Precum Jurnalismul, și Actoria scoate absolvenți pe bandă rulantă. Poate nu atât de numeroși ca-n cazul gazetarilor, dar oricum îndeajuns de mulți încât să împartă pliante prin toată țara. Lucru pe care mulți îl și fac.
Eu acum n-am să vorbesc despre boemii ăia care aleg suferința pentru că așa se simt ei datori față de meseria lor.
Și nici măcar n-am să vorbesc despre actori. M-am decis că-i timpul să-i mulțumim lui Dumnezeu/Allah/Buddha/Hunahpu/ș.a.m.d. pentru minunatele cariere cinematografice realizate de somități precum Oana Zăvoranu, Liviu Vârciu sau Mihai Petre. Da, când vor ajunge la pensie cei enumerați mai devreme își vor putea trece în biografii (Vârciu va scrie prima carte biografică de colorat) și carierele de actori pentru că cineva a crezut că expresia “a face din rahat bici” n-are acoperire.
Și nu, nu cred că doar cei care au terminat studiile în domeniu sunt demni de film/teatru, pentru că-s sigur că în țara asta sunt cizmari în stare să interpreteze un text mult mai bine decât mulți actori consacrați, dar ce te faci în momentul în care culegi o vedetuță și o plasezi într-un peisaj pentru că vrei să-i storci popularitatea?
Așa am ajuns să ne “lăudăm” cu performanțe TV care au ridicat dintr-o cvasi-popularitate personaje precum Zăvo, Vârciu, ori cazul mai special, Mihai Petre. Un dansator bun dar un actor demn de personajul Joey din serialul “Friends”.
Așa că oameni ai „industriei”, când mai puneți de un film/serial/producție TV încercați și d-ăia… cum le zice mă… ăia mă de știu să interpreteze… ACTORI!
Și da, viața e uneori nedreaptă. Trebuie să fie dureros să deschizi televizorul și să vezi cum unul fără școală, fără talent, dar cu o vidanjă de noroc, ți-a luat locul. Cum să-i mai zâmbești clientului care-ți mai cere o punguță?
