Conform unui articol pe care l-am citit acum ceva timp (pe care nu-l mai găsesc, poate îl știe cineva) se pare că umanitatea nu mai știe să stea jos. Dominația scaunelor ne-a făcut să ne pierdem capacitatea de a șede pe pământ, primordiala formă de a sta.
Și cum nici pe scaune nu stăm tocmai cum trebuie e evident faptul că suntem o specie cu dureri de spate. Ce voia să sublinieze articolul respectiv este că am pierdut abilitatea de a sta în șezut, fără să amorțim repede, fără dureri, foială și stânjeneală.
Nu mă credeți?
Organizați un picnic și urmăriți câți dintre participanți reușesc să-și găsească o poziție confortabilă din care să mănânce. Câți nu se ridică schimonosiți de dureri? Câți nu simt nevoia să-și schimbe poziția după 10-15 minute?
Mi-am amintit de cele de mai sus când am citit că cineva a montat o bancă de parc la 2.500 metri altitudine, în Munții Făgăraș.
Probabil că atât de scandaloasă este intenția de a sta jos, pe natură, încât mai multe creiere s-au unit în a căra o bancă la o asemenea înălțime. Câțiva munțomani și-au pus sincera problemă că ajungi pe Vârful Cornul Călțunului și n-ai unde să stai jos să-ți tragi sufletul. „Să stăm pe piatra asta rece? Ca sălbaticii?” Așa că s-a montat o bancă. Coccisul trebuie răsfățat. E și păcat să ajungi atât de sus, să-ți vibreze brățara de satisfacție că ai făcut pașii vieții și să n-ai o bancă.
Salvamontiștii spun că nu se pupă cu decorul, dar ce nu știu ei e că banca e noul decor.
Este un alt element care poate da un aer fresh conturilor de Instagram care ajung la 2.500 metri.
Hai să facem un experiment și să lăsăm banca acolo pentru câteva luni. Apoi s-o căutăm pe Instagram și Facebook, să vedem câți s-au bucurat de ea. O să fim surprinși.
Și dacă tot suntem la capitolul confort montan, n-ar strica lângă bancă și un Mega Image, un bancomat, câteva locuri de parcare și un hipermarket pentru cumpărăturile mai serioase. Din nou, „nu se pupă”. Dar câți vor spune „nu” în fața lor?
