M-a sunat mama pe la 4 dimineaţa să mă-ntrebe unde sunt. Chiaun de somn am spus că-s acasă. „De ce?”. „A fost un incendiu mare în… Cooperativa… sau ceva de genul. Au murit mulţi tineri!”. Şi părinţii ei s-au panicat de la câţiva kilometri distanţă. Aparent, toţi părinţii care ştiu despre copiii lor că ascultă rock şi-au imaginat că aseară au fost în Colectiv. Între timp am aflat că a murit un amic şi doi prieteni sunt prin spitale. Îmi pare rău.
În câteva ore s-a umplut netul de păreri şi poze.
Unii-l pulesc pe Oprea pentru o declaraţie. Alţii pe Iohannis. Unii dau vina pe biserică, asta fiind o prostie chiar şi pentru un ateu ca mine. Sincer, nu-i ăsta momentul să ne plângem că-s mai multe biserici decât spitale. Puteau să fie 10 spitale pe strada clubului. La ce ieşire mică şi îngustă am înţeles că e-n Colectiv tot nu ajungeau toţi la spital în timp util. Ştiţi ce lipsesc românilor (pe lângă spitale, evident)? Educaţie. Nu că e şocant?
Hai să-ncepem cu victimele. Nu-s ele de vină, dar poate dacă-n şcoală am învăţa şi ceva util, precum gestionarea unor situaţii de criză, nu ne-am călca în picioare la evenimente. Poate ştiau mai mulţi că-şi pot uda tricoul cu apă şi să respire prin el. De exemplu. Cred că nu suntem conştienţi de faptul că-n şcoală nu învăţăm prea multe lucruri elementare. Suntem atât de grandomani vis-a-vis de inteligenţa speciei noastre încât nu considerăm că-i util să punem accent pe lecţii simple de genul: interior = nu foc.
Apoi, tot prin educaţie poate am ajunge la inimaginabila capacitate de a respecta legea.
Dacă n-ai autorizaţie de foc în interior, nu faci foc în interior. Este atât de simplu. Şi logic. Dar cu logica e altceva.
Şi nu în ultimul rând, educaţia ne ajută să ne cunoaştem limitele şi potenţialul. Am stabilit deja că magherniţa nu se preta la evenimente pirotehnice, dar când s-a făcut planul show-ului, din toată trupa aia şi toţi organizatorii nu s-a trezit unul să spună “bă, nu cred că-i ok să facem show cu foc!”. Au vrut ei să facă spectacol! În cel mai radubancian mod cu putinţă declar că au fost nişte cretini.
Cel mai trist e că au murit oameni la un show “animat” cu lumânări de tort. Ăsta a fost marele show pirotehnic.
Un răspuns
Trist dar si penibil, cam da.