea și bice să citească. Foarte bine.
Dar de ce citim așa greu? De ce puțin? De ce deloc?
Acum câteva luni scriam despre cele trei costuri ale unei vieți de cititor. Dar până acolo unde sunt piedicile?
Am mai zis și cu altă ocazie, principalul motiv pentru care e greu să-i convingi pe copii să citească (mai ales pe ei) este că nu pare util. Într-un ocean de aptitudini de care ai nevoie pentru a câștiga capital, cititul e cel mai subtil. D-aia insist: aruncați cu bani în mine (vă las Revolut-ul?) și când mă vor întreba jurnaliștii cum am făcut bani de Lamborghini o să le spun „citesc”. Când o să intru în cluburile de fițe și o să comand cel mai scump vin spumant o să urlu că-s bani făcuți din citit. Banii voștri. Și copiii mă vor vedea, vor înțelege că ăla e secretul succesului. Faceți panouri stradale cu mine, citind, înconjurat de bani (luați modelul reclamelor la pariuri). Vor vedea copiii asta și se vor apuca de citit (cum îi conving alte reclame o să-i convingă și asta). Apoi își vor da seama, din cărți, că m-am prefăcut – nu-ți vine să Lambo și club după ce ai citit, dar ȚEAPĂ!, prea târziu – informația e deja în capul lor. Și pofta de citit.
Pare o strategie dificilă, dar eu măcar am una, ok?
Nu ca sforăitoarele „trebuie educație… trebuie să arătăm modele sănătoase… trebuie să…” și ale bazaconii pe care și le spun mironosițele la simpozioane în care se bat pe spate-n cerc plângând de cât de proastă e plebea. Modelele sănătoase trebuie să coboare din Bugatti, ok? Modele sănătoase trebuie să-și permită cea mai scumpă mâncare, cele mai frumoase vacanțe. Toți copiii de 10 ani văd disonanța dintre „model sănătos” și mersul cu autobuzul. Când or să descopere conceptul de mobilitate urbană sănătoasă (din cărți) or să fie deja virusați… de cărți. Îi facem cu psihologia inversă.
Cu toate că-n ultima perioadă am reușit să termin până la 70-80 de cărți/an, ăsta e un obicei nou. Ani de zile am tras și luni de zile de câte 300 de pagini, de parcă silabiseam cuvintele. Și pot identifica și când s-a rupt filmul.
Am avut o perioadă bună de citit, până în clasa a V-a. Prima mare iubire și lectură a fost „Singur pe lume” (Hector Malot). Apoi l-am descoperit pe Eugen Barbu și voiam să citesc doar în stilul ăla. Și tot așa, din carte-n carte până în a V-a când cititul a devenit obligatoriu. Țin minte că venea Diriga cu o listă de 30 de cărți pe care trebuia să o terminăm în cele aproape trei luni de vacanță de vară. Cărți pe care le alegea ea. După „Groapa” și „Unsprezece” nu-ți mai vine să citești orice. Dar n-aveam de ales, trebuia să citim că altfel începeam anul cu 4. Și nu doar că trebuia să le citim, dar pe un caiet trebuia să facem și un referat din fiecare lectură, cel puțin 2/4 pagini din fiecare.
Din a V-a până în a VIII-a. Pe parcursul fiecărei vacanțe de vară. Și alte cărți în vacanțele mici. Și alte cărți în timpul școlii.
N-am citit tot. Ce am citit a intrat cu silă. Referatele erau copiate de la alții. În unele familii citeau părinții cărțile și scriau ei referatele. Cu adevărat studioși cred că au fost o mână de colegi, dar pe unul știu că-l băteau părinți dacă lua 9, motiv pentru care făcea atac de panică în clasă auzind că e de 9 și se pornea în urlete disperate (știind ce-l așteaptă acasă). Nu putea spune ce i se întâmplă și uneori își dădea palme în cap de frustrare (și frică?). Ne uitam la el ca la urs și ne enervam când profesorii se lăsau intimidați și îi schimbau nota în 10. Ani mai târziu am aflat de abuzurile la care era supus.
Am terminat Generala urând cititul. Nu scăpam de școala generală, scăpam de citit. La liceu a fost aproape invers, nimeni n-a pretins lecturi obligatorii, ceea ce m-a făcut să-mi fie iar drag să citesc. Dar doar ce voiam și mă preocupa.
Apoi, la facultate, jurnaliștii nu-s încurajați să citească. D-aia 98,3% din ei sunt analfabeți și nu poți purta o conversație inteligentă cu ei. „Aoleu, George, cum adică 98,3%?!”. Înseamnă că nu știți câți jurnaliști produce țara asta. Vreo 1.000 la hectar.
Au trecut anii și abia pe la 20șiceva mi-am dat seama că-i bine să mai pun mâna pe o carte. A fost greu. La început te adoarme. Te fură telefonul. Serialele sunt mai antrenante. Filmul cărții e mai captivant.
Dar uite că timpul trece și tot cititul e baza (mult peste audiobook-uri dacă mă întrebați pe mine, dar bune și alea). Toți oamenii mișto pe care îi știu citesc. Se vede diferența între cine are în casă bibliotecă și cine nu.
E greu să produci cititori, mai ales cu forța. Și mai ales când cititul nu are nimic cool.
Repet: mă sacrific pentru generația viitoare. Aruncați cu bani în mine și-mi fac selfie-uri zilnice, citind, pe cele mai ațâțătoare plaje din lume. Pe bancheta din spate a celor mai luxoase mașini. Din avioane private. Elicoptere. Citesc și-n videoclipuri trap. Pentru ăștia mici, să vadă și ei că cititul nu e degeaba…
…
Să nu uit. Părinții care citesc au copii care citesc. În 100% din cazurile pe care le cunosc. Părinții care nu citesc au copii care nu citesc. În 100% din cazuri. Poate e vreo legătură cu obiceiul părinților, nu știu, zic…
10 răspunsuri
Te contrazic la ultimul paragraf: am 2 prieteni, ambii parinti, tati de fete (unul are o fata, celalalt 2 fete). Niciunul nu citeste, dar copiii lor citesc.
E drept, parintele nu citeste, dar si-a incurajat copilul sa citeasca. I-a pus carti sub bradul de Craciun, i-a dat constant carti. Mama copilului nu prea citeste, dar citeste sa zicem 4 carti pe an.
La fel: generatiile parintilor si bunicilor sunt pline de exemple de genul. Din copil de muncitori a iesit intelectual.
Da, daca parintii citesc, citeste si copilul. Asta e cert 100%. Dar invers putem avea surprize.
Să dea ăl de sus să fie numai surprize cum zici tu 😀 Mă bucur când greșesc așa.
La fel și la mine cu cititul. Până prin clasa a V-a, vara, devoram tot felul de cărți. Era în anii 90 o colecție cu romanele lui Karl May. Când mai apărea câte o carte din serie băgam ca alcoolistul. 15-200 de pagini pe zi. După care a avut grijă școala românească să fug de cărți vreo 20 de ani. Ăia omoară interesul pentru citit și lucruri interesante. Stă prea mult copilul pe Fornite? Bagă-i la școală o analiza a jocului de Mariana Badea și ai falimentat Playstation-ul.
Eu am înțeles că Eminescu e cel mai bun dacă vrei să ți se lase copilul de Counter-Strike și FIFA.
multumesc ca mi-ai amintit de singur pe lume! vreau sa o recitesc din perspectiva adultului matur! sunt copil de parinti care nu citesc. tatal meu a mostenit o camera intreaga de carti. le cumparau parintii lui pe vremea comunista, ca nu se gaseau asa usor nici alea. el zice ca le-a citit pe toate. pe mama o mai vedeam rar citind. pe mine nu m-a pasionat lectura din cauza cartilor pe care eram obligati in scoala sa le citim. aveam alte pasiuni (joaca, sportul). am mai gasit carti pe care le-am citit cu placere, in afara celor obligatorii. in liceu nu ma interesa legatura lui Ion cu pamantul, sau lupta lui Lapusneanu. pe Eliade cu romanul adolescentului miop l-am inteles (si citit de placere!) abia dupa/in timpul facultatii, dupa ce am citit Maytrei. cartile de psihologie din timpul facultatii nu le-am citit. erau la fel de plictisitoare, extrageam esentialul. am fost tare incantata sa citesc in scoala generala copiii capitanului grant, spre rusinea mea nu am reusit sa citesc decat 1 sau 2 volume. nivelul de detalii m-a depasit. mi s-a parut tare plictisitoare marea de cuvinte noi, care nu stiam ce inseamna. probabil nu aveam nici viziune. si e unul dintre scriitorii buni si apreciati. am ajuns la concluzia ca trebuie sa ai pasiunea asta in sange. cititul nu e pentru oricine si e normal sa fie asa. nu putem fi toti culti. plus ca in ziua de azi oricine da bani poate sa printeze niste carti (de citit), care sunt niste mizerii! risti sa cheltui bani pe nimicuri. personal nu mai am loc de depozitat carti noi. mi-am propus sa citesc cateva pe an, dar din cele care le am deja in biblioteca. am si cumparat impinsa de curiozitate, romanele lui margaret atwood, varianta scrisa a handmaid’s tale. si ghici ce! se umplu pe praf in dulap! m-am ferit ca de dracul de cartile „influenseritelor” sau de cele promovate agresiv. in ziua de azi toti scriu sau li se scriu carti (actori, muzicieni, jurnalisti, prezentatori tv, etc) impinsi de echipa de pr ca asa da bine si pentru ca asa fac toti, si pentru ca e bine sa mai faca un ban si din asta, bla bla. si nici nu am fost ipocrita sa ii citesc pe nietzsce, kant, etc, doar pentru ca era la moda. in clasa a 12-a facand meditatii pot spune ca m-am indragostit de simbolistica literaturii romanesti, din cauza profei bazate, de la alt liceu, evident. dar imi promit ca imi voi face timp sa citesc carti (nu postari de pe facebook 😅 ) desi, unele poti fi considerate lecturi, pentru ca sunt luuungi si scrise de oameni culti. mentionez ca sunt mama de 2 copilasi, care e nevoita sa stea acasa cu ei, iar creierul meu e putin scurtcircuitat din cauza lor 🤪 si sunt de-o seama cu tine.
Succes cu parentingul 😀 Sunt sigur că o să fie bine.
Si eu te contrazic legat de ultimul paragraf. Ai mei parinti nu cred ca au citit o carte de cand am fost eu constient de mine si pana am plecat din cuib. Mama nu prea punea accent pe lectura. Bunicii erau oameni ai muncii (cu toate ca am aflat ulterior ca aveau anumite pasiuni stinse din pricina vremurilor grele -un bunic scria un soi de poezii pt bunica, celalalt incerca orice instrument gasea). Doar tata a avut o mica influenta ca imi povestea cat de misto e sa vezi cu ochii mintii tale actiunea din romanele de capa si spada. De acolo am inceput, insa a depins de mine. Anii au trecut cu dry spells, iar acum vreau sa incep in forta din nou. Ma apucasem de Fratii Karamazov acum ceva timp si m-a lovit, nu intr-un sens pozitiv. Ma simteam legat de cartea aceea, inutil si prost daca nu o termin (fiind cartea unui autor clasic, mult laudat). Am reusit sa renunt la ea acum la sfarsit de 2023 si ma simt mult mai liber. Poate suna penibil sau ciudat.
Legat de lectura, eu zic ca parintii pot doar da tonul. De fapt, nu doar legat de lectura. Parintii arata drumul si eventual incearca sa tina copilul pe acel drum (chestie de finete, fiind necesar si sa-i oferi libertate in mod paradoxal), insa la urma urmei depinde de individ in sine.
Atunci mă bucur să greșesc cu asta. La cât mai multe situații în care părinții nu citesc și copiii nu-i copiază 😀
„Apoi își vor da seama, din cărți, că m-am prefăcut – nu-ți vine să Lambo și club după ce ai citit, dar ȚEAPĂ!, prea târziu – informația e deja în capul lor.” Perfect de acord ca cititul iti schimba sau modeleaza obiceiurile de consum, dar cu cluburile de la ce te-ai luat? :))) Vorbind de nightlife-ul bucurestean, ok, poate nu iti mai vine sa te spargi in impresii la FACE sau „la lautari” dupa ce ai bagat Nietzsche si Vargas Llosa, dar nu vad de ce ai evita Control sau Expirat. Sau Quantic.
„Într-un ocean de aptitudini de care ai nevoie pentru a câștiga capital, cititul e cel mai subtil.” Foarte bine zis, dar dupa parerea mea poate un pic cam nepopulara, depinde si cand te apuci. De la 15-16 ani, sau mai devreme, hai pana la 20, e ok, dar daca ai 36-40 de ani, esti taximetrist/cofetar-patiser/ospatar si de abia atunci descoperi cititul, nu stiu ce sa zic…S-ar putea ca singurul rezultat ar fi ca in cativa ani vei avea divergente din ce in ce mai mari de opinie si de viziune cu ceilalti taximetristi/ospatari din anturajul tau. Si sa fii frustrat ca din cauza conditiei socio-economice precare sa nu iti poti permite sa faci/vizitezi chestii si locuri pe care inainte orizontul tau limitat nu le cuprindea.
Mă refeream la cluburi în sensul de pițiponceală, opulență. Pub-uri și chermeze care sunt, de fapt, hub-uri socio-profesionale (Control, Expirat) sunt altceva.
Cât despre a doua observație, da. Corect. Doar că eu m-am apucat târziu să citesc și mă ajută în muncă. Probabil că unele meserii se apucă prea târziu, dar își pot da seama că vor altceva. Merită încercat.